Joi, 14 noiembrie, ora 19.00, Editura Polirom și Pen România vă invită la Green Hours (Sediul GDS, Calea Victoriei, nr. 120, București), la dezbaterea „Literatura și privarea de libertate – cazul scriitoarei Aslı Erdoğan“, pornind de la volumele: Orașul în mantie purpurie & Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține.
Invitați: Magda Cârneci, Fatma Yilmaz, Dan Croitoru
Moderează: Miruna Vlada
Orașul în mantie purpurie, de Aslı Erdoğan, a apărut în colecția Biblioteca Polirom (2019), traducere din limba germană de Gabriella Eftimie.
Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține, de Aslı Erdoğan, a apărut în colecția Plural a Editurii Polirom (2018), traducere din limba franceză și note de Nicolae Constantinescu.
Un eveniment în parteneriat cu Pen România.
„Aslı Erdoğan este o scriitoare de o percepție și o sensibilitate rare, care ne-a dat textul literar perfect.“ (Orhan Pamuk)
Rio de Janeiro: oraș al carnavalului, loc al disimulării, al hazardului și al mascaradei. Özgür, o intelectuală introvertită din Turcia, nu se poate despărți de orașul în același timp fascinant și amenințător. Îndepărtându-se mult de rolul tradițional prevăzut femeii de societatea turcă, ea îl conduce pe cititor prin labirintul acestei metropole adoptând vocea imigrantului în loc de cea a turistului, considerând tot ce e străin ceva intim și propriu. În același timp, orașul o inspiră să scrie și să-și creeze un alter ego, pe imaginara Ö. Cele două povești de viață se întrepătrund și se oglindesc una într-alta de nenumărate ori. Un roman fascinant, în care iubirea și durerea se contopesc în chip adesea fatal.
După tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, scriitoarea turcă Aslı Erdoğan a fost arestată și închisă. Vina sa era că scrisese pentru publicația pro-kurdă „Özgür Gündem“ texte în care denunța diverse acțiuni îndreptate împotriva libertății de opinie. A stat patru luni în închisoare, însă, deși a fost eliberată, a devenit ținta persecuțiilor și în cele din urmă a fost constrânsă să părăsească Turcia. Volumul reunește o parte dintre articolele care i-au atras ostilitatea regimului. Sunt cronici politice, reflecții asupra scrisului și a exilului, eseuri despre acțiunile represive ale guvernului turc, despre povara mentalităților și stereotipurilor arhaice în Turcia modernă pagini încărcate de emoție, în care inspirația poetică se îmbină cu luciditatea activistei pentru drepturile omului și literatura cu jurnalismul.
De formație fiziciană, Aslı Erdoğan (n. 1967, Istanbul) a lucrat la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva, apoi a făcut studii de antropologie la Rio de Janeiro, unde a scris primul său roman (Omul cochilie, 1994). Revine la Istanbul în 1996 și se consacră literaturii (cu romanul Mandarinul miraculos) și jurnalismului. Mai multe detalii, aici.