Editia bulgara a fost lansata la Targul International de Carte de la Sofia, 2014, in cadrul caruia Romania a fost invitatul de onoare.
Cerul din burta are drept coloana vertebrala povestea magica – pana acum nescrisa – a celor noua luni de sarcina. Personaje centrale sunt femeia care parcurge uluita maternitatea, ca secventa de viata pe care numai ea o poate cunoaste, si copilul nenascut care creste si se apropie tot mai mult de lume. Mica/mare istorie la care eroina este partasa aluvioneaza detaliul medical si amintirea, „vocile“ altor mame, stiri preluate din medii sau pasaje din carti de specialitate. Construita pe mai multe paliere – fiziologic, poetic, filozofic, mistic –, folosindu-se de principiul jurnalului si de tehnica poeziei, mixand postmodern stari si povesti, Cerul din burta este o carte profunda si seducatoare.
Romanul Cerul din burta a fost publicat si in suedeza, in 2013.
Ioana Nicolaie s-a nascut in Sangeorz-Bai, judetul Bistrita-Nasaud. A absolvit in 1997 Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, iar in 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiasi facultati. Dupa absolvire a lucrat in invatamant, presa si in domeniul editorial. Este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania.
A publicat mai multe volume de versuri (Poza retusata, Nordul, Credinta, Cenotaf), doua romane (Cerul din burta, O pasare pe sarma) si literatura pentru copii (Aventurile lui Arik si Arik si mercenarii). A fost nominalizata la premii nationale si internationale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a aparut in germana, in 2008, cu titlul Der Norden, iar O pasare pe sarma este in curs de traducere in sarba.
A fost inclusa in noua volume colective romanesti (Ferestre 98, 40238 Tescani, Cartea cu bunici, Intelectuali la cratita etc.) si in numeroase reviste si antologii straine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée, New European Poets, An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.).
A fost invitata pentru lecturi si conferinte la numeroase festivaluri nationale si internationale de literatura, iar in 2008 a fost prinsa in proiectul de promovare a literaturii europene Metropoezia, derulat in Varsovia.
Selectii din versurile autoarei au aparut in Franta, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA si Bulgaria.