Ce pacat ca Editura Polirom nu are si o colectie de carte despre muzica! Sviatoslav Richter si centenarul nasterii lui ar fi meritat celebrate si in lumea intelectuala romaneasca, pentru care a cantat de atatea ori si in care continua sa fie admirat! Du côté de chez Richter, cu titlul sau proustian, – din care am desprins fragmentul cu umor de mai sus – ar fi putut fi un inceput…
Cartea semnata de Iuri Borisov (1956-2007), fiul unui cunoscut actor rus, regizor de opera si de teatru, cineast, scenarist, critic muzical si teatral, apropiat de Sviatoslav Richter la inceputul anilor ’80, a aparut in original la Moscova in anul 2000. Un an editorial fecund, cand cei care l-au cunoscut pe pianist au serbat cei 85 de ani impliniti de la nasterea sa.
Ca si tirajul rusesc, editia franceza, aparuta in 2008, la Editura Actes Sud, este astazi, practic, epuizata, iar exemplare de ocazie sunt revandute pe internet la preturi de carte pentru bibliofili, pentru a nu le numi de specula. La Actes Sud aparuse, cu zece ani mai devreme (1998), si cartea cineastului-muzician Bruno Monsaingeon, Richter. Scrieri, conversatii. Dar, daca Monsaingeon a fost ales personal de Sviatoslav Richter, in 1995, pentru confesiunile si amintirile sale filmate, „oficiale“, cartea lui Iuri Borisov este diferita.
Titlul francez este, de altfel, inselator, aparent dat de editor sau de traducatorii editiei. In original, cartea purta un titlu simplu, ce s-ar putea traduce Spre Richter/In intampinarea lui Richter, si nu avea subtitlul, lipsit de sens, Conversatii. Fiindca, in fapt, nu este vorba de conversatii! Iuri Borisov a pus pe hartie insemnarile sale, inregistrand cu fidelitate spusele lui Richter, sub forma de monolog, de fiecare data cand s-au intalnit, intotdeauna la invitatia pianistului, in perioada anilor 1979-1983; cu un supliment din 1992. Insemnarilor li se adauga un articol – „Augustissimus. O zi din viata lui Sviatoslav Richter“ – scris de Borisov pentru un volum omagial, cu prilejul implinirii a zece ani de la moartea lui Richter, si un ultim capitol: „Reflectii diverse a propos de muzica“. Reflectiile sunt o compilatie de opinii ale pianistului, fiecare referindu-se la o piesa muzicala anume a unui compozitor. De aici au ales editorii revistei franceze „Pianiste“ cateva fragmente pentru articolul omagiu publicat luna aceasta, cu ocazia centenarului lui Richter, aparent singurul aparut intr-o revista muzicala occidentala.
A rezuma stilul de a vorbi al lui Sviatoslav Richter, extrem de colorat, cu infinite referinte si trimiteri culturale si autobiografice, plin de ironie si umor, ilustrat in cele peste doua sute de pagini ale insemnarilor lui Iuri Borisov este, practic, imposibil. Cartea trebuie citita!
Dar, cateva randuri, pe tema finalului Carnavalului din Viena al lui Schumann, va pot da o idee despre natura monologului richterian: „Totul se petrece in anticamera cabinetului unui celebru medic vienez. Oamenii se inghesuie gramada, cu nevrozele, cu gandurile lor. Fiecare isi spune povestea, dar doctorul insusi nu apare. Si, bineinteles, toti sunt mascati, toti, pe fond de carnaval. Prima parte este la fel de pestrita. Cu tatal meu, care a trait la Viena aproape 20 de ani. Si debuturile mele vieneze, in 1962… un adevarat cuptor. Stiti cu ce am inceput? Cu Carnaval de Vienne! Dar tot ce imi este personal aici este ascuns… de masti. Ca in actul al doilea din Liliacul. Masti, altfel spus: inselaciune. Fiecare este altul decat cel ce pretinde a fi. Partile de mijloc sunt desene din Egon Schiele. La noi, acest artist a ramas necunoscut. El e Viena veritabila de inceput de secol. Cu totul diferita de cea a lui Klimt sau de Kokoschka. Romanta este carnavalul vazut de un copil. O mica capodopera de Schiele […] Scherzo… un carnaval de corpuri nude! Schiele este marele maestru al genului. Acestea sunt adevaratele strafunduri ale Vienei, mult mai interesante decat statuia lui Strauss sau Prater-ul. Vad de aici dansul lor neindemanatec si ridicol. Intermezzo-ul… o subtila Floarea soarelui. Iertati-mi lipsa de modestie, imi aminteste tineretea mea. Aripi inca neintinse si picioare in intregime de plumb. Aici, Schiele il prelungeste pe Van Gogh intr-o maniera foarte interesanta. Evident, aceasta este Viena mea, nu cea a lui Schumann. Ca si cum toate epocile ar coexista…“.
Sviatoslav Richter si transpunerile sunetului. Ce poti face altceva, citindu-i asocierile, decat sa te duci imediat sa-i asculti Carnaval de Vienne… Ce pacat ca Editura Polirom nu are si o colectie de carte despre muzica!