Cu totul intamplator, am gasit pe site-ul UNESCO un document despre care recunosc ca nu am avut habar. E cunoscut sub numele de Acordul de la Florenta, dateaza din 19501 si se refera la importul de bunuri educationale, stiintifice si culturale. Prin el, statele membre conveneau sa fie eliminate taxele vamale pentru produsele incluse in acord. Cartile sunt mentionate chiar primele, in Anexa A. Un document important, mi s-a parut, completat ulterior cu Protocolul de la Nairobi (1976). Tot la o Conferinta Generala UNESCO, evident.
Curios, Romania nu a ratificat acordul. E consemnata obiectia Consiliului de Stat al R.S.R., anume ca documentul e menit „sa mentina in stare de dependenta anumite teritorii“ si ca ar contraveni rezolutiei ONU nr. 1514, ce avea ca scop „grabirea neconditionata a eliminarii colonialismului sub toate formele lui de manifestare“ (sic!). Pentru comunisti, un acord care prevedea libera circulatie a bunurilor culturale nu putea sa reprezinte altceva decat o „forma de manifestare“ a colonialismului, un imperialism in forma continuata, de asta nu mai aveam a ne indoi. Cert e ca multe tari membre UNESCO au semnat totusi acordul. A fost semnat chiar si de Guinea-Bissau, Bolivia sau Pakistan. Iar dupa 1977, numarul lor a sporit2. Subiectul e de actualitate insa, atat timp cat pe site-ul UNESCO este postat un ghid privind modalitatile de aplicare a acestui document si menirea lui3.
Sa revenim insa la vatra parinteasca. In vreme ce numeroase tari membre ale UNESCO au aplicat prevederile Acordului de la Florenta, Legea 35/1994 (in vigoare inca) prevede, la articolul 1, ca timbrul literar se aplica pentru fiecare carte de beletristica „editata sau nu in Romania“. Proiectul recent al aceleiasi legi, varianta Dobrinescu-Vosganian, o zice pe sleau: timbrul cultural se aplica si bunurilor din import4. Altfel spus, nu vamuim cartea, ci inventam o noua taxa cu destinatie privata si nume de camuflaj, care sa inlocuiasca vamuirea cartilor din import. Mai mult, o aplicam si autorilor straini tradusi in Romania, grabind astfel „neconditionat“ eliminarea „colonialismului cultural“. Sa ne miram? Nu, discursul dublu, cameleonic – una spunem afara si alta facem acasa la noi – e tipic majoritatii politicienilor de ieri si, deopotriva, a celor de azi. Daca e vorba de stipendii sau avantaje de grup mai ales, o facem cu placere: „Va rog, repede, e urgent!“.
Drept urmare, nu pot decat sa imi inchipui zbuciumul sufletesc care il incearca pe ambasadorul nostru la UNESCO. Pe de o parte, Excelenta Sa ar trebui sa vegheze pentru implementarea pe mapamond a politicilor organizatiei pe langa care se afla in misiune – in speta, eliminarea taxarii cartilor din import. Ar trebui sa insiste pentru un mandat care sa-i permita ratificarea acordului. Pe de alta parte, domnul Nicolae Manolescu Apolzan lupta pe Dambovita sa creasca (sau – treaca de la dansul! – macar sa se mentina) valoarea timbrului literar, un soi de vamuire rebotezata in cazul cartilor importate, dar si o stavila in calea traducerilor, a circulatiei neingradite prin taxe suplimentare a valorilor culturale pe acelasi mapamond. E greu. E foarte greu pentru dansul sa impace capra organizatiei mondiale cu sediu la Paris cu varza breslei literare autohtone – atat de numeroasa – inrolata in U.S.R. Cum se descurca oare Excelenta Sa intr-o atat de delicata postura? A demonstrat-o public la televizor, dar si in scris. Cat despre documentul UNESCO cu pricina, ei bine, va fi fiind pe undeva, in vreun fiset din biroul Domniei Sale de pe Rue Miollis. Sa speram ca intr-o buna zi il va si citi.
Iar daca îl va citi, atunci domnul ambasador trebuie sa aleaga: fie sustine politicile UNESCO privind netaxarea suplimentara a bunurilor culturale, fie vrea legi care rezoneaza cu pozitia (înca oficiala?) a Romaniei, exprimata de fostul Consiliu de Stat al R.S.R.
1 http://portal.unesco.org/en/ev.php-URL_IDa12074&URL_DOaDO_TOPIC&URL_SECTIONa201.html
2 Conform site-ului ONU, Romania doar ar fi acceptat acordul la data de 24 noiembrie 1970, fara sa il respecte desigur, asa cum nu il respecta nici azi (vezi https://treaties.un.org/pages/ViewDetails.aspx?srcaTREATY&mtdsg_noaXIV-2&chaptera14&langaen#EndDec)
4 Dintr-o discutie avuta cu persoane mult mai competente decat mine in domeniu, am aflat ca pentru a colecta si administra timbrul literar, costurile ar fi cu mult mai mari decat sumele colectate. Se explica astfel de ce initiatorii legii continua sa oblige editurile sa indeplineasca acest serviciu cvasi-fiscal.