Un program dens si variat, derulat in incinte amenajate, unele temporar, ca spatii teatrale, cu toate dotarile tehnice aferente, in oraselul din apropiere de Mulhouse si in imprejurimi, a facut sali pline. Perfect explicabil analizand selectia intergenerationala – productii tout public, urmarind o diversitate artistica surprinzatoare – si organizarea, stilul de lucru proiectiv, caci agenda a fost definitivata si biletele puse in vanzare inca din luna noiembrie. Adica organizatorii stiau clar, ferm, cu mult timp in avans, asa cum e normal, ce buget au la dispozitie!
Peisajul teatral occidental este preponderent privat, cu puzderie de companii care se intrec in dueluri ale creativitatii. Cu cat esti mai original, cu atat vei atrage mai mult atentia asupra ta si a produsului tau, vei obtine finantare de la stat, pentru ca nicaieri in lume cultura nu e neglijata, ci, dimpotriva, i se aloca stipendii substantiale, stiind ca asemenea politici publice echivaleaza cu investitie in om, in viitor. Doar ca finantarea e punctuala, pe proiect, pe ceva concret, palpabil si perfect transparenta. Sunt frecvente, au fost si la Momix, prezentarile de productii inca in lucru, pentru preachats, in vederea gasirii cofinantarilor. Forma actioneaza asupra continutului, iar faptul ca toate aceste companii trebuie sa-si gaseasca loc si sa se impuna intr-o piata culturala abundenta, dar vie, dinamica, ofertanta, le obliga sa fie inventive. „Mai putini bani, mai multe idei“, titra „Le Figaro“, coincidenta, chiar in suplimentul cultural din timpul prezentei mele acolo (gratie Institutului Francez). Nu austeritate prost inteleasa, ca in Romania, unde banii publici se risipesc in vant de 25 de ani, iar pentru cultura ramane doar praful de pe toba. Investitia in spiritualitate este una cu bataie lunga, inseamna gandire strategica, privire de perspectiva.
Mijloace de expresie dintre cele mai felurite (marionete, teatru de actorie, cine-spectacole, multimedia, arte vizuale, dans, muzica, noul circ etc.) s-au regasit cu toate, in combinatii si proportii diverse, in creatiile reunite la Momix. Din punct de vedere tematic, putine povesti clasice, si ele tratate in chei contemporane, artistii preferand sa abordeze teme actuale, pentru ca teatrul trebuie sa aiba si acest côté de interventie sociala, de pregatire pentru viata reala prin educatie nonformala. Subiecte precum abandonul, moartea, violenta, abuzurile de tot felul, la noi ocolite pentru a-i proteja pe cei mici, sunt focusul spectacolelor din Franta zilei, care li se adreseaza pustilor. Nu exista subiecte tabu, doar ca felul in care sunt filtrate scenic e in acord cu particularitatile varstei, fara socuri perceptive. Traseele artistice propuse publicului tanar rezoneaza cu realitatile sociale si istorice pe care le traim. O productie editoriala foarte bogata de dramaturgie la zi, care se vinde, se citeste, se pune in scena, atrage public, are efecte formatoare. Incurajata de Centre Nationale de Dramaturgie, de nenumarate rezidente scriitoricesti, de comisionari care intretin legaturile firesti ale textului dramatic cu scena, demonstreaza o intelegere adanca a rolului educatiei artistice in modelarea cetatenilor de maine.
Am constatat si acum cu placere, pe de o parte, cu parere de rau pentru noi, pe de alta parte, ce public stilat exista in Vestul Europei! E un public care dovedeste ca are deprinderea consumului cultural, a mersului la teatru: e politicos, are reactii discrete, nu-i deranjeaza pe ceilalti, nu are telefoane mobile care sa sune cand nu trebuie, intrebarile sunt adresate tatei sau mamei in soapta, educatori si parinti care discuta cu cei mici despre ce au vazut la teatru. Constructia publicului e un proces de durata, sinuos, dificil, dar mai mult decat necesar, pentru ca arta teatrala sa-si implineasca menirea. Exista intotdeauna un avant le spectacle, cand in discutii scurte li se explica copiilor cam ce urmeaza sa vada. Si mai exista si un après le spectacle, cand se schimba impresii, se pun intrebari, se analizeaza. E un „antrenament“ al spectatorilor care ii va forma ca buni receptori, ca viitori adulti care vor resimti nevoia sa puna mana pe-o carte, sa vizioneze un spectacol. Privitorul e considerat parte componenta a procesului artistic, nu doar recipient al unui continut cu care trebuie indopat. E un receptor activ, decodor al continuturilor artistice care-i vin dinspre scena. Mizanscenele lasa mult loc imaginatiei, nu dau totul mura-n gura, ii stimuleaza privitorului creativitatea, intr-un parcurs de spectator care interpreteaza ceea ce vede in mod personalizat.
Arta actorului care joaca pentru publicul tanar e una foarte complexa si inseamna deopotriva actorie, manipulare de papusi, obiecte, interpretare la un instrument muzical ori vocala, dans, acrobatii, jonglerii, alte elemente de circ nou, multimedia. Am vazut interpreti pluricalificati, care stiu sa faca de toate, adesea si administratie si PR, dar si sa spuna impecabil un text, sa anime, sa se dea peste cap, sa cante. Muzica live e prezenta aproape obligatoriu, muzicianul are rol nu doar de ilustrator sonor, ci e performer implicat in spectacol. La nivelul conventiei teatrale, aceasta e denuntata frecvent prin „teatrul in teatru“, deconstruind iluzia teatrala, in formate care prezinta cate putin si din culisele acestei arte, pentru a o cunoaste mai bine. Tratarea spectatorului e in spiritul ideii ca le jeune public e adultul in devenire, nu o fiinta care trebuie domesticita. Iar mersul la teatru e parte a procesului de maturizare.