Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare va avea loc în perioada 23 aprilie – 6 mai 2018 la Craiova.
Considerat a fi unul dintre cele mai importante festivaluri tematice ale Europei și printre cele mai importante festivaluri de gen ale lumii, ediția din 2018 a Festivalului Internațional se desfășoară sub genericul Planeta Shakespeare.
Organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu“ și Fundația Shakespeare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și Consiliului Local Municipal, Festivalul Internațional Shakespeare aduce la Craiova peste 25 de spectacole din 13 țări precum: Polonia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Africa de Sud, România, Belgia, Franța, Japonia, Australia, Canada, Brazilia sau SUA.
Ediția din acest an, cea de-a XI-a, se va deschide în data de 23 aprilie, ziua nașterii și morții lui William Shakespeare, cu spectacolul Poveștile africane ale lui Shakespeare, prezentat de Teatrul Nou din Varșovia (Polonia), în regia lui Krzysztof Warlikowski, unul dintre cei mai apreciați regizori europeni, și se va încheia pe 6 mai cu spectacolul Ace și opiu, în direcția de scenă a reputatului regizor Robert Lepage, despre care legendarul Peter Brook afirma că este „geniul regiei mondiale contemporane“. Spectacolul este prezentat, în afara programului shakespearian, de celebra companie canadiană Ex Machina din Quebec.
Programul festivalului include spectacole de pe întreg mapamondul, printre care: Măsură pentru măsură, o coproducție a Teatrul Pușkin din Moscova (Rusia) și Cheek by Jowl din Londra (Marea Britanie), Furtuna, de la Teatrul Național din Nisa (Franța), în regia Irinei Brook, spectacolul Romeo și Julieta, în regia lui Oh Tae Suk, o producție a Mokwha Repertory Company din Seul (Coreea de Sud). Din Japonia, Compania Jijosha Yamanote din Tokio prezintă Furtuna în regia lui Masahiro Yasuda, din Brazilia Teatrul Clownii lui Shakespeare din Natal Rio Grande do Norte prezintă Excelența sa, Richard III, în regia lui Gabriel Villela, iar din SUA, Q Brothers și Teatrul Shakespeare din Chicago vor prezenta spectacolul Othello Remix.
Festivalului Internațional Shakespeare a debutat la Craiova în 1994 și a fost inițiat de Fundația Shakespeare, avându-l ca director fondator pe Emil Boroghină, după modelul marilor festivaluri internaționale, precum cele din Edinburgh, Tokyo, Ierusalim sau Montreal. Festivalul Shakespeare s-a extins treptat, în timp și în spațiu, adresându-se unor categorii din ce în ce mai largi de public, acoperind din ce în ce mai multe zone unde prezintă spectacolele invitate și proiectând opera marelui Bard în eternitate. Așadar, titlul ediției curente, Planeta Shakespeare, se înscrie într-o ordine firească, spectacolele aduse în cadrul ediției din 2018 reprezentând toate continentele pământului.