Intentia, foarte apropiata de punctul de a deveni realitate, poate doar protestele sa-i faca in ceasul al 12-lea pe guvernanti sa inteleaga enormitatea pe care au gindit-o, e a Ministerului Culturii si a prins contur intr-un proiect de hotarire de guvern. „Fuziunea prin absorbtie“ este de fapt un eufemism pentru desfiintarea acestor institutii, iar argumentele sint complet lipsite de logica. Citez: „Avind in vedere domeniile de activitate conexe ale acestor institutii de spectacole, necesitatea asigurarii functionarii coerente, concertat a acestor institutii, precum si necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, se impune infiintarea unei institutii publice care sa gestioneze in mod integrat si coerent aceste subdomenii prin reorganizarea acestora prin fuziunea prin absorbtie, cu reducere de personal“, scrie in minunatul document. Integrat, coerent, dublare, reducere, cheltuieli, conex sint cuvintele care se tot repeta in acest proiect legislativ, cuvinte in spatele carora sta mascat, de fapt, destul de grosolan, dispretul autoritatilor pentru cultura. O considera o povara bugetara, o zona nedemna de interes devreme ce nu produce „nimic“, furaciuni si capusari nu se prea pot face, in orice caz, nu la nivelul celor din companiile de stat din domeniile producatoare material.
Sa rizi sau sa te intristezi?
Stind strimb si judecind drept, poate ca Teatrul National de Opereta „Ion Dacian“ s-ar potrivi in aceeasi camasa cu Opera Nationala. Dar CNDB nu e, ca profil institutional, cu nici un chip, de-acolo! Iar cu Baletul din Constanta e chiar culmea! In cazul celor din Bucuresti, e invocabil macar un anume principiu al teritorialitatii, dar „inghitirea“ Teatrului National de Opera si Balet „Oleg Danovski“ din Constanta e pur si simplu ciudata! Ehe, daca artistii constanteni l-ar fi invitat pe primarul Mazare, al carui histrionism e legendar, si-al sau anturaj de june sa apara in distributia vreunui spectacol, intr-o Rapire din Serai ori ceva cu Suleyman, nu s-ar fi ajuns aici, iar institutia ar fi beneficiat cu certitudine de generozitatea recunoscuta a celui mai „hartist“ primar din Romania!
Citind proiectul legislativ, nici nu stii daca sa rizi sau sa te intristezi! De pilda, dupa ce logica functioneaza urmatorul argument: „Din punct de vedere al publicului, in prezent, cele cinci institutii isi impart spectatorii“. Pai cum sa si-i imparta, devreme ce 1. Oleg Danovski e la Constanta; 2. daca cineva merge, in seri diferite, si la Opera, si la Opereta, si la CNDB, asta nu inseamna decit ca e un om cult, nicidecum ca se imparte intre aceste institutii; 3. cei ce prefera CNDB nu trec pe la Opera, sint mai ales spectatori de teatru! Statutul de spectator nu e unul exclusivist, consumatorii de cultura, clasica sau contemporana, nu merg intr-un singur loc! In continuare: „Opera este frecventata de un public caracterizat de traditionalism, cu medii de virsta de peste 30 de ani“ – de unde pina unde? S-a facut vreo statistica, au fost consultati consumatorii, s-a facut vreun studiu de impact? – „in timp ce Opereta atrage publicul tinar, dornic sa experimenteze“. Asta asa, din condei, din auzite ori din impresiile vreunui functionaras de la Minister care, cel mai probabil, nu prea a calcat prin institutiile a caror soarta o decide acum arbitrar din condei. Mai departe: „Prin urmare, realizarea unui proiect unic format din cele cinci institutii, in sensul nealterarii specificului fiecareia dintre acestea“ – ce nealterare, ca asta inseamna desfiintare – „…va aduce un numar mai mare de spectatori“. De unde? In total va fi, de fapt, acelasi numar de spectatori, isi da seama de asta si un copil de clasa zero! „Acest fapt va fi reflectat ulterior intr-o imbunatatire a politicii de parteneriate si sponsorizari, atragind o implicare mai mare a acestora in activitatea institutiei.“ Asta e un vis frumos, caci sponsorii sint, in general, aceiasi, putini si neinteresati de sponsorizari nu pentru ca managerii culturali nu se pricep sa le ceara, ci pentru ca legea sponsorizarii din Romania e cit se poate de proasta. Adica nestimulatoare sub aspect fiscal.
If it’s not broke, don’t fix it
Americanii au o vorba simpla, dar revelatoare tocmai prin simplitatea ei: if it’s not broke, don’t fix it, iar la CNDB ea se potriveste perfect. O institutie dinamica, cu public si ecou international va fi acum radiata din viata culturala! Nu mai inteleg rostul Ministerului Culturii. In principiu, ar trebui sa pastoreasca institutiile producatoare de spiritualitate, or, el tocmai le aneantizeaza. Dar Minister al Culturii la ce mai trebuie, atunci?
Argumentele fantasmagorice se tin lant: „(…) din punct de vedere artistic, un alt beneficiu este acela ca noua institutie creata va reprezenta o canalizare centralizata de forte, resurse si idei, evitind astfel dublajul in activitatea artistica…“. Trebuie sa recunosc, asta cu canalizarea mi-a placut cel mai mult! Ea reflecta, pe fond, atitudinea guvernantilor fata de artisti si creatie. Peste tot in lume, cultura e subventionata. Iar statul aloca bani pentru spiritualitate, chiar si acolo unde nu exista ministere ale culturii, ci alte forme, mult mai eficace, de distribuire a unei parti din buget spre creatori, pe proiecte punctuale, la licitatii transparente, cu selectori-evaluatori independenti si grile corecte. Privind mult in istoria culturala a umanitatii, redescoperim ca intreaga estetica a lumii antice grecesti se baza pe credinta ca arta trebuie sa contribuie la formarea bunului cetatean, ca frumosul si binele trebuie sa coexiste. Dupa 2.000 si ceva de ani, descoperim ca o comunitate fara cultura e una primitiva.