Atributul acesta se datoreaza mai putin mediului inconjurator, oamenilor neintelegatori, epocii opace, si mai mult „eroului“ insusi, care suspenda puntile de comunicare cu lumea, complacandu-se intr-o existenta aproape solitara. „Varat pana in gat in putul celibatului“, fara copii, rude apropiate, prieteni ori iubite, Pavel Samsonov este un singuratic excentric. Daca munca la ziar il deprima si il scarbeste in egala masura, grenadele unor idei periculoase stau, asteptand sa explodeze, in mintea sa de o inteligenta peste medie.
In alte romane, Dan Stanca isi plasa personajele principale intr-un context socio-temporal destul de sters, fara unde seismice – fundal pe care framantarile launtrice si frenezia lor mistica pareau distonante. De data aceasta, intre stranietatea lui Pavel Samsonov si nebunia timpurilor noi exista o compatibilitate, o „conexiune“ puternica, o convergenta. Atacul Al-Qaeda, riposta americana in Afganistan si apoi razboiul din Irak sunt episoade ce curg, prin vase comunicante ascunse ori vizibile, in paginile ziarelor, dar si in gandurile si faptele ciudatului jurnalist atras de ezoterism. Media romaneasca si publicul nostru dependent, captiv se obisnuiesc, in scurta vreme, cu noua conjunctura globala, interpretand-o in termenii eternei bascalii nationale. In schimb, Samsonov si alte cateva personaje notabile raman profund implicate in istoria evenimentului care a schimbat Istoria.
Adus in arestul politiei pentru propriul sau act de terorism (unul „a la roumaine“: plasarea unei grenade intr-un W.C. public, infect ca mai toate „grupurile sanitare“ din metropola bucuresteana), Pavel Samsonov e obligat sa dea o declaratie in care sa arate mobilul faptei si conditiile savarsirii ei. Dar declaratia din sordida sectie de politie se transforma, treptat, intr-un manuscris, redactat febril, crescand in volum si in intensitate. „Ba, nenorocitule, ce scrii aici? Ce-ti cerem noi si ce faci tu?“, il intreaba, cu stupoare si cu manierele din dotare, un plutonier grasut, bucalat si roz in obraji. Si are dreptate: caci ei i-au pretins o banala declaratie, iar el tine sa puna pe hartie tot ce i s-a intamplat si absolut tot ce a aflat.
Si cu aceasta am ajuns la miezul masivului roman. Dan Stanca nefiind un prozator realist in sensul tare al termenului, decupajele pe care le face in ordinea existentei diurne, socializate, rutinizate impresioneaza relativ putin. Interioarele sunt vestede, „insufletite“ de figuri decrepite, iar Strada apare intotdeauna ca monoton-slinoasa, lipsita de culoare. Aceasta priza mai slaba la real se incarca insa de o tensiune inalta in secventele esentiale, cele in care contactul cu irealitatea, cu fantasmaticul este stabilit. Abia atunci Dan Stanca isi da masura talentului sau de prozator. Un prozator amar-vizionar, care pedaleaza si derapeaza pe suprafata accidentata a realului, pana in momentul (re)descoperirii trapelor catre structura ascunsa a lumii.
Intalnirea, mereu reiterata si mereu imposibil de evitat, cu Big Brother (demonul revolutiilor sangeroase si al falsificarilor la toate nivelele) ne arunca, din arestul sectiei de politie in care Samsonov isi tot scrie marturia, intr-o centrifuga a Raului omniprezent in Istorie. Zeul cu cap de magar, Seth al egiptenilor, tortionarul lipit de victimele sale, diabolicul Trotki si urmasii (ori falsii urmasi) care-i propaga lectia, Iuda si Big Brother Bronstein: nume si figuri de o cumplita notorietate se suprapun, ca intr-un palimpsest, pentru a ne lovi in fata cu toata forta lor de sugestie malefica: „Aceasta e revolutia mondiala, repeta omuletul cu o voce stinsa, fara stridente. Aceasta e piramida lui Seth. (…) Gata, priviti! Si in loc sa-si ridice capetele le-au coborat, dar cu mare greutate, ca si cum carligul vertebrei cervicale ar fi fost acoperit de straturi groase de rugina. Piramida in care se aflau inghetase, suvita de gheata sculptata in jurul altei suvite, coborau in interiorul unei arhitecturi glaciale din care faceau parte, spectre fara sa stie ca au murit, iar din pardoseala aflata la un centimetru distanta de ochii lor sau la zeci de kilometri departare, se ivi capatana lui Seth, fioros si dispretuitor, senin si incruntat, orb si profund vazator, cautand cu voluptate toate orificiile pe care sa le penetreze cu lancea tipatului sau. Ca o fiara flamanda s-a ridicat din cuib si fara sa pregete si-a varat botul lat si rosu in urechea preotului.“
Scriam in cronica facuta in 2007 acestui roman, in „Idei in dialog“, ca, din fericire pentru noi toti, Dan Stanca nu este un romancier realist. In 2015, dupa oroarea de la „Charlie Hebdo“, intelegem ca scriitorii adevarati vad mai mult si mai bine decat noi.