– Fragment –
Totul s-a intamplat asa cum se intampla mereu, au iesit impreuna din zapuseala salii, muzica terminase de cantat, balul se sfarsise.
Fata aparuse la acel bal cumva singura, ea era fara doar si poate o straina aici si nu explicase nicicum in ce fel aparuse. Dar nimeni n-o intrebase. Cel cu care iesise afara nu intentiona, in mod clar, s-o intrebe nimic: fata se legase de el, literalmente se tinuse dupa el. Inainte de asta ea topaise in multime ca toti, adica flambandu-se, parca isi frangea mainile, isi revarsa parul ca o salcie plangatoare, totul era ca la ceilalti, numai fata era cumva stralucitoare. El remarcase aceasta fata stralucitoare in multimea de fete care se comportau mai mult sau mai putin la fel, ca niste vestale bete la o straveche orgie, la vreo bacanala unde, sub valul intunericului, singurul vesmant ramane cununa.
Regulile la asemenea sarbatori sunt unele si aceleasi in toate timpurile, masculi cenusii si femele viu colorate, si fata aceasta deosebita nu era nici ea o exceptie, ea se imbracase intr-un fel de piele de sarpe stralucitoare.
In timp ce fetele celorlalti ramaneau schimonosite de grade diferite de patima, fata ei stralucea de o bucurie sincera. Aveai impresia ca celelalte erau niste gazde indiferente la o sarbatoare, iar ea venise aici cu mari eforturi, ea reusise sa vina si era fericita.
Cel care iesise inaintea ei era linistit, posac. El venise la acest bal de toamna nu se stie de ce, dorul lui nu avea nevoie nici de muzica, nici de dansuri. El statea dispretuitor langa perete, bea.
Nu se misca. Era aici ca un fel de etalon al puterii. Ca intruchiparea unui stapan care se plictiseste.
Fata in piele de sarpe se opri alaturi de el, umar la umar, si impietri si ea, parca si-ar fi capatat linistea. Si ramase asa, in picioare.
Stapanul propriului sau destin nici nu se uita la ea. Nici ea nu se uita la el, numai stralucea linistita.
Ce nevoie avea el de ea, asta e intrebarea. De bucuria aceasta, de lumina asta fara rost, de supunere, de disponibilitate.
Asa ceva nu ne intereseaza! El incerca prin intreaga sa infatisare sa exprime imediat, dispretuitor, sentimentul de protest aparut drept raspuns, si, ca orice persoana urmarita, se intoarse si iesi.
Cum se puse in miscare, ea, se intelege, porni dupa el. El isi puse paltonul, ea – haina de blana.
Au iesit in ceata.
Intinderile cenusii noptatice s-au deschis in fata lor, valuri de aer rece i-au inconjurat, i-au apasat, i-au pocnit in fata. Chiar bura.
Ea mergea alaturi, se grabea ca sa tina pasul, el mergea in voie, ea langa el.
El exprima din nou prin toata infatisarea sa ca merge cu scopul de a se duce acasa, si anume singur. Mari pasul.
Ea pasea cu pasi marunti dupa el, literalmente ca un catelus la plimbare, in mod clar se temea sa nu-si piarda stapanul.
Uite, cine are nevoie de asa cineva? El arunca o privire pe furis spre ea. Fetisoara e frumusica, silueta e minunata, piciorusele lungi, totul cum trebuie. Dar fata! Pur si simplu iradiaza fericire. De parca fusese laudata si ea nu se asteptase si se bucura. Si se agatase de el!
El spuse fara chef:
— Nu poti sa vii la mine.
Ea alerga tacuta alaturi, fara sa-si schimbe expresia fetei. Si mai era si triumfatoare!
— Ai priceput?
Ea, intr-o criza de adoratie, dadu din cap aprobator.
— Si atunci unde ai pornit asa?
Ea il apuca de cot si acum mergea parca la brat alaturi de el. Hello!
El se uita la ea fix, ca sa-i atraga atentia. Isi smulse cotul.
— Ce-i cu tine?
Ea, cu o fata fericita, alerga alaturi.
— Iti spun, nu poti sa vii la mine!
Ea spuse in cele din urma:
— La mine nici atat.
Are vocea joasa, din piept. Inteligenta.
Cea nedorita de nimeni se grabeste nu se stie unde. La camin portarul nu o s-o lase sa intre. Pai nici nu intentionam sa vin la tine!
El cunostea specia asta de fiinte lipicioase, iubitoare, aceste caracatite mici, gata sa se infasoare pe om si sa-l sufoce. Ele se incolaceau, nu te lasau sa scapi, te gaseau in orice loc, te urmareau, erau gata la orice. Gasisera ele ceva la sarmanul student. Sunau la poarta, la portar, faceau asedii la biblioteca, la cantina.
— Ei, asta e, eu o iau pe aici, ii spuse el si dadu din mana in directia bulevardului lateral.
