Joi, 22 noiembrie, ora 18.30, la Librăria Humanitas din Galați (Str. Domnească, nr 45), va avea loc lansarea romanului Zilele noastre mărunte, de Cezar Amariei, apărut de curând în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom.
Vor vorbi, alături de autor:
Viorel Ilișoi
Membrii Cenaclului Noduri și semne
Va modera: Marius Grama
La finele Evului Mediu, în Moldova secolului al XVII-lea, un tânăr dandy, jurnalist londonez, debarcă la Galați cu scopul de a pune pe picioare o tipografie pe aceste meleaguri fermecătoare și îmbelșugate, unde este convins că se va îmbogăți. Din nefericire, chiar la coborâre, hamalul care îi căra cufărul cu laba teascului de tipărit, corpurile de literă, drugii de plumb și cositor se prăvălește în Dunărea înghețată. Din acest moment începe o poveste captivantă, care nu va surprinde prin fapte de glorie, ci prin măruntul fapt divers, prin atmosferă și limbaj, prin obiceiurile, superstițiile și peripețiile personajelor. Refugiindu-se din realitatea cotidiană în istorie și în fantastic, Cezar Amariei clădește o punte spre prezent și aduce în discuție probleme rămase nesoluționate de mai bine de 300 de ani.
Cezar Amariei (n. 1973, Ștefănești, Botoșani) a absolvit în 1997 Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos“ din Galați și este jurnalist. A publicat în „Adevărul“, „Ziarul Financiar“, hotnews.ro, a colaborat cu Agenția de Presă Mediafax și ProTV. A debutat la 16 ani cu două schițe satirice în „Moftul gălățean“ și cu o povestire umoristică în revista „Papagalul“. A revenit la ficțiune abia în 2018, când a urmat un curs de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari. Este membru al cenaclului gălățean „Noduri și semne“. Pasionat de istorie și bibliofil, organizează expoziții de carte și hărți rare.