Ce mai puteam culinari? Am pus la cuptor un pui uns cu mustar si mirodenii, l-am umplut c-o lamiie si de jur imprejur am risipit bucati de gutui si rozmarin. De data asta, lumea a fost mai multumita, dar eu tot flaminda am ramas. Ce-mi lipsea? Nu mi-a trebuit mult pina sa ma dumiresc. Retetele erau ciugulite si adaptate dupa spusa si fapta unui baietan englez de pe TVR 2, care duminica de duminica se zbenguia dupa cumparaturi calare pe-un scuter, apoi intra in bucatarie si pregatea cit ai bate din palme, fara fasoane si pompa, o cina, un prinz, un dejun. Atit de dulce era copilul asta, ca iti venea sa-l maninci de drag intii pe el si abia apoi ce era in farfurii. Dar de vreo doua luni nu m-am mai uitat la televizor, pentru ca bunatatea de om ma privea ghidus din doua ditai tomurile asezate pe noptiera. Noaptea-l citeam, iar a doua zi ma luam dupa el prin oale si cratite. Atunci dupa ce tinjeam? Am stat, m-am scrutat si-am aflat: imi era dor sa-mi impartasesc bucuria. Adica sa scriu despre ea.
Pentru cine habar n-are despre ce vorbesc, sa fac mai intii ordine pe masa. De-o vreme buna, pe TVR 2 am vazut multe lucruri care mi-au placut (dar despre placerea de a ma uita pe TVR 1, 2 si Cultural o sa scriu alta data). Intre toate, o emisiune de duminica, Pofta buna! Cu Jamie Oliver, preluata de la englezi. N-am fost atenta daca titlul ei original o fi fost The Naked Chef sau Jamie’s Kitchen, dar nu mai are importanta, cita vreme junele Jamie deveni la fel de celebru in Englitera precum David Beckham. Iar renumele i se raspindi in citiva ani de la Paris la Florenta, din New York la Madrid. Ba ajunse chiar si la Bucuresti, o data pe cale televiziva si apoi printr-o lovitura pe care o dadura in 2006 cei de la Curtea Veche. Sa fie clar: Jamie al nostru nu-i nici Orhan Pamuk, nici Sorokin, Tolstaia sau Mamleev. Ba nu-i nici macar unul din feciorii de pe lista Granta (Best of the Young British Novelists 2003), pe care isteata editura ii scoase anul trecut. Dar doua din capurile lui de opera, reproduse ca la mama lor acasa (format, paginare, corp de litera si ilustratii) – La masa cu Jamie si Cu Jamie in Italia – il asezara sus-sus pe policioara cu bestselleruri si cot la cot cu vedetele scrisului.
Poate-o sa va intrebati cum de-i cu putinta. Iac-asa. Caci Jamie, baiatul cel bun, ne face sa vedem cu alti ochi lumea, s-o deslusim si sa ne bucuram de ea. Nu Lumea cu l mare, ci un crimpei ce pare neinsemnat si care-i o piata, o bacanie, un sat din Toscana, o bucatarioara. Deci ar fi vorba despre o bucurie ce trece prin stomac? La prima vedere, da. Dar dac-am fi mai cu bagare de seama, am simti ca incintarea urca in suflet si-n minte si ca la Jamie tot ce se maninca zboara. Adica se inalta foarte sus. Si asta se intimpla pentru ca, la cei nici 32 de ani ai lui, barbat insurat si tata a doua mindreturi de copile, Jamie-i si-un intelept si-un artist. O sa aflati saptamina viitoare de ce.