– Fragment –
Fane Chioru intinse mina spre ea. Panselia se feri, privind intrebator spre Ologu. Acesta incuviinta si atunci femeia se apropie pina cind degetele orbului o gasira. Il lasa sa si le treaca incet peste fruntea, obrajii si buzele ei.
— Esti frumoasa, zise.
Ea zimbi, incurcata, si-si potrivi suvitele negre pe dupa urechi.
Apoi taie mititeii in bucati mici, la fel si piinea, le minji cu mustar si, inainte de a apropia de flacau farfuria garnisita asa, lua pentru sine o bucata si o infuleca.
— De ce nu ma dadacesti si pe mine asa? intreba, mieros, Costica Ologu, privind cum femeia ii tine lui Coltuc bucata la gura, apoi ii scutura, de pe barbie, firimiturile.
— Eu am relatii principiale cu clientii, i-o reteza Panselia.
— Haida-de! se minuna Ologu, lovind podeaua cu cirjele. Ce-o mai insemna si asta?
— Inseamna ca nu ma indragostesc de clienti. In meseria mea, daca te-apuca dragostea, esti pierduta, nu mai esti in stare de nimica…
— Da’ cine a vorbit de dragoste?
— Atunci, daca vrei, platesti. Jancote! Banu’ inainte…
— Da’ de la baiatul asta de ce nu ceri? mai nadajdui Ologu.
— Lasa-l, saracu’… spuse Panselia duios, indesindu-i ultima bucata in gura. Nu te uiti la el, ca nici macar laba nu e-n stare sa-si faca?
— La virsta lui, interveni orbul, poti s-o faci si-n vis…
— Gata! hotari Costica, opintindu-se sa se ridice. Gata, ca ne apuca tristetea! Hai, inapoi la treaba…
Scoase din buzunarul de la piept un pachet turtit, cauta o tigara mai putin scuturata si i-o intinse femeii.
— Ia, sa nu-ti strice la principii…
Iesira, unul dupa altul, Ologu la urma, lasind usa sa se inchida incet si privind, ingaduitor, inapoi:
— Eh, Panselia… fata buna si fara noroc…
— Uite unde era norocu’! auzi Ologu in urma, dogit, dar nu se mai intoarse, clatina din cap si o lua dupa ceilalti, topaind ca un cintezoi, desi ingreunat odata cu berea.
Incepea sa se insereze, lanurile de floarea-soarelui se aplecau tot mai mult, fetele se inchideau si unele isi intorceau fata spre luna. Era ora cea mai potrivita, lumea iesea de la serviciu, cei ce lucrau si simbata, ceilalti se invirteau dupa cumparaturi. Fane, dupa zgomotul monedelor in tingire – de-asta castronul lui era mai adinc, sa se-auda –, Costica, dupa gesturile neterminate ale clientilor care ii aruncau monedele aproape fara sa se uite, se inclinau, multumind. Uneori Ologu isi scotea caciula intr-un entuziasm pe care-l capatase odata cu cele doua beri si cu imboldul ca atit de lung si de viguros i se va vedea piciorul lipsa, cind lumea va fi intreaga, pe cit de voios si de dornic de viata va fi.
Femeia se apropie de Coltuc. Era frumoasa ca din poveste, parul blond raminea nepasator la vintul care se intetise, ca impietrit in jurul chipului alb. Ochii ii erau limpezi, de culoare violet, ei sileau toate celelalte figuri-planta sa paleasca. Era subtire, chiar si invesmintata in haina de blana, iar botinele cu tocuri lungi faceau sa tisneasca din fiece pas o gratie care-ti taia rasuflarea. Orbul ii simti cel dintii parfumul care se prefira inaintea ei ca un sunet de flaut. Ologu se trase un pas – singurul pe care il avea – inapoi, cit pe ce sa se incurce in cirje si sa cada. Ea se opri in fata flacaului.
— Fiecare dintre noi are publicul lui, explicase Fane Chioru, de cum se intilnisera. Unora le e mila de orbi si nu pot sa sufere schiopii, zic ca ologul e omul dracului. Altora, care au vreun schiop pe-acasa sau chiar ei au cite un betesug incovrigat si ascuns in ghete, li se rupe inima de mila lor si se uita la noi, orbii, chiar daca avem ochii goi si stravezii si uscati ca de peste mort, ca la niste prefacuti. Cit despre tine, flacaule, nu stiu ce sa zic. O fi ceva si cu aia ca tine, altfel n-ar aseza lumea pe socluri tot felul de statui fara picioare si brate.
— Lui o sa le fie mai usor sa-i faca bustul, spusese Costica, dezgolindu-si gingiile vinete, de cimpanzeu. Conform cu originalul.
— Taca-ti fleanca, i-o retezase orbul, peste obiceiul lui. N-ai inteles nimic.
