Intr-un ianuarie mai cald, cenusiu si fara zapada, se vede foarte bine cum arata un oras lasat in grija locuitorilor lui. Inca n-a dat verdeata, care – atata cata a ramas – mai spala un pic fata urbana, nici soarele nu arde placut pe un cer albastru-mediteranean. Lumina e rece, cerul e cenusiu, copacii parca-s adusi dintr-o iarna de-a lui Bacovia, asa ca tot ce vezi e facut, aranjat si intretinut de mana gospodarului urban roman. Iar cand te uiti in jur, pricepi cat de frumoasa e primavara, de vreme ce e in stare sa ascunda atata mizerie.
Orasele romanesti nu arata bine. Vad asta in Timisoara, considerat odinioara cel mai occidental oras al Romaniei – ce-i drept, inainte ca multi dintre noi sa fi vazut Europa Occidentala. Presupun ca s-au cheltuit deja miliarde de euro pentru tot felul de lucrari si ca, pe ici, pe colo, se fac lucruri pe care ochiul neavizat nu le vede, dar care asa, pe nesimtite, te fac sa traiesti mai bine, mai evropineste. Presupun, dar nu simt.
Mai intai vezi cladirile istorice darapanate, cu tencuiala cazuta, cu acoperisurile murdare si suie, cu crapaturi si igrasie. Unde nu sunt cladiri vechi si decazute, in care se vede trist gloria de odinioara, sunt blocuri urate, cenusii sau invelite in polistiren tipator, care si el incepe sa se jupoaie. Ca in toate orasele romanesti. Apoi vezi masinile parcate peste tot: pe trotuare, pe strazile pietonale, pe alei de parc, in statiile de autobuz si tramvai. Sub un semn cu „Oprirea interzisa“ numar in fiecare dimineata sase-sapte masini – aceleasi –, care pleaca abia dupa-amiaza, pe la cinci-sase. Copaci nu prea mai vezi – iarasi ca in toate orasele romanesti. Vezi mai degraba locurile unde erau copaci si nu mai sunt. In ultimii ani s-au taiat multi, mai ales in centrul orasului, iar la slabele proteste ale locuitorilor administratia a raspuns cu tafna ca a plantat in loc mii, miriade de alti copaci, care nu trebuie decat sa creasca pentru ca sa-i putem vedea.
Mai e apoi transportul in comun: tramvaiele, autobuzele, troleibuzele. Cum am un tic, o obsesie, aceea de a calcula tot felul de lucruri inutile, mi-a ramas vag in minte ritmul lor de circulatie. Si pot spune, reluand o zicere din anii comunismului, „E mai rau ca inainte“. In mod cert, mai rau decat acum trei-patru ani. In vreme ce in Europa – si, in general, in lumea civilizata – municipalitatile se straduiesc sa dezvolte si sa incurajeze mersul cu tramvaiele si autobuzele, in Romania se desfiinteaza linii de tramvai, trasee de autobuz (de trenurile interurbane ce sa mai vorbim!). Asa poti sa-i intelegi si pe cei care vin cu masinile la lucru, fie si doar doi-trei kilometri: decat sa astepti douazeci de minute un tramvai inghetat, mai bine circuli cinci minute pe un drum plin de gropi si baltoace, reparat abia anul trecut, si iti lasi masina unde s-o nimeri. De obicei acolo unde zidul unei cladiri se uneste cu trotuarul. Si astfel ne facem unii altora traiul mai greu si acumulam furie si frustrare si ne intrebam de ce se traieste asa de prost in Romania.
Si nici eu nu stiu de ce. Dar stiu, simt ca pana si intr-un oras mare, dezvoltat si presupus „occidental“ se traieste mai prost decat acum trei-patru ani si, ma tem, mai bine decat peste trei-patru ani.