La categoria „roman francez“, „Lire“ a ales La Vérité sur l’affaire Harry Quebert de Joël Dicker, descris drept „o mica bomba venita din Elvetia. Un mare roman popular, ale carui indrazneala si maiestrie stau marturie pentru talentul unui autor de numai 27 de ani. „Lire“ aseamana aceasta poveste de 700 de pagini cu „un thriller american ale carui coduri si arhetipuri au fost deturnate abil de catre autor“.
In categoria „roman strain“, „Lire“ a ales pe primul loc Dans la grande nuit des temps al spaniolului Antonio Muñoz Molina, roman „ce povesteste un dublu chin: cel al unei iubiri sortite esecului si cel al razboiului civil spaniol“. „Dincolo de simplul maniheism, acest roman este o somptuoasa slujba a tenebrelor, in care tragedia unei natiuni se combina cu cea a unui barbat constrins sa isi sacrifice sperantele pe esafodul istoriei“, scrie „Lire“.
Cel mai bun eseu al anului, in opinia cunoscutei reviste, este Les Gauches françaises 1762-2012, de Jacques Julliard („care ne conduce cu maiestrie in meandrele stingii“), cea mai buna autobiografie este La Nacre et le Rocher, a filosofului Robert Misrahi („savuroasa si franca“), iar cea mai buna biografie este Chateaubriand, de Jean-Claude Berchet („monumentala si pasionanta“).
De cealalta parte a Atlanticului, editorii „The New York Times Book Review“ au realizat si ei clasamentul celor mai bune 20 de carti ale anului, la categoriile fictiune si non-fictiune.
In ce priveste fictiunea, pe lista se afla romanul istoric Bring Up the Bodies, de Hilary Mantel, rasplatit cu Man Booker Prize. Bring Up the Bodies continua actiunea din Wolf Hall (si el laureat al premiului Man Booker in 2009) si reuseste „sa faca povestea prea cunoscuta a lui Henric al VIII-lea si a reginei Anne Boleyn sa para din nou proaspata si plina de suspense“.
O alta carte pe lista „The New York Times“ este Building Stories de Chris Ware, un „roman grafic deosebit de inventiv“, compus din 14 elemente „care, impreuna, urmaresc povestea locuitorilor unui bloc din Chicago si a vietilor lor obisnuite, atingind teme universale intr-un mod care este concomitent jucaus si profund“.
A Hologram for the Kingde Dave Eggers este „o versiune globalizata a Mortii unui comis-voiajor transformata intr-o parabola a situatiei internationale a Americii si a declinului clasei de mijloc“.
In selectia „fiction“ a „The New York Times Book Review“ mai apar NW, primul roman de Zadie Smith din ultimii 7 ani, si The Yellow Birds de Kevin Power.
In ce priveste non-fictiunea, „The New York Times Book Review“ alege pentru 2012 cartile Behind the Beautiful Forevers de Katherine Boo, Far from the Tree de Andrew Solomon, The Passage of Power de Robert A. Caro, The Patriarch al lui David Nasaw si Why Does the World Exist? de Jim Holt.
In ceea ce priveste bestsellerurile anului, Amazon.com a intocmit lista cartilor care s-au vindut cel mai bine in ultimele 12 luni, iar acest clasament este dominat, fara drept de apel, de trilogia „porno pentru mamici“ Fifty Shades of Grey a lui E.L. James – atit ultimul volum din serie, cit si un box-set reunind cele trei volume:
1. Fifty Shades Freed de E.L. James
2. Gone Girl de Gillian Flynn
3. Fifty Shades (Boxed Set) de E.L. James
4. Bared to You de Sylvia Day
5. No Easy Day de Mark Owen
6. The Marriage Bargain de Jennifer Probst
7. Reflected in You de Sylvia Day
8. The Racketeer de John Grisham
9. Defending Jacob de William Landay
10. The Innocent de David Baldacci