1.
Am stat in gazda aproape doi ani intr-o casuta plasata intre stadionul echipei de fotbal Poli Iasi si Penitenciar. Cand era meci, asistam, de voie, de nevoie, la spectacolul libertatii dezlantuite. Urmand un anume firesc al lucrurilor, de la penitenciar n-ar fi trebuit sa se auda nici musca. Fals. Ba chiar imi amintesc clar o zi in care, trecand pe o straduta din apropierea penitenciarului, pe o caldura de peste 30 de grade, am avut brusc senzatia ca dincolo de gratii zbarnaie un roi de viespi uriase care-si ataca innebunite matca. Capete din interior nu prea puteai zari. Schelete metalice cu geamuri mate acopereau gratiile si chipurile de dincolo. Doar maini strecurate pe sub grilajul ferestrelor, fluturand cate un cearceaf, un prosop, o batista.
Totusi, exista un loc, o mica spartura in gardul ce inconjoara inchisoarea care poarta urmele rudelor si prietenilor celor aflati inauntru. Acolo veneau cunoscutii si se catarau pentru a sta de vorba cu mainile puscariasilor. Am vazut odata chiar si o tanara mama ridicandu-si copilul deasupra capului, pentru a-l arata unei maini care flutura un prosop la fereastra. La un moment dat, am fost martor indepartat si la o scena de nu-ti puteai crede urechilor: in curtea interioara a inchisorii, o fanfara interpreta din Bregovic. Probabil era vreo sarbatoare ceva si la ei. Iar puscariasii, in cor, zbierau mai tare decat multimea de pe stadionul lui Poli: „Ka-las-ni-kov! Ka-las-ni-kov!… Bum-bum-bum-bum!… Ka-las-ni-kov! Ka-las-ni-kov!“.
Ciudata asociere, dar, totusi, faptul ca melodia asta imi vine in cap la sfarsit de serviciu are o noima. Ziua ma iau cu treaba si nu ma uit la stiri pe net. In schimb, cand ma apropii de casa, abia astept sa deschid televizorul si sa vad pe cine a mai arestat DNA-ul. Si mi-i inchipui pe toti nenorocitii astia care au devalizat Romania in aceeasi inchisoare, fluturand cate o batista alba la geam, pe sub grilaj, cantand in cor: „Bum-bum-bum-bum!… Ka-las-ni-kov! Ka-las-ni-kov!“.
2.
Deschid ochii. Injur. Iar intarzii. Ma spal, ma-mbrac, fumez. Beau cafea in timp ce ma incalt. Pe hol, ma opresc in dreptul oglinzii, imi dau jos geaca si imi intorc puloverul pe fata. Proaste pulovere se mai fac astazi. Abia iti dai seama cand le-ai luat pe dos. Inchid televizorul, stirile, undeva e razboi. Plec din casa. Dezghet in zece minute – mi se pare o eternitate – parbrizul. Imi ingheata degetele. Injur. Urc in masina, pornesc. La prima intersectie i se face mila unui bun samaritean si ma lasa sa intru in coloana de pe strada mare.
Alte multe intersectii. Inaintam ca parameciul. Apoi o intersectie nasoala, cea mai cea, in care ai doar 12 secunde pe semafor ca sa treci. Altfel, astepti 70. As vrea sa-l gasesc si sa-l bat pe cel care s-a gandit ca asa merge treaba bine. N-am prins niciodata verde din prima. Ma apropii agitat. E totusi verde, 10-9-8… Canci! Pe partea din dreapta vin doi copii care cersesc. N-am nimic cu ei, dar nici nu le dau nimic. Am eu o teorie: asa ii incurajez pe parintii lor – i-am si vazut odata – sa-i trimita si maine la cersit. Capata impresia ca asa merge treaba bine.
Cand se face din nou verde, pe partea din stanga, alergand printre masini, apare un nefericit care da haotic din maini. Are burta mare din burete, labe greoaie ca de rata si cap cu creasta bleaga, rosie. E imbracat in costum de gaina, imparte pliante. Ezit intre a cobori sa bat gaina aia idioata si a incerca sa prind totusi verde tura asta. Fuge inspre mine, lipaind pe asfalt cu labele uriase, imi blocheaza drumul. Ii arat infuriat inspre semafor, cobor geamul si vreau sa-i urlu: „Uita-te, gaina cretina, din cauza ta nu mai pot sa trec“. N-apuc sa-i zic nimic, pentru ca ea zbiara entuziast, intinzandu-mi un pliant: „Cuuu-cu-riii-guuuu!“. Deci e cocos, apuc sa mai gandesc, cat ii zaresc ochii de fiinta umana, tintuindu-ma prin gaurile mastii. Destula neatentie si se izbeste de un biciclist, care se strecoara printre masini, pe lateral. Naiba stie unde se uita si ala. Il darama. Biciclistul se ridica, se scutura, isi verifica lantul si il injura din rarunchi: „Da-te-n gatii ma-tii de gaina!“. Cocosul se retrage cumva speriat pe trotuar, strangand rusinat pliantele la piept.
Mi se face mila de el. N-as mai vrea sa-l bat. N-as mai vrea sa-l bat nici pe ala care s-a gandit ca ai timp sa parcurgi intersectia in doar 12 secunde. Pana sa treaca rosu, izbucnesc in ras. O noua zi minunata incepe pe pamant.