Una dintre prezentarile voastre incepe asa: „Luna Amara e o calatorie“. In ce tinut ati ajuns acum, dupa aproape 15 ani?
Intr-un tinut destul de ciudat. E plin de etichete de tot felul, a trai inseamna a fugi mereu, oamenii n-au invatat mai nimic din greselile trecutului, cei tineri pleaca de aici, la tot pasul vezi distrugere pentru bani, televiziunea a murit, dar televizorul e rege, copiii sunt zombie bantuind pe internet. Dar exista si revolta, solidaritate, iubire, tineri care se intorc acasa, oameni care te privesc in ochi, oameni care rezista. Hmm… e familiar tinutul asta… oare n-am mai fost pe aici?…
Cu ce v-ati ales dupa atata timp de cantat?
Cu multi prieteni, ceva intelepciune, un orizont muzical mai larg, experienta de viata si de concert, niste dureri de spate, aprecierea unora, vorbele grele ale altora. Cam asa ceva. Desi ne-a interesat mai mult, tot timpul, cu ce s-au ales cei carora le-am cantat si despre care am cantat…
Tone de fum inghitit, zeci de mii de kilometri strabatuti, zeci sau sute de nopti pierdute… Nu ati simtit niciodata frustare cand v-ati uitat in cont? Nu au existat momente cand ati fi vrut sa lasati totul balta sau cand ati inchis ochii si v-ati imaginat ca Luna Amara e o trupa intr-o alta tara?
Vai, nu mai pune intrebari in felul asta, ca n-o sa se mai apuce nimeni de muzica!? Da, bineinteles, exista mereu momente de indoiala, doar suntem oameni. Insa nu contul a fost cel mai important, daca ar fi fost vorba doar despre asta, ne opream demult. A existat multa oboseala acumulata, uneori nervi peste limita, alteori au plecat membri. Insa cand esti artist si esti sincer cu tine insuti, stii ca n-o sa te poti opri decat atunci cand n-o sa mai ai nimic de spus. Pana atunci, muza, boala creatiei, nebunia, nevoia, spune-i cum vrei, te va impinge constant de la spate, sa compui, sa canti. Face parte din cine esti, nu ai cum sa te opresti. Faci o pauza, te linistesti un pic si apoi mergi mai departe. Cat despre alta tara… daca Luna Amara era o trupa intr-o alta tara, nu se mai chema asa si nu mai canta asa. Nu suntem doar rezultatul educatiei parintilor sau al auto-educatiei, ci si al societatii din care facem parte.
Mesajul social a fost intotdeauna una dintre componentele importante ale muzicii voastre. La inceput pareati chiar ca vreti sa salvati intr-un fel Romania. Va mai doriti asta?
Doar paream? Ce chestie, noi chiar vroiam! ? Da, credem in continuare ca Romania trebuie salvata de la ignoranta, incultura, rasism, xenofobie, homofobie, coruptie politica, consumerism, oligarhie, neo-colonialism corporatist si multe altele.
Si pentru ca tot a venit vorba, se mai poate salva ceva? Inca este speranta nadejdea romanului?
Se mai poate si un exemplu concret il reprezinta campania Salvati Rosia Montana si taranii care rezista la Rosia Montana. La fel, cei din Pungesti, impotriva fracturarii hidraulice. S-a spus despre vasluieni ca-s cei mai saraci, mai dezinformati si mai nepasatori dintre romani si s-a glumit mereu pe seama setei lor de alcool. Ei, iata ca cei din Pungesti, din Barlad si din alte localitati au dovedit ca au si o sete de dreptate care parca nu mai pare asa amuzanta, nu?… Oamenii se organizeaza, e greu, bineinteles, cand nu ai cultura protestului, insa este posibil si solidaritatea umana incepe sa functioneze si in Romania.
Dupa atatia ani de militantism, credeti ca o trupa are puterea sa schimbe mentalitati, sa impulsioneze lumea sa ia atitudine? Pana la urma, dupa un concert ne intoarcem cu totii la rutina noastra ucigatoare de orice spirit de revolta.
