Protestatarii se string in numar mare mai ales in weekenduri. S-ar putea ca in timpul saptaminii sa le vina mai greu. Poate ca sint oameni care au slujbe – si, dupa cum se vede, nu cer pomana guvernamentala si nici legi in propriul folos ca sa poata munci. Dar se aduna destui: in Bucuresti, in alte orase mari ale tarii, in strainatate. Asta inseamna ceva. Vedem iarasi, dupa multa vreme, un grup masiv de oameni strinsi in numele unor idei – sau al unor idealuri –, fara lideri, fara partide politice, fara interese personale directe.
S-a spus ca protestatarii sint anticapitalisti, naivi, comunisti, vinduti, hipsteri iesiti sa se distreze. O fi si asa. Dar ii leaga un fapt simplu: sint niste idealisti. Ei inca mai cred in democratie, in puterea cetateanului de a schimba ceva, in dreptul de a-si exprima decent opinia. As fi zis ca acesti oameni au disparut de pe fata Romaniei, fiindca Romania a devenit o tara cinica, in care totul se calculeaza in bani si putere. As fi zis ca specia lor a fost decimata de politicienii cumparati si vinduti cu snopul, de jurnalistii deveniti propagandisti mediocri, de prestatorii de serviciu din televiziuni, numiti si formatori de opinie, dar mai ales de emigratie. As mai fi zis si ca in Romania idealistii si patriotii (nu zic vorbe mari!) au ajuns ca dropiile, o specie pe cale de disparitie. Si ca, daca mai exista, sint prea putini ca sa poata face ceva.
E drept, nu sint atit de multi ca in 1990. Dupa mizeria morala in care s-au scaldat romanii un sfert de secol, tot mi se par foarte numerosi. Poate gresesc (desi e foarte putin probabil), dar atunci gresesc animati de un scop nobil. Tot e ceva. Mai ales cind vezi ce gasesti de cealalta parte a cimpului de lupta.
Sa zicem ca manifestantii de azi, de ieri, de saptamina trecuta se insala. Atunci are dreptate… cine? Au dreptate Ovidiu Tender si Frank Timis, care au pus si ei de-o afacere cu statul roman, asa cum poate face orice roman. Au dreptate politicienii care promit bani si aur pentru tot poporul, prin mila unei corporatii care azi e-aici, miine nu mai e, si pentru care se face o lege speciala. Au dreptate ziarele si televiziunile ghiftuite cu clipuri promotionale telenovelistice, platite de aceeasi corporatie. Si au dreptate minerii din Rosia Montana, care nu vor decit sa munceasca…
La asemenea argumente e greu sa nu rinjesti rautacios. Am cunoscut zeci de oameni care au ramas fara slujbe in anii 1990 sau dupa 2000, unii dintre ei chiar mineri. Minele din zona mea s-au inchis de multi ani. S-au inchis si zeci de intreprinderi, mai mici si mai mari. Dar oamenii si-au cautat de lucru. Unii si-au mai si gasit – aici sau in strainatate. Insa nimeni n-a riscat sa astepte cincisprezece ani pentru un loc de munca la o companie care azi e-aici, miine nu mai e. Si care nici n-are autorizatie de exploatare.
Sint minerii din Rosia Montana altceva? Nu-mi dau seama. Dar m-au trecut fiori pe sira spinarii cind i-am auzit strigind, dupa acea „greva“ de protocol de zilele trecute, „Cinste lor, cinste lor, minerilor!“. Nu mai auzisem scandarea asta din 1990, de la mineriadele care au calcat in picioare primul protest decent al idealistilor. M-au apucat frisoanele si cind l-am auzit pe un lider de sindicat vorbind despre „oamenii de bine“ de acolo. M-am intrebat daca unii oameni de bine de la Rosia Montana nu vor fi fost si prin Bucuresti acum douazeci si trei de ani. Oricum, peisajul era acelasi: de o parte o multime care iese in strada in numele unui ideal, iar de cealalta parte (din fericire, departe de cei dintii) oamenii de bine, care vor sa munceasca, nu sa gindeasca. De primii are nevoie orice tara democratica; de ceilalti, o gasca de politicieni cinici, care se uita la talpa tarii cam ca la talpa pantofului, ca sa vada daca nu s-au minjit cu ceva.
Protestele de acum se muleaza pe acelasi model ca si in 1990. Asta inseamna ele de fapt, pe linga opozitia fata de proiectul de la Rosia Montana. Iar paradoxul e ca de fapt cei care protesteaza in Piata Universitatii o fac si in beneficiul ulterior al celorlalti. Chiar si in beneficiul acelei doamne din Rosia Montana care, atunci cind a fost intrebata ce sarcini are ea la Gold Corporation, a raspuns tifnoasa ca fu… ca face sex cu buha. Fiindca tare mi-e teama ca peste opt-zece ani, cind RMGC isi va lua jucariile aurifere si va pleca, buha respectiva n-o sa mai fie niciodata disponibila pentru cei din Rosia Montana. Desi o galeata de mincare de la partid tot s-o mai gasi…