Nici nu era ceva in plus de inteles. Coltuc o privi cu o bucurie de dincolo de orice intelegere. Ea scotoci in geanta, scoase o portocala mare, ca un glob luminos, si i-o intinse. Apoi, pricepind, i-o puse in tolba, il mingiie cu manusa ce raspindea o mireasma de izma spalata de ploaie si se departa. Nu era singura, o astepta cineva, Coltuc nu avea ochi sa vada daca e barbat sau femeie. Ea spuse ceva celeilalte persoane, apoi se intoarse si ii facu semn cu mina. Coltuc isi strinse, ca un paianjen, osisoarele chircite din dreptul umerilor. Ii trecu prin minte imaginea marului zdrobit de perete si se gindi ca trebuie sa ascunda portocala, pentru ca Golea, rascolind prin tolba, sa n-o gaseasca. Dar, inainte ca Melania sa se iveasca in lungul strazii ca s-o roage sa puna fructul la adapost, o mina uriasa il insfaca de guler, facind rulmentii carutului sa salte odata cu zguduielile. Oamenii ramasera fara capete, in fata lui vocea tisni precum singele dintr-un gitlej retezat.
— Tu ce cauti aici?
In jurul lui se facu intuneric, vocea rasuna de pretutindeni, ca si cum cineva ar fi asezat deasupra lui un clopot urias in care lovea, din rasputeri, cu barosul. Apele care il acopereau ca o plapuma se retrasera, i se facu frig la umeri si la poale, iar locurile unde ar fi trebuit sa i se articuleze incheieturile il ardeau. Mina uriasa continua sa-l stringa de git.
— Cine te-a adus aici, ma?
Coltuc incerca sa scoata o vorba, dar prin menghina degetelor celuilalt nu iesi nici un sunet.
— Il aduce soru-sa dimineata, raspunse Ologu, vazind cum flacaul se inroseste, cu ochii holbati, de strinsoare.
— Soru-ta, ai? Si cu cine lucreaza soru-ta?
— Cu nimeni, interveni orbul. Il aduce ca n-au din ce trai… sint oameni necajiti……
— Zau, cirtita? N-au din ce trai… Si, daca toti care n-au din ce trai fac ca stirpitura asta, noi din ce-am mai trai, bosorogule? Nu te mai uita la mine ca o bufnita beata si taci dracului din gura… Iar tu spune-i soru-tii sa te care de-aici. Asta e locul meu. Aicea numai eu n-am din ce trai. Eu si oamenii mei… N-ai decit sa n-ai din ce trai unde vezi cu ochii. Ai inteles, bizdiganie?
Vlajganul din fata lui desfacu incet menghina si, totodata, marginile tolbei de la gitul flacaului.
— Ia sa vedem ce-ai aici, spuse, rascolind. Nu-i rau, pentru un incepator. Poate o sa lucrezi pentru mine, intr-o zi. Sa-i spui soru-tii sa ma caute.
Juca portocala in palma, sub ochii ingroziti ai flacaului care nu invrednicise cu nici o privire maruntisul indesat in buzunare, dar privea disperat la portocala.
— Bine, incheie vlajganul, punindu-i inapoi portocala. Pe asta du-i-o soru-tii, spune-i ca e din partea mea. Cum ziceai c-o cheama?
Coltuc inghiti in sec si inchise ochii, asteptind palma pe care o merita incapatinarea lui de a nu raspunde.
— Hai, interveni Ologu, intepind cu virful cirjei cizma vlajganului. Ai luat ce era de luat. Acuma lasa-ne in pace…
Namila isi muta, brusc, interesul. Se pleca asupra Ologului si, brusc, lovi cu cizma intr-una dintre cirje. Costica se clatina zdravan, dar isi regasi echilibrul.
— Stii ce se intimpla noaptea, la citiva pasi de-aici, primprejurul Pietei Chirigiu? N-ai auzit niciodata ciinii latrind? Stii de ce latra, nu-i asa?
Costica nu stia unde vrea sa ajunga cu intrebarea asta, asa ca socoti nimerit sa nu raspunda. Namila ii puse un deget sub barbie, ca un virf de baioneta, si ii salta capul, sa nu-si poata feri privirile.
— Latra de foame, suiera. Putem sa te lasam acolo, intre ei. Si, ca sa fie totul clar, o sa-ti minjim turul pantalonilor cu niste singe de la macelarie. Sau mai bine iti crestam palmele si obrajii. Ce zici, te prinzi la o alergare cu ciinii, care ajunge primul? Adica, ai inteles, care ajunge primul la tine, macar ca fiecare are de patru ori mai multe picioare… De dintii din gura nu mai vorbim… Si ascutiti… N-ar fi pacat sa n-aiba si ei, acuma, de sarbatori, pomana porcului? Se intoarse spre orb, care paruse atent la vorbele vlajganului: E valabil si pentru tine, neingropatule… Si inainte de a se departa:
— Miine, la Mitropolie, la poalele dealului, cum urci, pe dreapta, acolo e sectorul nostru. Poti sa vii si tu, Venus din Milo. Incepe sa-mi placa de tine. Facem afaceri bune impreuna, tie nici macar nu trebuie sa-ti las nimic prin fundul buzunarelor, ca la astia… Impartirea la unu, cea mai buna. Nu lasa rest…
— Lua-te-ar gaia! se stropsi Costica Ologu, cind socoti ca vlajganul ajunsese destul de departe ca sa nu-l mai auda. Altfel, baiat cu carte, inginer… Da’ ce mai faci cu ingineria in ziua de azi?