Intinderi cenusii uriase, noptatice, strapunse de ceata care se revarsa de peste tot, luminate din loc in loc de stralucirea palida a felinarelor, se deschideau de-o parte si de alta. Locuri pustii de la periferie! Un frig blestemat, vestitor al iernii. Luminite rare ardeau in departare, in masivele intunecate ale blocurilor.
Se intelege, ea coti dupa el.
Acolo, in partile acelea, erau niste camine noi, niste sate urbane, de fapt, negura. Acolo se aflau si niste cartiere inca neacceptate de oras, acolo nu locuia aproape nimeni, in fundatura asta asa de departata.
El parca ridica din umeri, dezicandu-se de orice responsabilitate (cum o sa se duca ea acasa, cand o sa fie oprita la usa, prin locurile noastre nu gasesti nici un taxi).
El isi stramba gura virila.
Fata-scai alerga alaturi radiind. Fata ei literalmente stralucea in intuneric.
— Cum te cheama? intreba ea deodata cu o voce scazuta.
— Anatoli, glumi el.
De fapt, il chema altfel, dar trebuia sa se ascunda. Doar erau destule cazuri cand asemenea fete il gaseau dupa nume.
— Esti student?
— Da.
— Unde?
— La geografie.
El isi inventa imediat o legenda.
— In ce an?
— Cinci.
— Atunci nu e deloc clar, spuse ea deodata.
— Ce nu ti-e clar?
— Nimic nu e clar.
Inima lui incepu sa bata: uite, acum incepe urmarirea!
Ea continua interogatoriul, el continua sa inventeze.
Nu se stie de ce nu-i trecuse prin minte pur si simplu sa taca.
Se ajunse pana acolo ca el povesti despre diploma sa (India, state interzise intrarii), despre planul sau de a primi o bursa si a se duce acolo, in Nagaland.
Asta nu era viata lui, ci niste visuri indepartate. Candva avusese o iubire cu o indianca, Ira, o fata matura, o naga din statul Nagaland. Ea chiar avusese o bursa pentru studierea limbii ruse. Apoi bursa s-a terminat si Ira a plecat.
Vocea lui spunea noi si noi detalii din viata statului interzis – cum sunt vanate acolo capete si sunt puse pe pari in jurul colibei, cum serpii se strecoara la vaci seara, la muls, si-si cer de la femei portia lor, cum serpii lor le apara copiii de viperele straine si de vanatorii de capete din satele vecine.
Ira, de fapt, era cu totul altfel, o studenta civilizata de religie crestina, locuia la Delhi intr-o casuta pe acoperisul plat al unei case vechi cu trei etaje, in cartierul musulman. Isi vedea linistita de somn la cinci dimineata in chemarile asurzitoare ale muezinului din minaretul vecin. Nu stia sa gateasca, poate doar dal (fasole) si se tot scuza ca nu o fiersese bine. Manca la cantinele studentesti sau pur si simplu pe strada. Plecase de pe raul ei natal plin de serpi de apa la cincisprezece ani, cu o mana de bijuterii ale bunicii. Studia deja la a doua universitate, stia o multime de limbi straine. Dar locuinta ei de pe acoperis era jefuita mereu, pentru ca locuitorii casei nu se urcau ziua la etajele incinse, se ascundeau in strafundurile unei fantani subterane si nu avea cine sa faca de paza. Asa ca toti banii si bijuteriile bunicii fusesera furate, iar politistii care venisera sa cerceteze au luat ultimele trei sute de rupii. Si Ira povestea razand ca a adus de acolo, din locurile ei natale, un sarpe. Caruia ii placea sa se etaleze intr-un loc la vedere, pe pervaz, si era total inofensiv pentru copii, se hranea cu pasari mici. Ira le faramita paine la intrare si putea pleca o zi intreaga, lasand usa descuiata si apa pentru sarpe intr-un lighenas. Dar odata si-a gasit prietenul masacrat, iar casuta jefuita de tot: se vede ca raufacatorii adusesera cu ei o mangusta.
Amintindu-si povestirile ei amuzante, el mergea grabit prin ceata tot inainte, tot inainte. Si deodata pe neasteptate pentru sine, spune:
— Stii ce sunt mangustele? Vanatori de serpi.
Drept raspuns, nu se stie de ce, fata-scai incepu sa rada.
Odata, cand prietenul ei s-a imbolnavit de pneumonie, crestina Ira a intrebat de unde poate sa cumpere un cocos viu, nu a acceptat raspunsul uimit si a fost plecata de acasa toata ziua. Apoi a spus ca s-a dus in padure. Despre asta nu trebuia sa vorbeasca, era aproape o practica voodoo. Atunci el s-a insanatosit ca prin minune.
Necunoscuta mergea mereu alaturi, ca un caine, literalmente langa picioare, si tot radia, lumina. Se vedea ca este purtata pe aripile unei iubiri neasteptate, ca totul coincidea cu sperantele si visurile ei secrete despre un print.
O prostuta.