De ce eu?, un proiect curajos pentru cinematografia romaneasca, descrie legaturile bolnavicioase dintre politic, servicii si justitie in perioada 2000-2004, cea a guvernarii Adrian Nastase, legaturi bazate pe coruptie si interese, si neputinta cu care se confrunta un om care isi da seama ca este singur impotriva tuturor in momentul in care incearca sa faca dreptate. „Proiectia de azi marcheaza cumva o coincidenta pe care trebuie sa v-o supun atentiei. Pe 1 martie 2002 procurorului Cristian Panait, care a inspirat acest film, i s-a repartizat dosarul Lele, procurorul din Oradea pe care urma sa-l ancheteze. Cu cateva zile inainte, pe 26 februarie, cred, i s-a dat spre studiu respectivul dosar, intre timp lucrase la planul de ancheta, iar pe 1 martie, oficial i s-a repartizat si a inceput practic totul, toata actiunea de la care am pornit atunci cand am scris scenariul si, in fine, am realizat filmul“, a spus Tudor Giurgiu la inceputul evenimentului.
Cristian Panait (Cristian Panduru in film, jucat de Emilian Oprea) a primit in 2002 dosarul procurorului Alexandru Lele, care dispusese arestarea lui Adrian Tarau, fiul prefectului de Bihor si sponsor PSD la alegerile din 2000. In momentul in care realizeaza ca este folosit de sistem pentru a-l infunda pe Lele si ca dosarul are implicatii mult mai grave decat i s-a spus initial, situatia lui Panait se complica. Filmul urmareste ultimele zile din viata sa, insa nu este un documentar. „E un film de fictiune. Nu ne-am propus sa facem o cronica documentara sau un reportaj de investigatie. E un film de fictiune care porneste de la un caz dur, real si scheletul, canavaua povestii e inspirata din realitate. Am avut acces la toate sursele posibile, in primul rand la presa, apoi am discutat cu procurorul Lele la Oradea, cu matusa lui Cristian Panait“, a explicat regizorul, spunand ca de la un anumit punct au simtit nevoia de a fictionaliza, schimband functia personajului feminin, numele personajelor si alte cateva detalii. „M-am tot gandit cum sa fac ca o poveste dura, dramatica, care pe mine m-a macinat, sa poata fi redata intr-un fel inteligibil pentru spectatorul din Romania, dar si pentru spectatorul din strainatate si mai ales pentru spectatorul roman peste 20 de ani sau peste 30 de ani. De aceea am luat anumite decizii“, a completat acesta.
La filmare s-au folosit atat locuri reale (balconul de la care se arunca Cristian Panduru este acelasi cu cel de la care s-a aruncat Cristian Panait acum 13 ani, acela al matusii sale), precum si alte detalii care respecta adevarul, cum ar fi masina tanarului, o Dacie 1310, care, ironic, avea numarul de inmatriculare B 39 NUP (neinceperea urmaririi penale). Insa modificarile aduse de echipa lui Tudor Giurgiu povestii au fost facute cu rolul de a transmite si mai puternic mesajul filmului. „Aceasta solutie imi apartine, tin la ea si cred ca cinemaul are arme mult mai puternice decat reportajul de televiziune. Tin la emotia in cinema, tin la lucrurile cu care spectatorul pleaca de la film si la care poate se mai gandeste in continuare“, a spus Tudor Giurgiu pe scena Casei de Cultura a Studentilor Iasi.
„Nu avem ecrane, nu va putem lua filmul“
In film, camera urmareste personajul principal, observandu-i evolutia si deznadejdea pe masura ce devine tot mai implicat intr-o poveste de care in urma cu cateva zile habar nu avea. Incoruptibil si dotat cu tenacitate si inteligenta, procurorul incepe sa desluseasca pe rand itele intortocheate ale sistemului care incearca sa-l transforme intr-una din multe alte rotite. Dupa fiecare colt al cladirilor din Bucuresti il asteapta disperarea si deznadejdea omului care incearca sa infrunte sistemul si realizeaza ca este singur. „Se spune ca era unul dintre cei mai bine pregatiti procurori din generatia lui, intr-o guvernare PSD care, dupa parerea mea, reprezinta unul dintre cele mai negre momente ale istoriei recente a Romaniei, in care presa si justitia erau total anihilate si la cheremul guvernului sau al primului ministru. Intr-un astfel de moment istoric, acesti oameni cu principii, cu valori au fost pur si simplu calcati in picioare“, a mai spus regizorul.
Tudor Giurgiu le-a povestit iesenilor si cum a ajuns sa lucreze la De ce eu?. A citit la vremea respectiva despre cazul lui Panait in presa, si-a selectat articole de ziar pe care le-a pastrat din 2002 intr-o mapa si pe care le-a scos candva, prin 2007, cand se gandea ca ar vrea sa faca un film nou, un film care sa vorbeasca despre relatia delicata dintre om si sistem, despre presiuni, esecuri, compromisuri. „M-am gandit si la perioada mea de lucru la Televiziunea Romana, intre 2005 si 2007, cand am avut parte de o zecime, probabil, din tot ce-a avut de indurat omul asta si undeva m-am regasit si m-am revoltat. Mi-am adus aminte in timp ce ma gandeam la ce film as vrea sa fac despre cazul Panait si am inceput sa lucrez“, a marturisit regizorul.
Tudor Giurgiu i-a indemnat pe cei din sala sa le recomande si prietenilor sa mearga la film, intrucat a obtinut cu greu inca o proiectie la Cinema City si, daca vor fi destui doritori, se va mai putea negocia una. „Din pacate, soarta noastra, a cineastilor, e trista, pentru ca intotdeauna cand vrem sa aratam filme romanesti la Iasi ni se spune «nu avem ecrane, nu va putem lua filmul». Traim o umilinta maxima, dar ne umilim pana la capat si ne certam cu ei si le spunem si la Iasi, si la Timisoara ca e important sa se vada filmele noastre.“