Chiar daca vremea a fost potrivnica in primele doua zile de festival, cu o ploaie torentiala care refuza sa se opreasca, atmosfera de basm, de sarbatoare a literaturii s-a raspandit in cercul scriitorilor, jurnalistilor, criticilor literari si publicului timisorean. Cum spunea Robert Serban, directorul festivalului, la un moment dat, cat de des avem oare oportunitatea de a-i intalni pe scriitorii nostri dragi, de a-i descoperi pe altii, de a sta ca la gura sobei si a asculta povesti felurite? Rar se intampla, din pacate.
Trei zile de festival (22-24 octombrie), trei ore de deliciu literar aproape nocturn (intre orele 18-21), trei moderatori (in ordinea serilor, Luiza Vasiliu, Robert Serban si Marius Chivu), cate patru scriitori invitati in fiecare zi, din sapte tari – tot in ordinea prezentei la festival, de la primii la ultimii: Daša Drndi? (Croatia), László Krasznahorkai (Ungaria), Mircea Mihaies (Romania), Jean Mattern (Franta), Catalin Dorian Florescu (Elvetia), Ornela Vorpsi (Albania, Franta), Florin Lazarescu (Romania), Radu Pavel Gheo (Romania), Bogdan Munteanu (Romania), Noémi Kiss (Ungaria), Filip Florian (Romania), Paul Bailey (Anglia). Eu zic ca festivalul de la Timisoara avea toate premizele pentru a fi unul interesant pentru oricine consuma literatura contemporana, atat cea romana, cat si cea a vecinilor nostri sau cea occidentala. Si nu cred ca ma hazardez cand spun ca, intr-un timp atat de scurt, fratele Festivalului International de la Bucuresti s-a impus in spatiul romanesc ca o serie de evenimente literare de calitate. Spre deosebire de turul de forta de la Iasi, cu sute de invitati si zeci de evenimente simultane, un festival-elefant, daca vreti, efervescent, grandios, cel de la Timisoara pare micut, dar, tocmai datorita acestui lucru, lasa timp publicului pentru crearea unei relatii cu scriitorii invitati, permite un oarecare soi de intimitate, de apropiere si, de ce nu, o atitudine mai relaxata, mai degajata. Altfel spus, e de neratat pentru un literat, implicit pentru cei care locuiesc in vestul tarii.
Lecturile scriitorilor, in centrul atentiei
Unul dintre principalele atuuri ale FILTM, asa cum este el alintat de catre organizatorii lui, este faptul ca insista pe momentul lecturilor scriitorilor, lucru nevalorificat pe deplin in evenimentele de la noi. Din punctul meu de vedere, este deosebit de important sa-i asculti pe scriitori citind (bine, asta daca sunt interpreti buni ai textelor lor, altfel s-ar putea sa le strice putin), cu atat mai mult daca sunt straini si lectura are loc, bineinteles, in limba materna. Si asta pentru ca fiecare limba are o anumita sonoritate, care te determina sa intelegi mai bine radacinile scriitorului respectiv, sa iti dai seama cum se raporteaza el la textul sau – chiar daca nu intelegi limba aceea –, sa faci cunostinta cu o parte din personalitatea autorului in cauza si multe altele. Asa ca am fost incantata sa-i aud pe toti scriitorii mentionati mai devreme citind. Fac o paranteza pentru a enumera fragmentele pe care le-am auzit – Daša Drndi? a citit trei episoade, astfel: din Sonnenschein (2007), Belladonna (2012) si April u Berlinu (2009); László Krasznahorkai a ales un fragment de noua pagini din volumul sau tradus in limba romana, Satantango (Curtea Veche, 2012); Mircea Mihaies a citit, in premiera, un pasaj din volumul Corpuri de litere, scris impreuna cu Adriana Babeti, inca nepublicat; Jean Mattern a citit, pentru prima data, din romanul Septembre, care va aparea la Gallimard in ianuarie 2015; Catalin Dorian Florescu a preferat o secventa din cartea Zaira; Ornela Vorpsi a selectat un fragment din volumul ei de debut, Tara in care nu se moare niciodata (Il paese dove non si muore mai, Torino, 2005); Florin Lazarescu ne-a surprins pozitiv citindu-ne trei proze scurte si foarte scurte din, probabil, viitoarea sa carte; Radu Pavel Gheo ne-a delectat cu un pasaj din Noapte buna, copii!, unul pe care nu l-a mai citit pana acum in public; Bogdan Munteanu a interpretat Paltonul, o povestire din cartea de proza scurta Ai uitat sa razi, aflata in manuscris; Noémi Kiss a citit din Rongyos ékszerdoboz. Utazások keleten (Cutia jerpelita de bijuterii. Calatorie in Est), volumul ei din 2009; Filip Florian ne-a emotionat cu un fragment inedit, un final al romanului pentru editia in limba romana a cartii neterminate a lui José Saramago, Halebarde Halebarde, care va aparea curand la Editura Polirom, iar Paul Bailey, cel care a incheiat seria lecturilor, a citit exceptional un pasaj din cea mai recenta carte a sa tradusa la noi, Baiatul printului. Acest mic pomelnic are un rost in economia textului de fata, si anume sa va trezeasca, cat de putin, interesul pentru acesti autori si cartile lor. Mai ales ca mare parte dintre pasajele citite in cadrul festivalului au fost traduse special cu aceasta ocazie si raspandite in public – sa nu uitam ca, de pilda, Daša Drndi?, desi una dintre cele mai importante scriitoare croate, nu este inca tradusa la noi. Astfel, publicul a putut gusta cateva dintre aromele textelor ei (si nu este singura in aceasta „situatie“). Apropo, toate fragmentele mentionate mai sus sunt de gasit acum, in format online, pe www.filtm.ro.