Sunt multi cei care vin si ne spun ca i-am ajutat sa vada lucrurile altfel sau sa-si clarifice anumite opinii. Sunt multi cei care s-au bucurat sa ne gaseasca in strada in toamna lui 2013. Nu trebuie neaparat sa pornesti, ca artist, cu ideea de a-i transforma pe cei din fata ta – noi dorim sa ne comunicam pe noi, cu opiniile si gandurile noastre, iar daca lumea rezoneaza cu ce spunem, atunci putem vorbi dupa concert si sa vedem ce putem face in continuare. Cat despre rutina ucigatoare, intrebarea esentiala este: daca un concert, un protest, o plimbare cu bicicleta, un drum la Rosia, un urlet pe geam, lampioane lansate de pe bloc, graffiti pe pereti, o rosie pe costumul unui ministru, o actiune directa, un flashmob, un weekend la tara, daca toate astea si altele sunt considerate evadari fericite din rutina, de ce nu ramaneti in fericirea lor? De ce sa va intoarceti la rutina ucigatoare? Doar pentru ca va simtiti obligati de un mecanism care nici macar nu va reprezinta? Doar pentru a putea consuma? Consumati pentru a trai sau traiti pentru a consuma?…
Si pentru ca tot am pomenit de militantism, datorita lui v-a crescut notorietatea la inceputul anilor 2000. La un moment dat insa ati schimbat cumva registrul si ati creat o muzica altfel decat cea care „scotea la lupta toate celulele fanilor“, cum bine spunea Mircea Toma. Nu v-ati temut ca veti pierde acea parte a fanilor vostri care cautau tocmai acea revolta?
„Militantism“ e un pic mult spus. Mihnea e cel mai aproape, probabil, de conceptul de „militant“ sau „activist“, insa lui nici macar nu-i plac prea tare etichetele astea. Ca artist, e esential, in primul rand, sa te comunici pe tine, nu prea stai sa te gandesti mult ce-or sa zica fanii. Mai ales daca nici nu e vreun manager prin preajma, sa te bata la cap cu boxoffice-ul si studiile de marketing… ? Viata noastra n-a fost si nu e simpla si alegem sa compunem si sa scriem despre majoritatea experientelor noastre. Muzica de pe Don’t Let Your Dreams Fall Asleep reflecta stari, sentimente si trairi personale la fel de valabile ca si cele de revolta de pe alte albume. Speram ca lumea sa nu caute in Luna Amara doar revolta, ci si iubirea, toleranta, angoasa, nemultumirea, frustrarea, fericirea, nefericirea si asa mai departe. Noi am trecut prin ele, trecem prin ele – uneori ne fac mai buni, alteori poate mai rai, dar e cert ca ne fac sa fim, in primul rand, oameni.
Dar publicul vostru s-a schimbat in toti acesti ani?
Nu chiar. Luna Amara a avut mereu parte de un public eterogen, chiar si dupa Don’t Let Your Dreams Fall Asleep si Pietre in Alb, doua albume unitare stilistic. In continuare varsta celor care vin la concertele noastre e cuprinsa intre 15 si 45 de ani, iar cei care vin sunt de diferite conditii sociale. Pare ca suntem pe un fel de nisa ciudata, in care gasesti revoltati, visatori, idealisti, frustrati, punkisti nebuni, fete indragostite, corporatisti satui de birouri, adulti dezamagiti si alte personaje. Lipsesc insa de-alde „Gica-contra“ si neonazistii, ceea ce ne bucura mult.
Din cand in cand, ne oprim, ne amintim si tragem concluzii. Ce ati schimba daca ati schimba?
Of, e greu de raspuns la asa ceva. Daca am schimba ceva din trecut, poate n-am mai fi asa cum suntem acum in prezent, poate ar fi mai rau… cine stie? Probabil ca ne-ar fi placut sa nu umblam atat de mult cu CFR-ul intre 2000 si 2004, desi au fost si momente extrem de amuzante. Hmm… nu, mai bine sa lasam totul cum a fost.
Gata cu trecutul. Sa revenim la prezent. Sunteti in plin turneu de promovare a primului album live din istoria trupei, iar in toamna veti lansa si un DVD cu acest concert. Putina reclama, va rog. ?
Pe 22 noiembrie 2013 am inregistrat, audio si video, un concert cu public in incinta fostului hotel Continental (Conti) din Cluj. Concertul a avut 22 de piese, din care am ales 15 piese pentru CD-ul Luna Amara – Live la Conti. Acum suntem in turneu de lansare a acestui CD, pe care il consideram nu doar primul album live, ci si primul „best of“ din istoria trupei. Printre multe piese vechi cunoscute, gasiti si o piesa noua, „Prea tarziu“. Acest CD vine si in intampinarea dorintei multor fani de a avea piesele de pe primele doua albume, Asfalt si Loc Lipsa, in format audio, deoarece aceste albume nu se mai reediteaza. In toamna vom lansa DVD-ul Luna Amara – Live la Conti, care va contine concertul integral, interviuri cu toti membrii trupei, interviuri cu prieteni ai trupei si o scurta prezentare a Conti-ului.
N-am ales intamplator locatia, Conti fiind una din cladirile-simbol ale Clujului, o parte a patrimoniului arhitectural romanesc si o alta dovada, din pacate, a neglijentei autoritatilor in ceea ce priveste cultura si istoria noastra. De asemenea, cladirea are o semnificatie speciala pentru Mihnea, el fiind una din cele sase persoane care au ocupat Conti, pe 7 noiembrie 2011, pentru a protesta impotriva proiectului de la Rosia Montana.