Daca vreti sa aflati adevarul, adevarul este ca am iubit cartea Femeile lui Lazar inca dinainte sa ii citesc prima pagina. Am auzit numele ei – ca recomandare de lectura – de la omul pe care il consider cel mai indreptatit sa faca recomandari de lectura in tara noastra, fiindca este nu doar cel mai bun scriitor din tara noastra, ci si cel mai bun cititor. Nici nu ar putea fi altfel. Nu conteaza numele sau. Cine stie sa scrie sau sa citeasca il va recunoaste si daca ramane nenumit.
Am deschis-o cu emotie, asteptand sa fiu vrajit, exact asa cum stiam ca se va intampla. Am fost. Si unde ai fost tu, pana acum, Marina Stepnova? Tu, cu stilul tau venind din Nabokov, tu ducand aceasta incredibila nabokoviada, tu cu romanul tau care cuprinde un secol si inca nu e destul, tu, cu atentia ta desavarsita, atat de feminina, la felul in care personajele se imbraca, mananca si se dedica unul altuia pana la uitarea de sine, pana la desavarsire?
Unde ai fost, tu, Marina Stepnova? Tu nu stii cat te-am asteptat? Nu stii. Tu studiai la Moscova la Institutul de Literatura „Maxim Gorki“, tu il traduceai pe Mihail Sebastian in limba rusa, tu erai si ziarista!, tu faceai atatea si atatea miracole!
Cand ai implinit patruzeci si patru de ani, fara ca eu sa iti fi auzit, fie si o singura data, pana acum numele? Caci tu, Marina Stepnova, esti o scriitoare cum nu am mai citit inainte. Si te iubesc, Marina Stepnova, iti iubesc cuvintele, ti le-am iubit dinainte sa le citesc, ti le-am iubit in timp ce le citeam si cel mai mult ti le iubesc acum, dupa ultimul paragraf, in acest post-ludiu al lecturii.
Marina Stepnova, m-ai cucerit! Si nu cu povestea lui Lazar Lindt, acest geniu in matematici, care pare centrul cartii tale, dar nu este, deloc nu este, pentru ca aceasta carte este, inca din titlu, a femeilor, a femeilor pe care Lazar le are sau nu le are, le cunoaste sau nu le cunoaste. Si dintre toate aceste femei, Marina Stepnova, ai mai nascut-o si pe Marusia! Am citit multa literatura ruseasca pana acum, Marina Stepnova, dar eu nu am mai intalnit pe cineva care sa se apropie macar de frumusetea pe care tu ai lasat-o sa cada asupra Marusiei!
Am avut momente, si nu au fost deloc putine, in care in gand ma inchinam acestui personaj feminin, ca unei icoane, nu neaparat facatoare de minuni. Si nu, Marina Stepnova, nu sunt nebun. Sunt innebunit de ritmul propozitiilor tale, nici prea lungi, nici prea scurte, pur si simplu perfecte. Ele imi inunda fiinta, pornind din inima, ca un sange cu sens.
Marina Stepnova, tu scrii despre evrei si despre inteligenta, despre viata domestica, despre razboi si despre pace, fara sa fii mai prejos de Isaac Babel! Tu nu esti mai prejos nici de Lev Tolstoi, tu nu esti mai prejos nici de Andrei Platonov, tu nu esti mai prejos nici de Cehov insusi!
Si eu sunt fericit, citindu-te, Marina Stepnova! Sunt fericit pe cat de fericit poate fi un barbat de treizeci si unu de ani fara nici un rost nici in viata, nici in literatura, un poet minor, un publicist marginal, un prozator pe cale sa rateze, un romancier imaginat.
Sunt fericit pentru ca fac parte din secta celor care s-au apropiat, cu totul, de scrisul tau. Suntem foarte putini in tara noastra si asta e cumva bine. Fiind atat de putini, stim sa te iubim inca mai mult, Marina Stepnova!
Si las aici acest imn de slava de care nu ai cum sa afli vreodata. Si scriu asa, ca un alt Lazar indragostit: Glorie, Marusiei!, Marina Stepnova, gloriei Marusiei!, acum si pururea.