Fiecare sesiune de lecturi a durat, in medie, treizeci-patruzeci de minute. Dupa acestea, in fiecare seara au avut loc discutii extrem de interesante, initiate de cei trei moderatori. Luiza Vasiliu, de exemplu, a adresat niste intrebari foarte bune invitatilor ei, cum ar fi: „Din ce istorii, povesti sunteti facuti? Ce ascundeti in spatele numelui vostru?“, „Care este cititorul dumneavoastra nedorit?“, „Cum va plasati, din punct de vedere al scrierii, pe axa geografica: mai aproape de vest sau de est?“, „Ce apocalipsa ati alege pentru lume, asa cum este ea acum?“. Notez, rapid, si un raspuns, al Dašei Drndi?, la cea de-a treia intrebare: „Nu apartin niciunui spatiu, nici central, nici estic sau mai stiu eu cum. Ma nelinistesc la fel de mult lucrurile de acum din Siria, asa cum ma enerveaza birocratizarea Uniunii Europene, inexistenta unei reactii a oamenilor vis-a-vis de ebola, sau guvernul croat s.a.m.d. Ca atare, nu stiu unde m-as putea situa. (…) Pe mine ma intereseaza oamenii si despre ei vreau sa scriu. Nu vad de ce m-as limita. Iar toata povestea cu identitatile este deja mult prea discutata. Identitatea este o constructie“.
In seara moderata de Robert Serban, intrebarile au venit si din partea unora dintre scriitorii invitati pentru colegii lor, iar directorul festivalului a adresat, cu precadere, intrebari individuale autorilor (dar si vreo doua colective). In plus, a pus un accent foarte mare pe curiozitatile celor din public (nu ca ceilalti moderatori n-ar fi invitat audienta sa puna intrebari, dar parca Robert Serban a insistat mai mult). De pilda, in legatura cu tabieturile curioase pe care le pot avea scriitorii, Florin Lazarescu a raspuns: „N-am scris, in ultimii cincisprezece ani, fara muzica. E ceva care ma izoleaza fonic. Nu mai pot scrie cu pixul, nu pot sa mai gandesc. Si eu scriu la bucatarie, dar nu din motive romantice, ci pentru ca acolo fumez, imi pot permite sa mai scap scrumul etc.“.
In ceea ce priveste cea de-a treia seara, Marius Chivu a alternat, dupa prezentarea si lecturile autorilor, intrebarile colective cu cele specifice, speciale pentru un autor sau altul. Le amintesc pe cele colective, mai usor de grupat: „Fata de ce anume va simtiti responsabili atunci cand creati fictiune?“, „Care e cel mai greu/ nesuferit lucru pe care-l aduce scrisul in viata voastra si, in acelasi timp, cea mai mare satisfactie?“, „Exista inspiratie sau e doar un mit“, „Daca ati putea rezolva una dintre problemele globale grave prin scris, care ar fi aceasta?“, „Ce meserie si unde v-ar fi placut sa profesati daca ati fi avut posibilitatea de a calatori prin spatiu si/ sau timp?“. Transcriu raspunsurile celor patru scriitori prezenti in cea de-a treia seara din cadrul festivalului, afirmatii graitoare in legatura cu existenta inspiratiei: „Cea mai tare zi din viata mea a fost cand am scris, intr-o zi, doua pagini. Asta cred ca spune suficient despre inspiratie“ (Filip Florian); „Inspiratia este data de deadline“ (Bogdan Munteanu); „Inspiratia mea sunt oamenii. Scrisul mi-a adus durerea de spate – pentru ca stau mult la masa de scris. De-asta trebuie sa fac si gimnastica medicala“ (Noémi Kiss); „Pentru a scrie primul capitol din cea mai de succes carte a mea mi-au trebuit sase luni. Cred ca asta spune mult in ceea ce priveste inspiratia“ (Paul Bailey).
Un festival fara cusur si-o petrecere ungureasca de final
Festivalul International de Literatura de la Timisoara s-a incheiat cu o petrecere ungureasca, chiar intr-unul dintre holurile Muzeului de Arta, dedicata deopotriva publicului si invitatilor. Placinte felurite, vin si muzica maghiara, cam aceasta a fost reteta unui moment fain de final.
Una peste alta, privind retrospectiv, FILTM a fost organizat strasnic (sunt sigura ca in culise au existat peripetii, dar acestea nu s-au regasit la suprafata, asa ca pot spune ca a fost fara cusur) de, surprinzator, o mana de oameni (amintiti la inceput, curajosii despre care va vorbeam). Cele trei evenimente au curs frumos, placut si ne-au permis noua, celor peste o suta de oameni din public, sa aflam informatii noi in legatura cu scriitorii invitati, sa ne facem liste de lecturi viitoare, sa simtim ca apartinem unei comunitati. Iar atmosfera intima creata „face toti banii“, sa spun asa, grosolan.
Si-am incalecat pe-o roata, si v-am spus povestea FILTM 3 (pe scurt) toata. Asadar, sa ne vedem cu bine la FILTM 4!
Galerie foto
