In acelasi timp, statueta saluta si prima colaborare dintre Disney si valoroasa lor achizitie, sudiourile Marvel (cumparate pentru o suma fabuloasa in 2009), regii entertainment-ului actual.
Si, in vreme ce lumea animatiei cedeaza locul noii suprematii Disney, analistii subliniaza succesul acestei intalniri creative „epice“ intre doua universuri, cel al eroilor Disney si cel al supereroilor.
Numai ca Big Hero 6 este, in acelasi timp, dovada unui alt fapt greu de contestat: cultura populara americana a facut jonctiunea cu cea japoneza.
Actiunea din Big Hero 6 (bazat pe un comics teribil de obscur din catalogul Marvel) se petrece in San Franskoyo, un oras hibrid intre San Francisco si Tokyo, realizat cu o uluitoare meticulozitate vizuala de animatori. Principalele personaje sunt si ele un mix intre cele doua culturi, primele personaje Disney cu nume japoneze care, la fel ca niponii, au o dragoste uriasa fata de roboti. Eroul filmului este Hiro Hamada, un baiat jumatate japonez, jumatate caucazian, iar companionii sai fac si ei parte din aceeasi categorie de „stranii hibrizi“. Intregul, desi supus canoanelor narative ale unei povesti clasice cu supereroi, este evident impregnat cu referinte popculturale nipone. Pana si eroii negativi nu sunt „rai dincolo de orice ispasire“, asa cum ne obisnuiesc filmele americane, ci denota o anume ambiguitate pe care ati mai intalnit-o, de exemplu, in filmele lui Miyazaki.
De fapt, celebrul „Disney japonez“, Hayao Miyazaki, si filmele sale au reprezentat una dintre principalele influente ale realizatorilor americani ai lui Big Hiro 6, alaturi de filmele lui Satoshi Kon si alte productii „anime“ precum Akira sau Evangelion. „Animatia este clar Disney, dar filmul are imprimata o blandete a spiritului foarte japoneza si foarte Miyazaki“, recunoaste Roy Conli, unul dintre producatori. „Robotul Baymax poate aminti de Totoro sau de zeii din Spirited Away, dar seamana si cu un luptator de sumo. Intreg filmul este nu un tribut adus Japoniei, ci o scrisoare de dragoste fata de Coasta Pacificului.“
De la „incuiati“ la „cool“
Inca de la sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, exista o veche relatie intre culturile populare americane si nipone, care s-au salutat reciproc si au imprumutat (si deseori au furat) idei una de la cealalta. Faimosul Osamu Tezuka, primul „Disney japonez“, cel care a pus, practic, bazele industriei manga si, in consecinta, anime, era un mare fan Bambi. Tezuka a adoptat de la Disney celebrii „ochi mari“ care sunt astazi caracteristici animatiei si benzii desenate japoneze. Mai tarziu, Disney a fost acuzat neoficial ca a furat pur si simplu povestea Regelui Leu dintr-o manga de-a lui Tezuka. Iar John Ford, maestrul western-ului, se vizita deseori cu Akira Kurosawa, maestrul povestilor cu samurai.
Decenii la rand, japonezii au consumat si asimilat cultura populara vestica, in special anglo-saxona. Vesticii s-au pomenit invadati de „japonezi“ ceva mai tarziu, cand au constatat ca pustii se dau in vant dupa manga si anime. Si dupa Sony Playstation, dupa Pokemon si Nintendo sau dupa Hello Kitty. Odata cu Akira, in anii ’80, au constatat ca animatia din Tara Soarelui Rasare atinge un nivel de negandit in Tara lui Disney, ca este si pentru adulti, dar si pentru copii si, odata cu filmele lui Miyazaki, au descoperit ca aceasta poate atinge si cele mai inalte culmi artistice.
Inca de la inceputul anilor 2000, expertii au sesizat ca Japonia a devenit, incet-incet, un exportator redutabil de cultura populara. Imaginea ei in Vest s-a schimbat de la „incuiati“ la „cool“. „Sunt surprinsa de cati studenti americani cunosc in amanunt animatia japoneza. Cred ca asta se datoreaza faptului ca au crescut inconjurati de bunuri japoneze, de la aparate Sony la sushi“, spunea o studenta de la o universitate nipona.
„Se poate spune ca orice moda care a innebunit copiii si adolescentii in ultimii 30 de ani a inceput in Japonia. Iar astazi, influenta acestei tari este mai mare ca niciodata“, constata revista „The Spectator“ la inceputul lunii ianuarie. „Dupa ce imperiul lor s-a prabusit, ei au cucerit lumea prin alta metoda, cu ceva mai puternic decat armele si economia: cultura populara. Teritoriul cucerit de ei este acum in televizorul tau din sufragerie si in castile din urechile tale.“
Nu numai calitatea si specificul produselor nipone sunt „de vina“ pentru asemenea succes. Fiindca, in vreme ce Vestul isi pipaia portofelul usurat de criza financiara, Japonia, in 2013, infiinta un fond pe 20 de ani, cu 500 de milioane de dolari, pentru „Cool Japan“, o imensa campanie multidisciplinara avand ca scop promovarea asidua in lume a tot ceea ce Japonia are de oferit in cultura populara: filme, design, moda, mancare si turism. Este o campanie (atent supravegheata de Ministerul Economiei, Comertului si Industriei) care are si un scop lucrativ (vanzarea de bunuri), dar care tinteste sa creeze o anume imagine a tarii la scara planetara. Si, astfel, sa cucereasca lumea.
Deocamdata, constata specialistii, Japonia a reusit o mare victorie, colorandu-l in culori nipone pe marele Disney american.