“Refuzul impaierii geniului” este o expresie perfect aplicabila si livretului exemplar al acestui disc, redactat in limba germana (cu traduceri alaturate in engleza si franceza) chiar de Raluca Stirbat. Claritatea, exigenta frazarii si a informatiei retinute, capacitatea de sinteza a tinerei pianiste sint remarcabile, anuntind, as zice, si o posibila cariera paralela de muzicolog international. Ele imi amintesc de o generatie de eruditi muzicali ce pare sa fi disparut in Romania ultimilor 30 de ani… Iar “arta scrisului” nu este in nici un caz un “fleac” atunci cind vrei sa promovezi o cultura, o lume muzicala, o interpretare, un disc.
Programul CD-ului Ralucai Stirbat este alcatuit in mod vadit cu o asemenea intentie, alaturind Suita Nr. 2 in re major, op. 10 si Sonata in fa diez minor op. 24 No. 1 de George Enescu, Piesa de concert op. 25 No. 3 si Baccanale (1933) ale lui Constantin Silvestri si Toccata. Joc dobrogean de Paul Constantinescu. Discul aparut la Viena are inteligenta de a face un clin d’oeil vienezilor, incheindu-se cu doua transcriptii pentru pian de Rachmaninov ale pieselor lui Fritz Kreisler, Liebeslied si Liebesfreud. Reunind o inregistrare din aprilie 2004 (Sonata enesciana), realizata in Studioul Radioului elvetian-german (DRS), la Zurich, cu altele facute in septembrie 2010 in sala Fanny Mendelssohn a Universitatii de Muzica din Viena, discul este implicit si o ilustrare a evolutiei in timp a pianistei iesene. O prezentare a ei vorbeste despre tehnica stralucitoare (calitate astazi prea curenta la actuala generatie de virtuozi pianisti pentru a insista) si de “o paleta extrem de bogata de culori sonore pe care le foloseste magistral”, ceea ce este mai putin curent… Coexista in jocul Ralucai Stirbat o atasanta senzualitate, transparenta sonora si inteligenta muzicala ce dau acestui prim disc un farmec deosebit si il fac o placere a fi ascultat, motive pentru care va indemn sa nu-l ocoliti. Dimpotriva! Incepeti prin a asculta mai putin cintata Piesa de concert (1944) a lui Constantin Silvestri.
Acestea fiind spuse, o constatare se impune: muzica de pian enesciana nu este nici necunoscuta, nici sub-interpretata in lume. De la inregistrarile de exceptie ale lui Cristian Petrescu de la mijlocul anilor ‘90 (aparute in doua editii la casa franceza Accord, insotite si de o remarcabila prezentare sintetica semnata de pianist), la cele prea putin cunoscute, din Statele Unite, ale ieseanului de origine Samir Golescu, de la premiata versiune a Luizei Borac, inegalabila inregistrare (la Avie), la cele ale lui Matei Varga (Naxos) si acum Raluca Stirbat (Gramola), discografia occidentala ii face onoarea cuvenita compozitorului roman. Este insa simptomatic ca nici unuia dintre interpretii enumerati nu li s-a facut onoarea unui disc romanesc, cum onoare nu li se face nici mai vechilor interpreti romani ai lui Enescu. Daca s-ar face primavara cu o floare, as spune ca includerea unei sonate enesciene cu Maria Fotino, pe discul de muzica de camera de la Festivalul “Enescu” din 1958 (Casa Editura Radio) ar putea fi privita ca o speranta. Dar, in ciuda schimbarilor climaterice pe care le suferim cu totii, primavara nu se face…