Chiar si cand am crescut, prin liceu, dupa Revolutie, tin minte ca l-am intrebat de mai multe ori:
— Tata, iti dai seama ca, la zecile de ani de munca in constructii – daca aduceai in fiecare seara in geanta, dupa serviciu, doua cuie, o faianta, o scandura, un kil de ciment si o punga de balastru, ma rog, lucruri carora nu le-ar fi observat nimeni lipsa –, aveam acum un palat, plus o gradina minunat pavata?
— Asa o fi, tata, dar las’ ca ne-am descurcat noi si fara, imi inchidea el gura.
Mi-aduc aminte ca, totusi, au existat niste exceptii care sa confirme regula lu’ tata. Povestesc una dintre putinele:
Tata ura munca la CAP, prefera oricand naveta lui complicata si extrem de obositoare la oras, avea chiar si un soi de snobism dispretuitor fata de taranii cooperatisti, el fiind meserias mozaicar, faintar, tamplar etc. Numai ca, intr-o toamna tarzie, s-a imbolnavit mama, era la spital, asa ca tata a fost nevoit sa-si ia „o libera“, ca sa „predam“ porumbul de pe una dintre cele cinci bucati de pamant pe care le muncisem un an de zile, ca sa „ne facem planul la CAP“.
Ninsese timpuriu, zapada acoperise in intregime porumbul pe care-l depanusasem impreuna cu mama.
— Hai, tata, ca terminam in doi timpi si trei miscari, mi-a spus el dimineata, incurajandu-ma, privind optimist la gramezile care erau insirate pe o jumatate de kilometru, de pe bucata noastra de pamant, la dracu’ in praznic, undeva la o ora de mers din sat.
Dadeam zapada la o parte, puneam stiuletii in saci, lasam in urma gramezi organizate. Mi se invinetisera mainile de frig, am si prins a plange oleaca, dar tata m-a luat la rost:
— Barbat esti tu sau cacat? m-a intrebat el, in timp ce-si freca mainile invinetite de frig. Uite, hai sa te invat sa te incalzesti. Freaca si tu palmele asa ca mine si-ti trece.
Nu mi-a trecut. Tata s-a enervat, mi-a luat mainile si mi le-a bagat sub puloverul lui.
M-am mai incalzit. Mi s-a facut rusine si n-am mai plans.
— Hai, treci la legat saci, m-a indemnat el, dandu-mi un cleste si un colac de sarma.
La legat saci era mai bine, desi clestele nu prea taia sarma.
— Hai ca mai avem doar oleaca, mi-a tot spus tata, pana aproape sa se intunece.
In ciuda asteptarilor mele, incarcatul in remorca a durat putin. Ne-au mai ajutat tractoristul, nea Ghita, paznicul tarlalei si niste oameni care terminasera mai devreme decat noi.
La sfarsit, tractoristului cred ca i s-a facut cumva mila de mine si i-a spus lu’ tata:
— Nea Pavele, nu trebuie sa mai mergi si matale cu mine la Baza. Predau eu porumbul. Ai incredere. N-am nici un interes sa te insel la cantar. Oricum, „munculita noastra“ tot la stat merge. Du-te sanatos cu copilul acasa.
Tata l-a batut cu palma pe umar, i-a multumit, a insfacat sacosa in care avusesem mancare, am baut o gura de apa din galeata de plastic, m-a intrebat daca vreau si eu (nu voiam), a aruncat restul de apa, mi-a predat galeata, si-a facut cruce, m-a luat de mana si am pornit inspre casa.
In dreptul colibei lui, nea Ghita paznicul l-a intrebat furios pe tata:
— Pai, Pavele, cum pleci tu asa acasa?!
— Cum plec?!
— Cu mana goala?! Ia si tu un sac de porumb.
— Mi-e frica, badie Ghita. Mi-e si lehamite. Nu-mi mai trebuie nimic. Am si predat porumbul. Sunt si cu copilul…
— Pavele, tu nu fi prost! E munculita noastra. Nu pleca cu mana goala acasa.
Nea Ghita, paznicul tarlalei, a intrat in coliba, a tarat un sac plin de porumb si i l-a aburcat aproape cu forta in spate lui tata.
Am luat-o repede la pas. In urma, cand ne-am indepartat cam jumate de kilometru, nea Ghita a inceput sa urle dupa noi:
— Unde fugiti, ba, hotilor, baaaa?! Stati asa, ca va priiind! Baa, hooootilor, baaa! De ce furati, baaaa?!
Tata fugea cu sacul pe umar – eu, pe langa el –, injurand incontinuu, desi el nu o face de obicei:
— ’Tu-ti Dumnezau’ ma-tii de nenorocit! ’Tu-ti Dumnezau’ ma-tii de nenorocit!
Dar nici n-a lasat sacul de pe umar. Acasa, ne-am povestit veseli unul altuia ce ni s-a intamplat, ne-am bucurat si noi ca am reusit sa furam un sac de porumb.