Intre muzicienii disparuti sunt de amintit marea mezzo-soprana rusa Elena Obraztova, in ultimii ani de batranete atrasa in jocul propagandistic al Kremlinului, dirijorul israelian Israel Yinon, elev al lui Mendi Rodan, cazut pe podiumul de concert, relativ tanar, in timp ce dirija Simfonia alpina al lui Richard Strauss, si, mai ales, doi ilustri pianisti, Aldo Ciccolini si Vera Gornostaeva.
Daca Ciccolini le-a fost odinioara binecunoscut melomanilor romani – iar urmele trecerilor lui pe scenele romanesti ar merita sa fie cautate in arhivele radio pentru un disc, poate, in memoriam –, Vera Gornostaeva ramane un nume practic necunoscut la noi, ca si in Occident, de altfel. Un critic britanic imi raspundea la un repros de a o fi banalizat in anuntul disparitiei ei, in ianuarie, ca nu a fost „o stea de talie“. In intelesul comercial de astazi, Vera Gornostaeva nici nu a fost, asa cum nici Sviatoslav Richter nu a fost pana la varsta de 45 de ani, cand, in 1960, i s-a permis pentru prima data sa plece intr-un turneu in Occident. Verei Gornostaeva, nascuta in 1929, la 14 ani diferenta de Richter, eleva stralucita si ea a lui Heinrich Neuhaus, nu i s-a permis niciodata sa paraseasca spatiul sovietic in care s-a impus cu aceeasi stralucire ca si marii ei contemporani…
Un fost elev al pianistei explica in livretului unui disc compact din 2012, al companiei newyorkeze LP Classics, ce a inaugurat seria „Discovering a Legend“, ca „Dna Gornostaeva nu a facut niciodata vreun compromis de ordin politic sau muzical si a devenit astfel rapid o persona non grata in ochii regimului sovietic. A spus deschis de ce nu a intrat niciodata in partidul comunist sau in vreo alta organizatie. Nu si-a ascuns convingerile religioase, s-a imprietenit cu cei deveniti «proscrisi», a citit poezia lui Boris Pasternak, ale carui lucrari, bazate pe vederile lui estetice, nu erau nici apreciate, nici tiparite de autoritati. […] In consecinta, desi invitatiile din Vest curgeau, nu i s-a acordat niciodata permisiunea de a le da curs, iar numele Gornostaeva s-a aflat peste 20 de ani pe «lista neagra» a acelora considerati de neincredere din punct de vedere politic“.
Pianista a putut iesi in lumea larga abia dupa 1990, celebrata imediat de „Le Monde“ drept un mare pedagog, invitata in Italia, Germania, Elvetia, Marea Britanie si Statele Unite sa dea clase de maiestrie si in juriul marilor concursuri internationale, descoperita de japonezi la recomandarea prietenului ei Mstislav Rostropovici si celebrata acolo pana la a i se difuza lectiile la televiziunea nationala nipona. Un cronicar american scria in extaz, in 2012, in „American Record Guide“, descoperind extrasele din diferite recitaluri live, pastrate in arhivele Radioului de Stat, la Moscova, ca pianista „este o interpreta fenomenala a lui Chopin. Gradatia ei dinamica este surprinzatoare, fara ca vreodata sa afecteze frumusetea sunetului. Capacitatea ei de a cladi emotia pe o sectiune lunga tine mult de controlul ei asupra ritmului. […] Oricine iubeste muzica lui Chopin trebuie sa aiba aceasta inregistrare“.
O descoperire ce a venit foarte tarziu in afara Rusiei, desi integrala remarcabila a sonatelor de Chopin, inregistrata in 1986, a fost disponibila din 1997 in colectia „The Classical Russian Revelation“ (RV 10032), iar exceptionale interpretari ale catorva din marile Sonate de Beethoven, compozitorul ei preferat – Sonata lunii, Appassionata, Les Adieux si Opus 111 –, au aparut in Vest din 2006 (Classical Records CR-089). Aceeasi ultima companie independenta rusa a mai publicat un disc cu piese de Schubert (CR-074) si a reeditat Sonatele de Chopin.
„I-a fost dat darul de a discerne in arta muzicii, nu numai muzica“, scria un critic rus despre Gornostaeva. „Ea aude «mai luminos», «mai larg», mai «profund» decat este obisnuit la cineva cu o «vedere» spirituala larga, cu ambitii intelectuale, cu o imaginatie extinsa.“ Aceasta originalitate a spiritului, combinata cu un inalt profesionalism, o demonstreaza in mod special in exemplele cele mai fericite din repertoriul ei, mazurcile, valsurile, baladele si sonatele lui Chopin, Rapsodiile op. 70 si Intermezzi op. 117 si op. 119 de Brahms, Sarcasmele si Romeo si Julieta ale lui Prokofiev, Preludiile lui Sostakovici. Se mai pot adauga ciclurile lui Schumann, iar din muzica rusa, Mussorgski si Ceaikovski, despre care pianista spunea: „probabil curge prin sangele meu“…
Galerie foto
