Emil Brumaru: De prin clasa a sasea am stat vis-a-vis de teatru. Faceam parte din "gasca teatrului". Bateam mingea, ne uitam cum joaca popice actorii pe o pista amenajata anume, de ciment. Petre Gheorghiu, mort acum, era cel mai bun la popice! Dar prima data cind am "intrat" in teatru a fost prin clasa a doua. Locuiam […]
Veronica D. Niculescu: Ni s-a dezvaluit basmul. I-a umflat vintul pinzele, s-au vazut papusarii din spatele personajelor. Piticul si Saptecapete, Smeagolita si O eleva, Cateloiul si Printesa fug din taina, ies in lume. Facem un Diablog de sarbatoare?
Emil Brumaru: Sa facem exact ca-n basme, […]
Emil Brumaru: Sa facem exact ca-n basme, […]
Veronica D. Niculescu: Mai sarbatorim? Mai chemam personajele de basm sa zburde in voie inca o data in jurul casutei din copac? Oricum, ele au viata lor, independenta de-a papusarilor, de-a povestii. Dar le-am promis trei zile si trei nopti de sarbatoare dincolo de coperte si de timp.
Emil Brumaru: […]
Emil Brumaru: […]
Veronica D. Niculescu: Ultima zi de sarbatoare. Mi se pare ca personajele de basm au evadat si nu mai pot fi controlate nici cu nuiaua de alun, nici cu ceasul. Ce ne facem? Oricum, sa spunem ca Basmul Printesei Repede-Repede e o calatorie peste sapte dealuri de poveste, in care am urmarit personajele pas cu pas, fara […]
Veronica D. Niculescu: Era o astfel de zi. Le-am spus ca plinge ciinele. “E doar interpretarea ta”, mi-au zis.
Emil Brumaru: Printr-o asociatie de amintiri, ciinele, din care se vad doar ochii nefiresc de tristi printre scindurile late, intr-o fotografie excelenta ca intotdeauna, mi-a adus in minte o nuvela […]
Emil Brumaru: Printr-o asociatie de amintiri, ciinele, din care se vad doar ochii nefiresc de tristi printre scindurile late, intr-o fotografie excelenta ca intotdeauna, mi-a adus in minte o nuvela […]
Veronica D. Niculescu: Cei care au ceva cu ciinii nu s-au uitat prea bine la oamenii din jur. Despre cateloiul meu mare, alb si blind, scriam in ianuarie – ma insotise, stampilindu-ma cind si cind cu botul umed pe dosul genunchiului, din Parcul Sub Arini pina in centru. Acum anunt cu bucurie ca Pastirnac si-a luat […]
Veronica D. Niculescu: L-am visat azi-noapte, il aveam iar in brate, cu trupul lui grasun, cald, deodata incordindu-se si infigindu-mi ghearele in umar. I le simteam zdravan, chiar si asa cum erau ele, cu virful fin taiat cu unghiera, in duminici lungi, cind il luam cu binisorul in brate; dupa ce-mi spalam parul ii […]
Emil Brumaru: Am stat mult timp linga calea ferata. La Merisani, cind locuiam intr-un canton, liniile treceau pe-alaturi, ducind uneori, catre Curtea de Arges, trenul regal... Apoi la Belcesti, unde taica-meu era seful haltei. Acolo imi placea “linia moarta”! Era o linie pe care se depozitasera vagoane de diferite […]
Veronica D. Niculescu: Se opintea azi in Sub Arini o cirtita sa iasa la lumina. Traversam Trinkbachul calcind atenta pe un bustean, ma oprisem, vazusem iarba miscindu-se pe mal. Am crezut intii ca-i o sopirla. Ce incintata am fost sa inteleg ca, de fapt, de dedesubt se opintea sobolul! Ii tot dadea cu umarul in usa […]
Veronica D. Niculescu: Si aici, acum, tot un fel de exorcizare la microscop se executa. Dar e deja un fel de dulce minciuna – mai poti vorbi de singuratate, cind vorbesti de singuratate? Si eu mi-o ador, mi-o cultiv, ii pun apa vie la radacina. Ce ma speria era altceva, teama ca dintr-odata apropiatii iti devin […]