Mi-a placut mult cum s-a dezvoltat seria de istorie a colegului Adrian Serban; m-a surprins placut traducerea (editarea) lui Schopenhauer si retraducerea lui Homer la Humanitas. Mi-a placut enorm Fiesta in birlog, a lui Villalobos, de la Curtea Veche. Am devorat Ierusalim, monografia unui oras (Montefiore) de la Editura Trei. Am vazut Hobbitul si am recitit cartea. Placut ca pe vremuri. Am calculat ca la partea a doua a filmului voi avea vreo 37 de ani, iar la a treia, 41-42. Sper sa mai am chef de asa ceva atunci. Si sper sa le vad cu cei mici.
M-a enervat intreaga afacere ICR: lasat gust amar in gura, plus stare de neputinta absolut enervanta. Dupa mine, doar acest subiect si ar trebui sa inchidem discutiile festiviste despre ce a adus anul. Dar, sa continuam: am citit Filip Florian cu placere si atentie si nu m-a dezamagit nici o secunda, lucru imens, dat fiind ca se afla in concurenta doar cu propria umbra. Mi-a placut foarte mult si noul Aldulescu. Am citit cu ochii mariti de uimire José Donoso, am trecut ca un virtej prin Trei tigri tristi si l-am recitit imediat cum l-am terminat, pentru ca e prea bun. I-am admirat pe un cristian si pe Victor Jalba-Soimaru pentru ambitia de a tine in spate o bijuterie de editura intr-un an in care numai asta nu-ti vine sa faci. M-am bucurat la infiintarea imprintului de SF al editurii ART, imprint condus de Michael Haulica, asadar, garantat, profi. M-am bucurat enorm sa-l citesc pe Vlad Moldovan. M-am bucurat sa-i vad impreuna, la Bucuresti, pe Jonathan Coe si pe Will Self, la fel cum m-am bucurat sa-l vad, tot aici, pe Amos Oz.
Dar, exceptind toate aceste bucurii, mi s-a parut un an smucit, chinuit, in care toata lumea a mimat normalitatea.