Refacand „filmul“ evenimentelor, situatia a stat cam asa: recalcitrantul a fost mai intai „sss“-iit de vecinii din preajma; intrucat i-a neglijat, continuand conversatia telefonica, supraveghetorul l-a rugat sa inceteze, apoi l-a prevenit ca, deoarece deranjeaza pe toata lumea, trebuie sa paraseasca locatia. Argumentatia „am platit biletul, deci am dreptul sa fiu aici“ nu a rezistat cand managerul a solicitat sprijinul agentilor de politie. Care l-au evacuat. Povestea nu se opreste in acest punct. Pentru ca nici in strada spectatorul nu se potolea si chiar a incercat sa forteze reintrarea in cinematograf, a fost acuzat de incalcarea proprietatii, intrare prin efractie si tulburarea ordinii publice. Si tasered!
Situatia neobisnuita descrisa mi-a readus in atentie o tema cu care ne confruntam frecvent la cinema, teatru, filarmonica, opera si care ne afecteaza receptarea: neglijarea codului minimal de comportament public in asemenea ocazii. Exista o „eticheta“ a carei aplicare inseamna stima pentru artistii de pe scena si publicul din jur. Primul semn de atitudine civilizata e punctualitatea. E inacceptabil ca, dupa stingerea luminilor in sala, intarziatii sa mai intre, eventual sa vocifereze si sa ridice jumatate de rand pentru a se putea aseza la locurile lor. Prin alte parti, ora de incepere a spectacolului e sfanta, iar cei care ajung dupa nu mai pot patrunde in incinta. Li se ofera, in schimb, posibilitatea de-a urmari reprezentatia pe un ecran, intr-o incapere speciala, pana la antract. Daca exista antract! Daca nu, asta e! Returnarea banilor este exclusa. De ordinea in sala se ocupa plasatoarele, care sunt la dispozitia publicului. Cu o politete ireprosabila, dar si cu fermitate, te conduc la fotoliul cu numarul inscris pe bilet si iti ofera orice alte informatii ai nevoie: durata reprezentatiei, a partilor, a pauzei, unde se afla barul, toaletele. De altfel, pretuind timpul consumatorului de cultura, durata spectacolului ori a concertului este specificata in toate tipariturile si postarile cu informatii online.
Daca la intrare se nimeresc mai multi domni si mai multe doamne, obligatoriu, doamnele trec intai, iar reprezentantii sexului puternic trebuie sa le tina usa! „Hai, ca asta stie toata lumea“, veti zice, dar va vorbesc din propria experienta pentru ca mi s-a intamplat sa vad cum usa se indrepta vertiginos spre capul meu, impinsa vanjos de un adolescent grabit, care mai, mai sa ma darame la iesire! L-am scuzat: spectacolul fusese foarte prost!
Lasatul paltonului la garderoba e o alta obligatie. Pentru a-ti depune sau lua haina, frumos e sa respecti randul. Nepoliticos e si sa pleci de la aplauze, pentru a evita coada de la garderoba! In drumul spre locul atribuit, printre randurile de scaune, avansatul se face obligatoriu cu fata spre cei care si-au ocupat deja scaunul, incercand sa-i calci cat mai putin pe picioare si sa limitezi la minim inghesuitul. Un „buna seara, scuzati, multumesc“ si un mic zambet fac minuni! E agreabil ca primii veniti sa se ridice spre a facilita accesul! Exercitiul fizic face bine oricui! Dupa cum nou-venitii trebuie sa aleaga varianta in care deranjeaza cel mai mic numar de privitori.
Inamicul cel mai mare al oricarui tip de spectacol de la noi e telefonul mobil. Dupa ce se fac selfie-uri, trebuie inchis. Cum sistemele de bruiere a semnalului costa, teatrele autohtone nu si le pot permite. Singura varianta e repetarea anuntului-rugaminte „inchideti telefoanele mobile“ sau ironica formula „nu uitati sa va redeschideti telefoanele la final“. Invariabil, tot ramane macar unul deschis, iar soneria lui se aude, cum altfel?, in momentele de maxima tensiune dramatica. Pana e identificat buzunarul de la haina ori din poseta unde se afla sursa de zgomote, toti ochii s-au mutat dinspre scena in alta directie! Si daca tot am ajuns la posete, fosnitul obiectelor din interior e o alta frecventa sursa de distragere a atentiei. Batistele, evantaiul, binoclul ori alte elemente din recuzita personala pot fi asezate mai la suprafata, la indemana, iar bomboanele ambalate in celofan pot fi lasate pe mai tarziu!
Dezagreabile, perturbatoare pana la enervare sunt discutiile intre vecinii de scaune, care, luati de valul emotiilor, simt nevoia sa-si spuna ceva, sa explice, sa comenteze.
Uitand ca sunt acolo pentru a urmari o reprezentatie, nu pentru a-i face deja cronica. Si daca subiectul de discutie nu suporta amanare, atunci macar sa fie scurt si in soapta!
Respectarea varstei recomandate pe afis, consultarea anunturilor privind subiectul si adresabilitatea spectacolului sunt un tip de pregatire speciala care poate preveni, de pilda, plictiseala si discutiile in aparteuri sacaitoare pentru ceilalti. La teatru, opera, filarmonica tinta e sa vizionezi-audiezi un produs cultural, nu sa stai de vorba.
La tinuta vestimentara sunt de evitat palariile prea inalte ori cocurile, care ar obtura fatal canalul vizual al celor din spate. Slava Domnului, cocurile nu prea mai sunt la moda! Nici reactiile emotionale legate de actiunea scenica nu-i cazul sa fie exagerate. Rasul prea zgomotos, comentariile neavenite devin frivole si sunt semne ale lipsei de pretuire pentru artistii care, pentru a ne incanta intr-o seara, creeaza si repeta luni de zile. La concert, oricat de mult ne-ar placea, nu se aplauda intre partile concertului ori ale simfoniei, pentru ca afecteaza concentrarea solistilor, ii scoate din stare.
Daca in sala de cinema, care e ceva mai apropiata de comercial, se accepta popcorn si bauturi racoritoare, la teatru, opera si filarmonica sala de spectacole si concerte nu e nici sufragerie personala, nici stadion. Deci snacks-urile, sticks-urile, semintele, da, da!, sunt inacceptabile.
Din fericire, in marea majoritate, consumatorii de cultura stiu cum sa se poarte. Trebuie sa avem grija ca acest cod nescris, dar esential, sa fie conservat si transmis celor care nu-l cunosc ori l-au mai uitat. Prin „lectia bunului spectator“, care inseamna macar un minut in care sa le spunem copiilor, adolescentilor si adultilor grabiti si coplesiti de griji, care mai uita, cum e civilizat sa ne comportam la un eveniment cultural. Asociat cu un mic zambet!