Romanul Ruxandrei Cesereanu sparge mai multe conventii/tipare prin formula inedita aleasa de autoare de a ne vorbi despre cincizeci de ani si mai bine de comunism si neocomunism, alaturare preferata si de Mihuleac, si in fond perfect legitima. In loc sa urmareasca evolutia unui personaj de-a lungul a, sa zicem, citeva decade de mizerie totalitara, Cesereanu alege sa exploreze abuzurile totalitarismului (vazut in cheie folclorico-biblica drept un fel de apocalipsa in mai multe faze) prin intermediul a nu mai putin de treizeci si patru de personaje, barbati si femei, copii si adulti, tineri si batrini, delatori si denuntati, chiaburi si propagandisti, securisti si frontieristi, persecutori si persecutati, chiaburi si proletari, revolutionari si „teroristi“ s.a.m.d. In doar 233 de pagini, cite cuprinde romanul, autoarea nu are, evident, spatiu sa le dezvolte povestile, dar pentru scopul de fata, cele doua, trei sau, dupa caz, patru, cinci pagini pentru fiecare portret sint mai mult decit suficiente. Se produce astfel un fel de inventariere cronologica a celor mai tulburatoare si/sau reprezentative momente din istoria de cincizeci de ani a regimului, de la instaurare si pina la prabusire, daca intr-adevar putem vorbi de o prabusire si nu cumva de o reinventare.
Lucretia, Tinu, Pintilie, Leontin, Margineanu, Alexandru si multi altii
Romanul debuteaza cu Lucretia (inspirata de personajul real al Lucretiei Jurj) fugind din calea prapadului comunist in munti si condamnindu-se la o viata de pribegie, nesiguranta si lipsuri, de care scapa numai pentru a intra la inchisoare. Il vedem apoi pe Tinu, un tinar securist cu gindire rudimentara, animat de dorinta de a ucide cit mai multi dusmani ai poporului (ceea ce si face), aceste „vipere turbate“, „napirci si limbrici“ care trebuie striviti, zdrobiti si stirpiti. E ceea ce le spune „tavarisilor“ convocati la sedinta Sceleratul-Sef al Securitatii anilor de inceput, Gheorghe Pintilie, alias Timofei Bodnarenko, alias Pantiusa, un psihopat ucrainean cu acte in regula care tine discursuri mobilizatoare noilor aparatcici romani. Dar dusmani ai poporului poti executa si cu pixul, daca n-ai un kalasnikov la indemina, cazul ziaristului Leontin, un baiat fara scoala, dar cu ambitii de parvenire, care nu s-ar da in laturi de la nimic ca sa obtina aprobarea superiorilor. Asa ajung in inchisoare romani nevinovati precum profesorul Margineanu sau Alexandru, terorizati de alti romani extrem de vinovati ca Eugen Turcanu, un sadic, si el detinut, nu intimplator supranumit Marchizul.
Ne intilnim apoi cu Valeriu, un tinar caruia ii place sa provoace sistemul, care, in replica, il va „gratula“ cu o internare la azilul de nebuni; cu Anda, o evreica indragostita de-un roman verde care o lasa insarcinata si-apoi ii cere sa avorteze, prilej pentru autoare de a veni cu o definitie personala asupra a ceea ce a insemnat „Revolutia“, adica tocmai un soi de avort (al tuturor sperantelor si iluziilor noastre?); cu Johann, svabul care vrea sa plece din tara, dar tara nu se-ndura sa-l lase; cu Onac, un invatator ambitios si orgolios strabatut de vise de marire (a se citi tot parvenire); cu Silvestru, poetul-cenzor care, spalat pe creier, ajunge sa-si cenzureze propriile poezii; cu soimii patriei si educatoarea lor care-i invata sa cinte celebrul Noi in anul 2000; cu Roby, cel care trece Dunarea inot, ajutat de un picior de om care-i poarta noroc; cu domnul Ionescu, profetul cuminte, care moare impreuna cu propria-i casa, demolata pentru a face loc unui impunator bulevard al victoriei socialismului; cu boschetari, cu orfani, cu revolutionari naivi si „teroristi“ si mai naivi.
