Nu am primit pozele in sos de zear unde declarai ca esti si tu. Pacat! Eram io plin de amoruri si moravuri virtuale, dar asta intrece orice extaz pe baza de aragaz. Vreau sa te zaresc si io, si cind colo… nemica… de mi-au pocnit nerabdarile in sufrageria bucatariei dormitorului… Am vazut, in schimb, graficile in ciulama de schiopeica. […]
Gasesc, absolut intimplator, intr-un teanc de file grupate halandala, singura mea "comunicare", facuta cu ocazia unei sesiuni stiintifice, prin anul patru de medicina, cind am si intrerupt: Unele manifestari artistice la un bolnav mintal. Luasem doar 8 la examenul dat cu profesorul Balif, desi eram un favorit al asistentului, pe atunci, […]
Una din intrebarile domnului Radu Petrescu, pusa in virtejul acelui interviu niciodata publicat, era referitoare la cum m-as descurca daca mi-ar cadea plocon o "suma fabuloasa"! Atunci, entuziasmat numai la gindul acestei posibilitati colosale, am scris citeva poezii, doua dintre ele publicate. Gasesc in registrul cu scrisori trase […]
Cindva am facut un interviu cu prozatorul Radu Petrescu, publicat in revista "Echinox". M-am chinuit infinit fiindca el schimba mereu raspunsurile. Cind, in sfirsit, l-am terminat si a fost publicat, Radu Petrescu, un om de-o politete si-o tandreta rara, s-a oferit, la rindul sau, sa-mi ia si dinsul un interviu! Intrebarile mi le […]
Continui transcrierea fragmentelor alese de Florin Mugur din niste scrisori vechi de cind lumea. Ce-am facut? Cum de a trecut atita timp? Pe ce l-am cheltuit? A fost bine ca am plecat din Dolhasca? Nu a fost? Cind si cui voi da seama pentru asta? Sa vedem ce i-a mai placut lui din sutele de scrisori...
1) Caraghioslicul e ca […]
Titlul e al unui volum de interviuri (luate de Florin Mugur mai multor scriitori), aparut la Editura Albatros, in 1979. Neobisnuit sa raspund la intrebari, agasat de chestiile astea ce se dovedesc paguboase pina la urma, i-am cerut atunci, dupa citeva incercari ratate de a ma conforma intrebarilor... l-am rugat sa selecteze din sutele […]
Singuratatea, dupa un timp mai lung, da un soi de veselie permanenta. Rizi, ii faci si pe ceilalti sa rida, sa se "distreze", sa uite, cumva, de nenorocirile lor intime, de prabusirea cotidiana intr-un dezas tru banal, prafos, interminabil... Si deodata, iarasi numai tu cu strania ta frica... parca terminind de interpretat un rol... […]