La noi, ca peste tot, toata lumea si-a dat cu parerea despre Fifty Shades of Grey, iar faptul ca toti il injura nu-i impiedica pe spectatori sa se buluceasca in sala, macar sa vada cat de prost e. Dar, desi rezultatele sunt in mod surprinzator mai spectaculoase in strainatate decat in SUA, filmul adunand 158 de milioane de dolari din 58 de teritorii in weekend-ul de lansare, specialistii de la Box Office Mojo nu sunt atat de optimisti cu capacitatea filmului de a bate noi recorduri. De fapt, cui ii pasa? Recordul este ca Fifty Shades of Grey e mai stupid decat Saga: Amurg. Ma rog, nici asta nu-i o surpriza, dat fiind materialul literar de plecare. Sau e o surpriza in masura in care scenariul nu reuseste sa faca din carte bici.
Am, asa, senzatia cand incerc sa scriu cateva randuri despre film (18 februarie 2015) ca s-a spus deja tot ce era de spus. Cine ar mai citi inca un text? Si, cu cat ma gandesc mai mult la ce as putea spune mai original si mai istet, cu atat mi se face mai mila de acest filmulet pe care toate feministele au tabarat cu pumnii si cu picioarele, dandu-i cu feminitate si capete in gura. Sunt partial de acord cu ce scrie Andreea Molocea in blogul ei de pe Adevarul.ro (50 de umbre ale abuzului). Sindromul Maica Tereza (corolar al mitului Frumoasa si Bestia), al femeii care incaseaza si salveaza, e transmis aproape genetic de la mama la fiica, dar mi se pare infinit mai scandalos felul cum sunt integrati saracii lumii in aceasta burgheza ecuatie soft porn unde nici nu era nevoie de ei. Nu e nimic stangist aici, pur si simplu bogatia nemasurata a acestui playboy e mai obscena decat orice scena de sex pe care filmul ar fi putut-o arata, iar explicatia satisfactiei de substitutie care le-ar face pe spectatoare sa-i ceara eroului toate calitatile posibile nu salveaza filmul de la penibil. Era mai mult decat suficient sa ne dam seama ca Grey e super-bogat din faptul ca are elicopter, un zgarie-nori de birouri, garajul plin de Audi-uri si, pur si simplu, din cat e de gomos. Nu era nevoie sa vorbeasca la ceremonia de absolvire a Anei despre eradicarea saraciei din lume. Sau replica e folosita la modul ironic? Ce are BDSM (bondage/discipline/sadism/masochism) cu saracia?
Daca cinemaul e receptaculul mentalitatilor vremii, atunci filmul lui Sam Taylor-Johnson (care nici nu e atat de scump, a costat 40 de milioane de dolari, adica de trei ori mai putin decat Saga Amurg: Zori de zi – Partea II) e un fel de tap ispasitor. Da, e cretinoid, dar intr-un mod benign si neasumat, si in schimb o sumedenie de frustrari se lipesc acum de el, ca parul de pisica pe rola de haine. Desi ridicol, filmul acesta fara poveste, cu dialoguri inepte, actori necarismatici si prea putin sex vizibil functioneaza ca un fel de purgativ pentru mentalul colectiv. Ne descarcam pe el (mai ales ca nu are nici o pretentie ca face arta) si mergem mai departe.
Inca putin si or sa apara si paranoicii care vor spune ca e o diversiune gandita sa ne distraga atentia de la chestii mult mai importante.