De ce ai ales acest titlu?
N-am gasit altul mai bun. Pe toata durata dezvoltarii proiectului, el s-a chemat Cristian, dar am decis dupa montaj schimbarea titlului, mi s-a parut ca suna prea banal. In plus, intrebarea din titlu ne priveste pe toti. Mi-ar placea sa cred ca filmul va fi relevant pentru multi oameni tineri care s-au confruntat cu conflicte morale precum procurorul din film. Am inceput sa lucrez la proiect din 2008, dar nu am reusit sa avansez in ritmul pe care mi-l doream, asa incat sa-l termin mai repede. A fost un proces lung si anevoios.
Filmul e un thriller angajat politic?
Nu mi-am propus sa fie angajat politic. Dar daca a vorbi despre practicile subterane ale unui regim politic (faimoasa guvernare Nastase), despre felul in care si-a subordonat justitia si a incurajat implicarea la nivel inalt a serviciilor in politica si economie – ei bine, daca asta inseamna angajare politica, da, nu am nici o remuscare: am vrut sa fac un film care sa puna la zid un sistem tentacular ce a distrus, din pacate, oameni si destine. Acesti oameni nu au platit inca pe masura pentru felul in care si-au batut joc de tara.
Ce responsabilitate ai resimtit lucrand pe un subiect atat de sensibil?
Personalitatea puternica a procurorului Cristian Panait, care a inspirat acest film, m-a timorat la inceput. Ma urmarea gandul ca nu voi putea face un film care sa exprime tot ce a trait acest om, cum a fost sacrificat si eliminat din sistem. Cu cat lucram la documentare, cu atat mai mult mi se facea frica de faptul ca toti oamenii care l-au cunoscut imi spuneau ce om extraordinar si bine pregatit era. E foarte greu sa faci un film pornind de la oameni cu o conduita morala impecabila.
S-au facut presiuni asupra ta, ti s-au pus obstacole, ai simtit vreo reticenta?
N-am simtit nici o presiune sau vreun obstacol. Am facut exact filmul pe care mi l-am dorit atunci cand, la cateva luni de la plecarea din TVR, m-am gandit ca trebuie sa spun o poveste unde sa ma regasesc, sa vorbesc despre mine, despre presiuni si compromisuri, despre cum functioneaza sistemul politic, despre cum elimina fara scrupule pe oricine care nu raspunde la comenzi sau la apasarea unor butoane.
Singurul moment de cumpana a fost acela cand, la deja-faimoasele concursuri CNC, scenariul a fost notat incredibil de prost de catre oameni de la care aveam pretentii si care m-au dezamagit iremediabil. Si, in consecinta, finantarea de pe urma concursului primita de la CNC-ul roman a fost mai mica decat finantarea obtinuta de la CNC-ul bulgar, chestie care mi se pare de-a dreptul comica, dar relevanta pentru felul in care functioneaza aceasta institutie in Romania.
Cum te-ai documentat si in ce masura se indeparteaza povestea ta de realitate?
Am strans zeci de articole aparute in presa scrisa si, alaturi de Vlad Trandafir si Loredana Novak, am fost ajutati in mod esential de doi oameni care l-au cunoscut pe Panait: matusa lui si procurorul Alexandru Lele din Oradea. Am citit kilograme de dosare primite de la domnul Lele si, la un moment dat, aveam senzatia ca nu mai inteleg nimic din poveste, din complicatele meandre juridice ale cazului, din contrabanda cu petrol sau felul in care serviciile secrete se implicau in politica. Acum cativa ani am avut un blocaj: nu mai reuseam sa avansez cu povestea, mi se parea ca un film care calchia realitatea (sau ce stiam noi din ea) in proportie de 100% nu are cum sa fie interesant. Lucian Pintilie, care a citit scenariul, mi-a confirmat temerile si mi-a spus: „Draga, filmele despre personaje perfecte, impecabile, incoruptibile sunt neinteresante. Cauta-i slabiciunile, momentele de compromis, defectele si atunci o sa incepi sa ai o poveste buna“. In concluzie, am decis sa pastrez scheletul povestii, personajele principale care au fost implicate si in adevaratul caz Panait, dar sa imi permit libertatea de a fictionaliza si de a propune lucruri noi.
In finalul filmului mi-am dorit sa respect adevarul faptelor: sefii lui Panait au raspuns comenzii politice si au urmarit sa scape de el. Au produs „probe“ compromitatoare impotriva procurorului Panait, care nu era deloc dispus sa le faca jocurile si sa accepte complicitatea propusa. Pentru ca stia deja prea multe, a trebuit sa fie inlaturat.
Deci filmul sustine ca procurorul Cristian Panait a fost asasinat?
In film, publicul isi va forma propria parere despre destinul procurorului Cristian Panduru (numele personajului). Nu vreau sa influentez in nici un fel judecata spectatorului.
In viata reala, procurorul Cristian Panait s-a sinucis (asta e clar, oricat ar incerca unii si altii sa intoxice publicul cu prostii), dar cei vinovati pentru „inlesnirea sau determinarea sinuciderii“ sunt liberi, nu au fost cercetati si, din pacate, au scapat de judecata. Termenul pentru o eventuala astfel de acuzatie s-a prescris.
Ce abordare regizorala ai avut? Ce te-a interesat sa scoti in evidenta?
Am vrut sa fac un film unde camera sta tot timpul focusata pe evolutia personajului principal, il urmareste ca o umbra. Sigur ca am revazut filmele importante ale genului, de la Elio Petri pana la Francesco Rosi, m-am tot gandit la Z-ul lui Costa Gavras sau la imaginile si atmosfera din Samuraiul lui Melville. Mi-am dorit mult sa filmez in spatiile reale unde s-a petrecut povestea lui Panait si cred ca ideea de a filma in apartamentul si pe terasa matusii a fost extrem de importanta pentru film si pentru actori. Ma bucur ca am colaborat cu doi excelenti profesionisti: Marius Panduru, care a semnat imaginea, si scenograful Cristian Niculescu. A fost nevoie de zeci de discutii pentru a agrea impreuna look-ul si cromatica spatiilor si a discuta solutiile de filmare ale secventelor de la Parchet.
Mi-ai spus mai demult, intr-un alt interviu, ca esti fascinat de anii ’90 pentru ca erau un amestec de vechi si nou. Cum ii vezi acum?
Filmul asta m-a facut mai implicat si mai responsabil in a arata oamenilor, de fapt, in ce tara am trait cu totii. Distanta fata de evenimente e intotdeauna buna si te face sa privesti obiectiv, critic in urma. Romania inceputului de mileniu era un teren de joaca pentru partidul unic, PSD, pentru securisti rebranduiti drept oameni de afaceri, pentru sapte servicii secrete care se bateau unele cu altele pentru a obtine influenta si putere. E incredibil cum politicul a reusit sa reduca la tacere in acei ani presa sau justitia si sa anihileze orice demers de schimbare. Fascinatia intoarcerii in timp a fost inlocuita de o dorinta nebuna de a face investigatii si de a spune adevaruri inca nespuse.
Care crezi ca va fi reactia romanilor cand vor vedea filmul?
M-as bucura sa le pese. Da, nu e o comedie cu fete frumoase, nu e un blockbuster cu explozii sau efecte speciale, dar vorbeste despre noi, despre ce-am trait, despre nevoia de dreptate si adevar. Stiu ca sunt multi oameni care ne-au scris si care vor sa-l vada.