In adolescenta, Cosasu mi se parea mult mai vesel, luandu-ma dupa tonul lui vioi, de bucurestean suetar care-si aminteste de-ale primei sale tinereti. Cu timpul, am descoperit in veselia lui o nostalgie si o exasperare, care-ti scapa prima oara, ca in filmele lui Buster Keaton, pentru ca acum sa simt in nuvelele lui tragicul din soarta sa de supravietuitor, mascat de zambetul linistit al povestitorului. Cosasu stia inca din primii ani ai nuvelelor in care se povestea, cu toate ale lui, ca lumea in care crescuse se pregatea sa moara si ca lumea in care crezuse in adolescenta se transformase intr-un cosmar zilnic. Atunci si-a dat seama ca va trebui sa devina un supravietuitor, fara sa stie in ce va consta asta. Chiar daca se declara un sustinator fara rezerve al lui Caragiale, Radu Cosasu a trecut si prin Creanga, inainte de a lua aceasta decizie. Ivan Turbinca, supravietuitorul sine die, care a trecut si prin Rai, si prin Iad, a gasit o solutie: „Guleai peste guleai, Ivan, ca altfel mori de urat!“.
Guleaiurile lui Cosasu sunt scrisul, partidele de belota cu prietenii si obiceiul de a paria despre orice, ca si cum ar incerca, tot mai deznadajduit, sa creada ca macar viitorul apropiat se va potrivi cu dorintele sale amestecate. Dorinte si sperante de fost mic-burghez, jenat de trecutul sau, si de tanar intelectual de stanga tot mai contrariat de drumul pe care a apucat-o partidul idealurilor sale.
Din tanarul devotat noii puteri, pe care a urmat-o initial fara sovaire, ca un soldat care se cere trimis in linia intai, Cosasu se trezeste ca Isac Babel, in Armata de cavalerie, care una ar vrea sa scrie, cu toata convingerea, si cu totul altceva ii iese de pe urma experientelor prin care a trecut. Sau se viseaza ca Fabrice del Dongo, din Manastirea din Parma, care descopera ca nu se simte bine nici macar in uniforma succesului sau, de predicator al puterii divine. Cosasu, care se gandeste ca la Sanseverina lui Stendhal la matusa lui care-l tine la ea acasa si-l intretine in perioada in care e trimis pe margine, drept pedeapsa ca n-a urmat ca tanar scriitor linia Partidului unic, doreste sa se impace cu Puterea, pentru a fi lasat sa publice. Dar vrea ca aceasta impacare sa aiba loc in conditiile lui, nu asa cum e somat sau sfatuit s-o faca. Ca sa nu innebuneasca ori ca sa nu ajunga sa se dispretuiasca pe viata, pe vremea cand nu se gandea la moarte Cosasu traieste de pe o zi pe alta, isi slefuieste educatia amoroasa in paralel cu educatia cinematografica, pariaza la cursele de cai, citeste autori interzisi, iar din cand in cand isi incearca din nou, fara succes, norocul in presa.
In anii ?’70, cand Cosasu incepe sa-si publice Supravietuirile, la noi se purtau romanele curajoase, dar cu dezvaluiri limitate. Din lectura lor cititorul era invitat sa traga concluzia ca se terminase cu ticalosiile si cu oribilitatile din vremea puterii lui Dej si ca incepusera vremi de zburdalnicie de care trebuia sa se bucure toata lumea si pe care scriitorii ar fi trebuit sa le cante cu recunostinta. Spre deosebire de alti autori, unii dintre ei fosti detinuti politici, Cosasu, care a fost membru de partid in anii ’50, refuza oferta de a reveni in randurile partidului care l-a trimis si in somaj social, si in somaj politic.
Fostul agitator de partid intra, de buna voie si nesilit de nimeni, in rolul de tolerat, care si-a pastrat voiosia din anii entuziasmelor de utemist, dar si-a indreptat-o intr-o cu totul alta directie. Aceea de parior pe cont propriu, pentru care politica nu mai e decat o afacere retrospectiva. Dar daca te uiti mai cu atentie la pariurile lui, iti dai seama ca autorul Supravietuirilor, chiar daca a ramas un om de stanga, nu se mai intalneste cu pariurile Puterii.
In anii ’80, Radu Cosasu, pe atunci redactor la revista „Cinema“, credea ca va urma o schimbare, si asta inainte de perestroika lui Gorbaciov. Pariorul din el ii spunea ca Epoca lui Ceausescu ajunsese un cal fara sanse, care alerga din inertie si ramanea in frunte fiindca n-avea contracandidat. N-o spunea direct, in nuvelele lui, dar stia sa te trimita catre acest mare pariu, din observatiile lui, asa-zis voioase, din care reiesea o sastisire fara leac.
Stiind incotro bate cu ceea ce scrie, chiar daca Supravietuirile lui treceau, cum treceau, de cenzura, Cosasu a intrat intr-o depresie pe care o ascundea, declarandu-se bolnav de inima si nelinistit din cauza ca renuntase la fumat. Prozatorul din el, in schimb, functiona la turatie maxima, pariind tot mai aprins pe absolut si pe libertatea de a juca pe cartea ultimei sanse. Citite azi, Supravietuirile sale nu mai au miza subversiva de odinioara, ascunsa de voiosia autorului. Descoperi insa ca acest cronicar al vietii de ieri-alaltaieri a Bucurestiului consemneaza prin recursul sau la memorie tot soiul de disparitii in curs si ca anticipeaza disparitii care vor urma. Cine vrea sa stie cum arata Bucurestiul anilor ’40 si in urmatoarele decenii, ale demolarilor, se poate orienta prin oras cu ajutorul memoriei lui Radu Cosasu. Fiindca asa cum isi aduce aminte de filmele si de cartile adolescentei sale, supravietuitorul nu uita nici de strazi intregi care urmau sa dispara si nici de praful in care bucurestenii au inotat, unii stranutand, iar altii straduindu-se sa nu stranute, ca sa nu para ca se exprima critic la adresa demolarilor.
Cu memoria lui neiertatoare si cu zambetul lui tot mai amar, Cosasu se simte atacat in strazile copilariei sale si in lumea pe care o stie, pe care o consemneaza in continuare in Supravietuirile lui, in timp ce o parte a ei dispare. Tot atunci, de parca ar fi stiut ca va pierde un pariu pe viitorul indepartat, Cosasu adulmeca, in treacat, tovarasi si tovarasei, politruci cu functii marunte, dar cu dinti lungi si ascutiti, care vor deveni marii politicieni de dupa schimbarea din 1989.
Cu aerul lui de intelept cumsecade, domnul Relu s-a prins ca dupa jaful demolator la bucata, de pe vremea lui Ceausescu, ne asteapta marele jaf postcomunist, prin care tocmai trecem, ca si cum, vorba supravietuitorului, ceea ce s-a intamplat e nimic fata de ceea ce urmeaza.
Radu Cosasu, Supravietuirile 4. Pe vremea cand nu ma gandeam la moarte 5. Gargaunii, colectia „Opere. Radu Cosasu“, Editura Polirom, 2014