Educatia din Romania e un exemplu foarte clar. Dupa 1989 s-au facut modificari, ajustari si reforme ale invatamantului pana la exasperarea elevilor si profesorilor, dar rareori spre binele si folosul lor. Din motive foarte diferite, care n-au avut aproape niciodata legatura cu sporirea calitatii educatiei, invatamantul a trecut printr-o tranzitie nesfarsita, care ne-a adus unde suntem: jumatate din adolescenti sunt analfabeti functional, rata abandonului scolar e in crestere, nivelul pregatirii din universitati scade sistematic, iar efectele incep sa se vada tot mai serios. Noi ne laudam cu laureatii la olimpiadele internationale – care, e drept, sunt inca destul de multi –, insa uitam ca pentru acestia performanta scolara e de obicei o sansa de a scapa de Romania si de a studia in strainatate, unde si raman. In schimb, aici raman generatii de absolventi cu pregatire mediocra, sortiti sa munceasca in conditii proaste, pe salarii mici si cu rezultate nesemnificative pentru ei si pentru tara. (Sau ajung sa lucreze la stat, unde oricum nu conteaza ce si cum fac.) In ritmul asta, Romania va ajunge in curand o sursa de muncitori necalificati sau semicalificati, slab pregatiti si prost platiti: o tara si mai saraca decat e acum, populata cu „proli“ needucati, frustrati si manipulabili.
De obicei un guvern slab nu cunoaste decat o singura metoda pentru a umple cat de cat sacul spart al bugetului tarii. Nu sa carpeasca gaurile, Doamne fereste! Ar fi prea mult de lucru, mai ales cand gaurile sunt mari si multe. Solutia obisnuita e sa mareasca taxele si impozitele, sa inventeze noi taxe si sa ciupeasca atat cat poate de la cetateni si companii private. Si, pe masura ce platesc mai mult, cetatenii si companiile sunt tot mai impovarate, o duc tot mai greu, unii isi pierd locul de munca, unele firme dau faliment, creste numarul somerilor si al asistatilor social, mai sporeste si evaziunea fiscala, asa cum e normal, iar guvernul strange si mai putini bani decat inainte. Si atunci ce poate sa faca? Doar ceea ce stie mai bine: sa mareasca taxele si impozitele, care impovareaza si mai mult populatia, care incearca si mai abitir sa se strecoare sau cheltuie mai putin, incasarile la buget scad, asa ca guvernul mareste taxele si impozitele… si tot asa, pana la colapsul glorios.
Ceva similar se intampla si in invatamantul romanesc. Neputinciosi si fara viziune, responsabilii din Ministerul Educatiei au scornit mereu schimbari de forma, superficiale, birocratice, care au facut mereu rau si doar rareori bine. Pe masura ce lucrurile merg tot mai prost, se concep norme si reglementari noi, tot mai restrictive, tot mai impovaratoare pentru profesori, pentru elevi, pentru parinti.
Mecanismul merge si mai greoi, regulile noi mai mult incurca sau nu se respecta, de schimbat nu se schimba nimic esential, senzatia de lehamite sporeste si la elevi, si la profesori, iar rezultatele elevilor si studentilor sunt tot mai proaste. Si, cum altceva nu stiu ce sa faca, responsabilii din minister mai inventeaza niste reguli, mai concep un regulament, ceva mai restrictiv decat cel dinainte, care aduce alte rezultate proaste. Care aduc alta reorganizare sau alt nou regulament.
Cel mai recent nou regulament a intrat in vigoare in ianuarie 2015. Pun pariu ca n-o sa aiba nici un efect. Eventual, rezultate si mai proaste, urmate de un nou regulament scolar. Fiindca daca responsabilii din educatie ar vrea sa schimbe intr-adevar ceva, ar trebui sa stie mai intai cum. Si, cum sunt produsul aceluiasi sistem, n-or sa o stie niciodata.