Documentarul de 31 de minute, un proiect al Centrului de Fotografie Contemporana si al Muzeului Literaturii Romane Iasi, a fost filmat in vara anului 2014, la Iasi si Dolhasca. Zidul lui J.O. este construit in jurul intoarcerii poetului Emil Brumaru la Dolhasca, unde a locuit 12 ani (1963-1975) si a scris o parte considerabila a literaturii sale. „Este un road movie, mergem cu masina la Dolhasca, unde el regaseste tot felul de lucruri in locul in care n-a mai fost de 39 de ani“, a explicat Matei Bejenaru. Acesta a adaugat faptul ca filmul se bazeaza foarte mult pe dialog, pe confesiune si pe raportul dintre imagine si sunet. „Ceea ce auzim e foarte important si am incercat pe cat posibil din montaj sa le dozez. Acesta a fost conceptul, nu conteaza unde te gasesti, poti sa traiesti oriunde, daca esti un om profund si sensibil poti sa gasesti surse de inspiratie pentru creatia ta“, a completat artistul.
Dimineata, poezia era facuta
In film, Emil Brumaru povesteste despre obiceiurile si tabieturile care ii acompaniau scrisul in cei 12 ani petrecuti la Dolhasca, unde lucra ca medic. „Erau poezii la care nu-mi iesea o strofa, de exemplu. Si nu ca nu-mi iesea finalul, nu-mi iesea inceputul. Si foarte linistit, aveam o foarte mare incredere in metoda asta, ma culcam, iar dimineata cand ma sculam, ma sculam foarte de dimineata, pe la sase, beam cafea, poezia era facuta, credinta mea e ca ea se lucra si in somn, si in inconstient, si dimineata era gata“, povesteste poetul, care spune ca i s-a intamplat cu cateva poezii la care s-a chinuit enorm o zi intreaga sa ii iasa a doua zi dimineata, dupa un somn bun. Obiceiul sau era sa scrie mai mult dimineata si nu dupa-amiaza sau seara, cum fac alti scriitori, pentru ca „scriam pe limpezime, scriam pe fericire, pentru ca scrisul este una dintre cele mai adanci si mai nepotolite fericiri pe care le incerci. Te lasa celelalte sentimente cu timpul, inaintand in varsta, insa bucuria pe care ti-o ofera scrisul si posibilitatea de a fi tu multumit ca ai facut ceva ti le dau doar ceea ce faci cu mana ta si ceea ce scrii“.
Initialele „J.O.“ din numele filmului sunt o prescurtare de la Julien Ospitalierul, un personaj din volumul de poezii cu acelasi nume (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1974). In documentar, poetul povesteste despre zidul de un rosu caramiziu la care se uita ore intregi si care uneori il inspira sa scrie. „Mai scriam, ma mai uitam la zid, l-am avut ani de zile in fata. Am si un text, «Zidul lui Julien Ospitalierul», in care zidul se indragosteste de cel care se uita la dansul, de mine“, isi aminteste Emil Brumaru. Insa i-a luat un timp dupa ce s-a stabilit la Dolhasca sa se obisnuiasca cu faptul ca trenul trecea asa aproape de casa in care statea. „La inceput aveam impresia ca toate trenurile care trec imi intra in casa“, povesteste acesta, insa apoi a prins gustul orelor petrecute in curte, unde isi bea cafeaua si se uita la marul inflorit si la cantoniera Sultanica. Isi mai aminteste cum se strangeau la el acasa profesorii din localitate si beau toti vin cu macaroana, ca sa evite pojghita care se forma in sticle. Insa cand i-a cazut un mar in cap si mai apoi cand s-a rupt sezlongul sub el si-a dat seama ca acestea sunt semne care ii spun ca trebuie sa plece din Dolhasca.
Acum, dupa aproape 40 de ani de cand a parasit oraselul sucevean, spune ca poate s-ar muta inapoi in locul in care si-a petrecut 12 ani din viata, daca ar avea acolo o ferma, iar Iasiul sa-l mai viziteze doar la sfarsitul saptamanii, sa-si cumpere ziare si carti.
Dan Lungu: „Filmul seamana cu o intalnire cu Emil Brumaru“
Vorbind despre documentar si experienta intoarcerii la Dolhasca, Emil Brumaru a spus ca l-a izbit in primul rand faptul ca disparusera nu numai cladiri sau locuri pe care le cunoscuse, dar si oameni care i-au fost intr-un fel sau altul aproape, cum ar fi cantoniera Sultanica. „Matei Bejenaru a prins multe lucruri care sunt in poezia mea si a substantializat ceea ce eu teoretizam“, a mai spus poetul. Scriitorul Dan Lungu a completat spunand ca filmul lui Matei Bejenaru este o mostra de cum comunica Emil Brumaru si surprinde nu doar atmosfera poeziilor sale, ci si psihologia acestuia. „Daca la inceput bombane si e carcotas si e foarte simpatic facand asta, incet-incet incepe sa vorbeasca despre poezie si sa rememoreze, iar atmosfera devine mai densa, mai relaxata si mai interesanta. Tocmai de aceea filmul seamana cu o intalnire reala cu Emil Brumaru“, a marturisit scriitorul. Lucru confirmat si de Florin Lazarescu, care a spus ca are acum posibilitatea sa-l prezinte pe poetul iesean prietenilor sai care iubesc poezia si inca nu l-au cunoscut. „Acum, cu filmul asta ma duc garantat si le spun «Uite, asta-i omul», pentru ca pana acum nu puteam sa le explic cum e. Iar filmul, dincolo de calitatile lui tehnice, are lucrul ala despre care spune si domnul Brumaru, prinde chestia aia pe care n-o poti pune in cuvinte, pe care o spui printre randuri si printre imagini, are o magie a lui“, a explicat Florin Lazarescu.
Ideea lui Matei Bejenaru a fost sa nu faca un film foarte pedagogic si explicit, care sa respecte o ordine temporala, artistul explicand ca „lucrurile s-au amestecat pentru ca pe mine nu m-a interesat un timp cronologic, ci felul in care Emil Brumaru vorbeste despre niste locuri, despre poezie si despre el“.