Filmul a dat nastere unor numeroase comentarii legate de maniera in care a periat viata astfel incat s-o poata integra mai usor in reteta. De pilda, a potentat rolul matematicienei Joan Clarke (interpretata de Keira Knightley), desi aceasta n-ar fi ocupat un loc atat de pregnant in viata eroului Alan Turing (Benedict Cumberbatch). Sau a omis sa precizeze ca si matematicienii polonezi au avut un rol important in inventarea aparatului care a dus la spargerea Codului Enigma, care a determinat sfarsitul razboiului. Care aparat se numea in realitate Victory, nu Christopher, cum ii spune in film, dupa numele prietenului din copilarie al eroului, prieten pentru care acesta ar fi nutrit mai mult decat o dragoste frateasca.
Filmul norvegianului Morten Tyldum adapteaza biografia scrisa de matematicianul Andrew Hodges (care continea multa matematica) intr-un film hollywoodian cu scheme simple de gandire si un erou la fel de simplu, desi (sau tocmai pentru ca) flirteaza cu Sindromul Asperger. Cumberbatch, noul sex simbol al momentului (considerat cu ingaduinta noul Laurence Olivier), se straduieste sa para natural in chip de ciudatel si, mai ales din vina regiei, ii construieste lui Turing o costumatie din grimase, vaduvindu-l de maduva. Nu e suficient sa te balbai ca sa fii la fel de bun cum era Colin Firth in Discursul regelui/ The King’s Speech, dar comparatia se pare ca e inevitabila din moment ce ambele filme sunt distribuite in SUA de The Weinstein Company. Cu exceptia unor mici scapari (Grace de Monaco de Olivier Dahan), Harvey Weinstein are nas foarte bun si a propulsat spre Oscar filme europene ca The Artist sau Discursul regelui. The Imitation Game are opt nominalizari la Oscar, dar e foarte posibil sa nu ia nimic, la fel cum s-a intamplat si la Globurile de Aur, unde avea cinci nominalizari. Va imparti, probabil, Premiile BAFTA cu celalalt biopic britanic al anului trecut, The Theory of Everything, desi e de asteptat ca Eddie Redmayne, care a muncit mult mai mult pentru rolul lui Stephen Hawking, sa-i sufle lui Cumberbatch premiul de interpretare.
Titlul romanesc, Jocul codurilor, pierde sensul titlului original. The Imitation Game era numele unei teorii pe care Turing avea sa o dezvolte dupa razboi si care se referea la capacitatea precursorului computerului (inventat de englez) de a deduce, jucand sah cu un partener imaginar, daca acesta e om sau masina. Un joc al imitatiei a fost si viata intima a lui Turing, homosexual silit sa-si tina viata la secret pentru ca, pana in 1967, homosexualitatea era considerata un delict in Marea Britanie. A fost nevoit sa-si faca coming out-ul intamplator, in 1951, cand, in urma unui jaf, politistul care ancheta cazul a descoperit ca avea un dosar clasificat, lucru care l-a facut pe Turing (e destul de putin credibil in film acest moment) sa-i povesteasca toate pataniile din timpul razboiului ce au dus la spargerea Codului Enigma si care erau, de fapt, strict secrete. Destinul acestui om briliant a fost tragic: la proces a fost condamnat la castrare chimica prin administrare de hormoni, iar in 1954, la 42 de ani, a murit in conditii suspecte (intoxicatie accidentala sau voita cu un mar otravit, la fel ca in basmul sau preferat, Alba ca Zapada si cei sapte pitici).
Filmul lui Tyldum nu e important d.p.d.v. cinematografic pe cat e de important d.p.d.v. uman. Regina Elisabeta a II-a nu l-a amnistiat pe Turing decat in 2013 si acelasi lucru incearca sa-l obtina Weinstein, Cumberbatch si actorul Stephen Fry prin campania lansata in 23 ianuarie 2015: amnistierea celor aproximativ 49.000 de britanici condamnati dupa aceeasi lege la castrare chimica. Fireste, filmul e un minim gest reparator pentru memoria acestui savant care a fost umilit si ucis tocmai de societatea pentru a carei libertate luptase.
Din pacate, acest frumos mesaj e transmis printr-o poveste formatata, narata clasic prin asamblarea mai multor paliere temporale diferite (anii razboiului, copilaria, anii 1951 si 1954), in care nu regasesti nici poezia matematicii, nici fiorul razboiului, nici increderea amorului platonic, nici macar licarirea „perversa“ a eroticii homosexuale, ci un film executat din poignet, profesionist, dar fara vana. Sunt prea multe coduri in film si prea putina originalitate.