— Iti trebuie ceva carte, adauga Chioru, ca sa inveti sa fii asa ticalos…
Si lumea parca s-a mai ticalosit, ii rasunau lui Coltuc in urechi cuvintele Ologului in timp ce privea umerii girboviti ai Melaniei, pe trotuarul de pe strada Viitorului. Uita-te cum ne-am inmultit, toate aratarile lumii: ciungii, orbii, ologii, milogii. Aicea e altfel de negot, mai cu curu-n sus: cu cit mai multi cersetori in vitrine, adica pe trotuare, cu atit mai multa saracie pe rafturi si ticalosie pe tejghea. E destul sa ne numeri pe noi, betegii si pomanagiii, nu-ti mai trebuie metru de croitorie ca sa masori cu cit s-a inrait lumea.
Dar Coltuc nu-i spuse nimic despre toate astea Melaniei. Merse tacut si drept, proptit pe carutul lui, inchizind ochii la fiecare hurducatura care-i frigea salele. Intelese durerea ei, cind s-a ostenit pe drumul mai lung si mai anevoios al trotuarelor patratoase si al bordurilor mai inalte de pe strada Viitorului, ca pe o stradanie de a ocoli strada Eminescu, de teama sa nu se intilneasca iar cu postasul. Melania ascunsese bine toporul, dar stia ca Golea, la furie, putea gasi oricind altceva, daca nu chiar cutitul pe care il tinea, cu lama invelita in cirpa, in bocanc, linga fluierul piciorului.
Atita doar, cind ajunsera acasa, baiatul o ruga sa aiba grija de portocala lui; Melania i-o puse sub perna, fara sa-l intrebe ceva despre aceasta neobisnuita dorinta. Pina atunci, in afara de carti, pe care le rinduiau, odata citite, pe policioara, Coltuc nu avusese alte lucruri de care sa aiba grija, caci, in fata ratacirilor ori a lacomiilor de tot felul, oricum nu ar fi avut cum sa apere ce era al lui.
AUTORUL
Varujan Vosganian s-a nascut la 25 iulie 1958, in Craiova. Copilaria si adolescenta si le-a petrecut la Focsani. A absolvit Liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Focsani, apoi Facultatea de Comert a Academiei de Studii Economice si Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti. Este presedintele Uniunii Armenilor din Romania si prim-vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor. Este senator de Iasi si intre decembrie 2006 si decembrie 2008 a fost ministru al Economiei si al Finantelor, iar din decembrie 2012 este din nou ministru al Economiei. Lucrarile sale includ trei volume de poezie – Samanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de brate (2005) –, precum si volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
La Editura Polirom a mai publicat romanul Cartea soaptelor (2009; editia a II-a, 2012), care a fost distins cu Premiul „Ion Creanga“ al Academiei Romane (2009), Premiul „Cartea anului 2009“ acordat de revista „Romania literara“, Premiul revistei „Convorbiri literare“, sectiunea proza (2009), Marele Premiu pentru Proza – Trofeul „Mihail Sebastian“, Premiul revistei „Observator cultural“, sectiunea proza (2009), si a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania. Romanul a fost tradus in spaniola, italiana, armeana, ebraica, franceza, germana si suedeza si urmeaza sa apara in bulgara, maghiara, ceha si norvegiana.
CARTEA
Varujan Vosganian este autorul Cartii soaptelor, unul dintre cele mai bune romane aparute in literatura romana de dupa 1989. Romanul, tradus deja in numeroase limbi, a fost considerat de critica o epopee a secolului XX, o carte identitara pentru poporul armean. Dar fiecare popor, fiecare loc, fiecare timp are o Carte a soaptelor a sa. Ea trebuie doar povestita. Jocul celor o suta de frunze este initierea in realismul magic al unei Carti a soaptelor a poporului roman. Cele sase povestiri ale volumului vorbesc despre nelinistile, cautarile si incertitudinile noastre, despre atitea traume inca nevindecate.
Jocul celor o suta de frunze si alte povestirine previne ca daca memoria, ca stare de luciditate, nu se regaseste in prezentul si chiar in viitorul nostru, viitorul nu va fi decit o reintoarcere in trecut.