Patricia a indraznit totusi sa intrebe daca nu s-ar putea sa ia si Enciclopedia, la care mama i-a raspuns: “Today is not a good day” (adica “Azi nu-i o zi buna pentru enciclopedii”). Peste o saptamina, Patricia s-a dus iar la magazin, sa cumpere piine si lapte. A luat exemplarul din enciclopedie (ultimul!), l-a sprijinit de carucior si a tot citit, pina cind s-a hotarit sa-l strecoare pe sub bluza (“Eram un copil inalt si slab, sint convinsa ca fiecare contur al cartii stirnea suspiciuni”). Daca a fost prinsa sau nu, aflati din textul publicat de Patti Smith in cel mai recent numar din “The New Yorker” (aici). Si tot acolo gasiti “Free Everything”, o istorie zglobie a ispravilor de furt comise dupa virsta de 19 ani de slabanoaga si adorabila Miranda July (apropo, stie cineva unde a putut sa dispara autograful meu de la Miranda, primit la New York pe un bilet de cinema de la Berlin si lipit cu un magnet pe frigiderul din Bucuresti? Intr-o vineri dimineata, n-am mai gasit decit magnetul…).
Miranda a furat prima data un tub de unguent antibiotic, trecind dup-aia la petty crimes din ce in ce mai ingenioase. “Banii sint doar un concept inventat de-un mare ticalos”, crede Miranda.
Simt c-a venit momentul sa marturisesc public ca si eu am furat. Aveam 14 ani si plecam in Franta cu un grup de elevi de la un liceu industrial. Eu, fata cu ochelari care tocmai descoperise Nostalgia lui Cartarescu, ei, fani de BUG Mafia, cu totul neimpresionati de literatura si alte fineturi. Ne-am imprietenit instantaneu. La Poitiers, mi-au predat primele lectii de furtisag: mai intii vederi, apoi inele si cercei din Meli Melo si, in final, un tricou de la Naf Naf. Atit. Devenisem cool si era bine.
Intoarsa acasa, m-am bucurat c-am facut-o si pe-asta, am bifat activitatea “furt” in jurnal si m-am intors la cartile mele. Ma credeti pe cuvint?