Adina Pintilie e o perfecționistă. Am vrut să facem interviul prin telefon, știind că e prin țară cu turneul de promovare Touch Me Not – Politicile corpului, dar a insistat să răspundă în scris. Cu o zi înaintea predării, m-a rugat să amânăm pentru că a ajuns-o epuizarea fizică și se simte rău (de un […]

La finalul lunii februarie, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași a avut premiera un nou spectacol regizat de Radu Afrim, Dansul Delhi, după un text al dramaturgului rus Ivan Vîrîpaev. Și de această dată, Afrim, aflat la a cincea colaborare cu Naționalul ieșean, a propus un spectacol hipnotic la […]

Nominalizările la Premiile Gopo din acest an sunt ciudate. Alice T., de Radu Muntean, n-a fost înscris, iar Lemonade, pentru care Ioana Uricaru a fost premiată la Sarajevo, apare doar la film de debut. Nici la interpretare feminină (Mălina Manovici) n-a avut loc. La fel de nedrept e ca debutul curajos al Ivanei […]

„Toată lumea se aștepta ca directorul festivalului, Dieter Kosslick, aflat în al 18-lea an și ultimul de Berlinală, să organizeze niște focuri de artificii de rămas-bun. Dar 2019 a adus cea mai plicticoasă ediție pe care cineva și-o poate aminti. Nu poți simți decât compasiune pentru juriu“, a scris „The Guardian“ […]

În 2016, Gabi Virginia Șargă și Cătălin Rotaru au provocat o surpriză cu primul lor scurtmetraj, 4.15 pm. Sfârșitul lumii, care a fost selecționat în competiția pentru la Palme d’or la Festivalul de la Cannes din peste 5.000 de titluri. Doi ani mai târziu, cei doi regizori și scenariști, împreună cu producătorul […]