Si, ceva mai incolo: „In majoritatea cartilor este vorba despre lucruri care nu intereseaza pe nimeni si care nu folosesc la nimic“.
Daca ultima fraza am mai auzit-o de cel putin citeva ori in romane mai mici sau mai mari, povestea cu literatura care nu se poate suprapune perfect peste realitate parca n-a mai fost de mult pusa-n pagina atit de limpede si fara drept de apel. Tochtli are dreptate, literatura ramine mereu in urma. Daca scriu acum „Marchiza a luat ceaiul la ora 5“, spatiul dintre ce scriu si cind scriu are adincimea Groapei Marianelor si se masoara in ani-lumina. Groapa Marianelor in teoria literara – asta ar fi o tema buna de doctorat.
Raymond Carver are un poem, „Your Dog Dies“, in care spune ca nici nu e bine ca literatura sa se aseze perfect peste realitate. Nu e bine, adica nu e moral. Sa spunem ca-ti moare ciinele, dar nu e ciinele tau, e al fiicei tale si-l iubea enorm. Tu te asezi la birou, scrii un poem despre ciinele mort „and that poem turns out so good/ you’re almost glad the little dog/ was run over, or else you’d never/ have written that good poem“.
Revenind la Tochtli, al carui autor va veni in Romania intre 13 si 15 martie, tot el ii gaseste o scuza literaturii. Daca un scriitor isi imagina in secolul XIX ca 100 de ani mai tirziu toti oamenii vor purta palarii, nu e vina lui: „Aia n-a fost o greseala a scriitorului. Aia a fost o greseala a umanitatii“.