Mi-as dori ca macar 20% din randurile de mai jos sa ajunga la tovarasul Sepp Blatter si sa-l faca sa iasa din pelteaua propriului sau cinism. Il stiti, e acel domn de aproape 80 de ani, cu privire lipicioasa si alura de pinguin, care face si desface soarta fotbalului mondial. Cred ca nici Danny DeVito nu ar fi in stare sa-l joace […]
Stim ca rasismul e un flagel care izbucneste mereu, intr-o forma sau alta, chiar si in cele mai civilizate locuri din lume. Mereu apar alte victime, alti nevinovati ucisi din stupidul motiv ca fac parte dintr-o rasa ori etnie dispretuita sau urata ca atare. Negrii, indienii, tiganii, evreii – intr-un moment sau altul, intr-un loc […]
Cand l-am auzit prima data pe trompetistul Hugh Masekela? Fara indoiala, atunci cand,

in vara lui 1977 (sau 1979?), am vazut la Biblioteca Americana filmul dedicat Festivalului de la Monterey, unicul loc din lume unde visez, cu ochii spre inauntru deschisi, ca ma aflu mereu, in 16-18 iunie 1967. Sincer sa fiu, nu prea m-am […]

Reinvitat la Teatrul National „Vasile Alecsandri“ Iasi cu speranta de-a salva ce mai poate fi salvat la aceasta institutie aflata in deriva estetica de mai multe sezoane, Radu Afrim a facut ce si cat s-a putut: a optat pentru un clasic, Henrik Ibsen, Femeia marii; l-a reinterpretat scenic dupa propriul canon regizoral; […]
„Alecsandri este un autor capital, plin de finete si spirit, viabil in poezie, drama, proza, intaiul care trage folos din poezia populara,

coloana solida si eleganta a literaturii noastre, care a intuit toate rafinamentele emotiei, in fine un scriitor incantator. Eminescu e un geniu. Ce vrea sa zica asta?“

 

 G. […]

Titlul celui mai nou film al lui Radu Gabrea e intentionat ambiguu. O data ca suna a declaratie de dragoste pentru satul Lindenfeld, parasit de svabii care il populasera (urmasii germanilor veniti din Boemia), in al doilea rand pentru ca, oricat de greu ne-ar veni sa credem din partea lui Radu Gabrea, filmul e un love story […]
Prima oara cand l-am vazut pe Dylan, acum aproape 10 ani, am traversat jumatate de Germanie cu rucsacul in spate, am schimbat trenuri,

am stat in gari, am mancat sendvisuri subtiri si putine, si, tot drumul, ca sa-mi tin mintea ocupata, m-am gandit cum o sa se urce Dylan pe scena si o sa spuna: „Buna searaaaaa, Erfurt! […]