Știm rezultatele primului tur de la prezidențiale. Klaus Iohannis a adunat 37,5 puncte procentuale, Viorica Dăncilă 22,69, iar Dan Barna 14,73. Mircea Diaconu a strâns aproape 9 procente, Theodor Paleologu 5,5, iar Kelemen Hunor 4.
Rubrici
Ori de câte ori îmi amintesc de felul în care se circulă cu mașina în România, mă străbate un fior de furie incipientă.
După mai bine de trei decenii ca ieșean, deja de doi ani și jumătate m-am trezit locuitor al Bucureștiului. Spun că m-am trezit pentru că mutarea „la capitală“ n-a făcut niciodată în mod real din planurile mele de viață, dar între timp am învățat că cel mai bine e să nu îți faci niciodată planuri pe termen […]
Bunavestire n-a mai venit de atunci niciodată. De opt ori în zadar solarengo și pe pământ numai noaptea.
Trecem în revistă ce e mai relevant în cinematografe, inclusiv producțiile românești despre care nu am apucat să scriem până acum.
Am nimerit accidental într-o sală de cinema unde rula o versiune dublată. Sunt împotriva acestui sistem de-a transla dintr-o limbă în alta, dar cum era prea târziu să părăsesc incinta, am decis să folosesc situația ca pe o oportunitate de-a vedea/ auzi cum se face dublajul și de-a scrie despre subiect.
Nu sunt un ascultător disciplinat de muzică. Lista mea de audiții pare plagiată după bibliografia lecturilor unui poet ușor bețiv, cu mare succes la femei, a cărui cameră de lucru – vizitată odinioară – semăna cu o gară pentru doi sau mai mulți călători, nici unul prea lucid.
Există o nouă modă în Washington printre celebrități: cel mai căutat accesoriu sunt cătușele. Valul a fost pornit de Jane Fonda, care s-a lăsat arestată de patru ori până la scrierea acestui articol și cel mai probabil și a cincea oară până la apariția lui.
S-a încheiat cea mai plictisitoare campanie prezidențială de la Revoluție încoace. Unii spun că zarurile au fost aruncate încă din momentul înscrierii candidaților în cursă, însă n-am rămas cu nimic memorabil în minte după bătălia de anul ăsta.
Mă gândesc de mai multă vreme să scriu un text despre femeile din politica românească, despre statutul lor marginal, auxiliar, la masa patriarhalistă a politicienilor care conduc țara asta patriarhalistă.