O infuzie de autenticitate
In mijlocul naratiunii, si acesta este un alt element inedit si de efect al romanului, perspectiva se muta fara preaviz de la omniscienta persoana a III-a la persoana I, in spatele careia o recunoastem chiar pe Ruxandra Cesereanu, mai putin scriitoarea si mai mult nepoata, vorbindu-ne cu emotie si dragoste nedisimulata despre bunicul ei, preotul Vasile Cesareanu, si suferintele sale (este denuntat, face inchisoare, pleaca din tara, se intoarce cu un an inainte de a muri, pleaca din nou si moare singur pe un pat de spital din Roma). Evident, tipul de interventie auctoriala in interiorul naratiunii nu este o inventie a scriitoarei, dar, folosita inteligent, ea are darul de a-si apropia afectiv cititorul, oferindu-i acel mult dorit glimpse in viata sa privata, care de regula ramine ascunsa privirilor sau este deghizata in altceva. Vorbim de o infuzie de autenticitate, daca vreti, confirmarea ca cele povestite aici nu sint numai fictiuni, chiar daca se deruleaza in interiorul unui roman. La obtinerea acestui efect mai contribuie, bineinteles, si combinatia dintre personajele fictionale si cele istorice: nu doar Lucretia si Pantiusa au existat in realitate, nu doar profesorul Margineanu si preotul Cesareanu, dar si Sosescu si Coana, sotii Ceausescu, cu alte cuvinte, el surprins inaintea unei intilniri importante cu un grup de scriitori romani (un fragment memorabil in care dictatorul repeta in fata logopedului directivele pe care le va da in ceea ce priveste scopul literaturii in comunism), ea visind sa devina o regina a Romaniei, dupa modelul oferit de Elisabeta a II-a. Nici Gheneralul Iunian nu lipseste, si nici presedintele Ilisoi, strategi desavirsiti ai Romaniei revolutionare si postrevolutionare (autoarea a preferat sa nu le foloseasca numele reale, dar se-ntelege imediat despre cine e vorba), cind minerii devin adevaratii teroristi ai Romaniei, dar nu patesc nimic, fiind agreati de noua putere care, din nou, in buna traditie romaneasca, alege sa se supralegitimeze prin forta chiar daca cistigase alegerile. Tara a facut trecerea de la comunism la (o forma de) capitalism si, ca de obicei, a ales s-o faca prin singe. Nomenclaturistii s-au convertit in senatori si deputati si, pentru ca nimeni sa nu mai fie persecutat (ca in obsedantul deceniu), s-a decis un NUP general pentru toti. Un singur cer deasupra lor, altfel spus, cel albastru, senin, al nevinovatiei si inocentei.
Un roman cinic, trist si deconcertant
Combinind istoria privata cu cea oficiala, documentul de arhiva cu memoria personala, Ruxandra Cesereanu reuseste sa scrie un roman de exceptie. Este, din pacate (din pacate pentru ca se naste ca reactie la niste conjuncturi extrem de reale), un roman cinic, trist, deconcertant, un roman al unei scriitoare dezamagite nu de viata, ci de viata din Romania, si mai ales de ce s-a ales de ea, dupa momentul 1989. Dumnezeu i-a promis Diavolului ca va stapini nestingherit peste lume inainte de Sfirsitul sfirsiturilor, ni se spune in povestea din preambul. Asa cum se prezinta lucrurile, ne da de inteles autoarea, Dumnezeu si-a respectat promisiunea. Ar cam fi timpul de-acum sa vina Sfirsitul. Ca de un nou inceput, in contextul de fata, nu poate fi vorba.
Ruxandra Cesereanu, Un singur cer deasupra lor, colectia „Fiction Ltd“, Editura Polirom, 2013