Mi-as mai dori ca scriitorii nostri sa vrea mai mult de la literatura, iar literatura sa-si ia cit mai in serios forta, ca forma nu doar estetica, ci si de reactie critica la provocarile, tensiunile si crizele lumii contemporane, inclusiv ca instrument de cunoastere si vehicul identitar. E nevoie de mai multa consistenta ofensiva, de ambitie si curaj in a ataca ideile si reprezentarile primite de-a gata.
Daca as fi malitios, as raspunde asa: sa-si „marketizeze“ imaginea si/sau sa se implice in bataliile politice de maxima vizibilitate. Lasind gluma la o parte (desi nu era chiar gluma), nu am nici un raspuns precis… Un lucru mi se pare totusi evident: scriitorii sint obligati sa gaseasca acele canale de comunicare prin care sa poata deveni vizibili si in afara cititorilor profesionisti, de elita: presa print si online, institutii formale si informale, televiziuni, evenimente de impact. Restul tine de talentul si profesionalismul fiecaruia. Nu prea inteleg insa ce va sa zica „recunoastere“ si in ce se masoara. In premii literare interne si internationale? In numarul de traduceri si in calitatea editurilor straine la care acestea sint publicate? Intr-o receptare critica universal-pozitiva? In notorietate/prestigiu si vinzari? In toate la un loc? Experienta ne arata ca, la noi, succesul de public tinde sa creeze in jurul scriitorilor un cordon de protectie al criticii (ceea ce poate fi bine sau rau, de la caz la caz), iar prea multe premii dau de banuit. Cred ca totul depinde, pina la urma, de ce vrea (si ce poate) fiecare scriitor: succes doar de public, succes doar „de nisa“ – la un public avizat si exigent – sau… ambele-amindoua.
Personal, as fi mai rezervat in a supralicita „captarea publicului din afara“ de catre scriitorii nostri exportati. In lipsa unor masuratori avizate putem deveni victimele unor vicii de perspectiva. In privinta consumului autohton de literatura straina, problema e complicata si alunecoasa. Ea implica o discutie aplicata referitoare la piata romaneasca de carte, cu analize de cimp si evaluari cit mai precise. Numarul mult mai mic al cumparatorilor de beletristica din Romania in raport cu alte tari europene e o realitate cruda (am avut ocazia sa vad suficiente statistici in acest sens), iar problema (ne)lecturii beletristice e direct legata nu doar de concurenta culturii media si a internetului, ci si de prabusirea sistemului nostru de invatamint umanist centrat pe cultura generala, de marginalizarea si desconsiderarea mizerabila a umanioarelor de catre forurile de decizie guvernamentale.
Sa fie oare de vina preconceptia generala a decidentilor potrivit careia literatura nu produce bani si gindire pozitiva, ci stimuleaza atitudini contraproductive (de la contemplatia defetista la rezistenta)? Un simptom il constituie birocratizarea si acapararea facultatilor de Litere din tara de catre departamente asa-zicind „rentabile“ in care beletristica nu conteaza (comunicare si relatii publice, asistenta manageriala si secretariat, consultanta si expertiza in publicitate s.a.m.d.). Pe de alta parte, literatura insasi se vede nevoita sa-si reinventeze conditia, sa-si negocieze un nou contract cu societatea. S-ar putea ca acest rol sa fie unul de intermediere „universala“, intre identitati si domenii dintre cele mai diverse.
In principiu, importanta literaturii se cistiga si se construieste, nu se primeste de pomana. Paradigma in care literatura legitima, de la nivelul elitelor conducatoare, identitatea statului national pare a fi apus, iar un nou rol „la virf“ al ei nu s-a cristalizat. Literatura romana – ca ea e in chestie acum… – nu mai conteaza nici ca divertisment „evazionist“, nici ca branding, nici ca forma de rezistenta critica. A ajuns un fel de nisa a nisei, sustinuta inertial de programele scolare, un domeniu ale carui notorietati, cite or fi, sint legitimate prioritar prin relatiile cu mediul politic. Si totusi, din relatia cu politicul, media si societatea (y compris cea civila) va trebui repornit pentru recistigarea puterii, prestigiului si statusului literaturii. Daca ea se va complace in nisa unui autonomism estetic prost inteles, va ramine doar o frumoasa planta de sera, un mic lux dispensabil.
Cita vreme elitele politice si financiare vor avea perceptia pe care o au „asupra scrisului si functiei literaturii“ si o vor considera cel mult drept o floricica de pus la butoniera pentru ocazii speciale, conditia ei publica va fi mai mult decit meschina, oricite carti bune vor continua sa apara. Bref, pentru a se reseta ca importanta sociala, e nevoie ca literatura sa participe activ, curajos si dinamic la Marea Conexiune cu lumea in care traim. Semne pozitive exista, dar ele trebuie sa se amplifice.