De unde ar trebui sa vina, pina la urma, infuzia de vitalitate? Dintr-un demers de cercetare consecventa a evenimentelor cotidiene care, transpuse in teatru, ii deschid foarte mult zona de actiune. Marea problema a teatrului romanesc este ca el actioneaza foarte putin in interiorul „societatilor“ din vecinatatea lui, ca nu isi investigheaza extensiile. Aceasta cercetare insa trebuie sa fie neaparat consecventa si pe termen lung. Daca se incepe un program si se abandoneaza dupa o stagiune, cimpul lui de implantare va fi aproape nul. Ca sa ne putem raporta la o structurare, avem nevoie de o coerenta prospectiva care sa dea o dinamica fenomenului teatral. De o coerenta strategica. Se ia un teatru sau o sala si i se da timp de patru ani o directie extrem de clara. Spectatorul va sti ca in acel spatiu poate identifica un anumit tip de montari. Avantajul este ca, in acest fel, teatrul isi poate fideliza o felie de public si ca poate iesi din bijbiiala curenta. S-a incercat acest lucru la Teatrul Foarte Mic si, dupa cum am mai spus de nenumarate ori pina acum, rezultatul a fost excelent.
Banalizarea relatiei cu spectatorul vine din neputinta de a-l mai interesa si motiva sa fie incitat de un teatru care nu i se adreseaza in nici un fel, care ramine prizonierul retrogradarii. Si, oricit ar fi de dureros, e mai igienic pentru toata lumea sa-ti iei o pauza cind te repeti sau nu mai ai aproape nimic de spus decit sa continui cu obstinatie sa faci spectacole inchise in cutiuta lor cu metafore si absurdisme. In acest moment, teatrul romanesc are nevoie de o etica sanitara. Extirparea partilor letargice e mai necesara decit oricind.
Transfuzia de vitalism nu e chiar asa de greu de facut. Teatrul trebuie sa iasa din teatru si sa calce pe asfaltul din jurul lui. Sa se stradalizeze. Ce inseamna asta? E nevoie de cit mai multe spectacole care sa ia pulsul realitatii urbane si, in acelasi timp, sa treaca dincolo de simpla expunere a acestei realitati. Sa o transeze si sa o transgreseze, dar nu folosind un limbaj excesiv metaforic. Daca teatrul accepta pariul strazii, nu are decit de cistigat. In timp, dar bine.