Bill Clinton si Monica Lewinsky au fost, in urma cu aproape 20 de ani, un fel de „Adam si Eva“ ai scandalurilor sexuale. „Am fost chiar subiect de melodii rap. Vreo 40“, povesteste o mult mai matura si simpatica Monica Lewinsky pe scena care gazduieste cele mai celebre conferinte din lume – TED. Invitata sa vorbeasca despre experienta sa, Lewinsky a reusit sa scoata la lumina o versiune noua a unui subiect repetat pana la epuizare.
„La 22 de ani m-am indragostit de seful meu.“ Poate au mai facut si altii aceeasi greseala in tinerete, a continuat ea, dar probabil ca seful lor nu era Presedintele Statelor Unite ale Americii. Scandalul „Lewinsky-Clinton“ a fost primul scandal de amploare izbucnit in mediul online. „Eu am fost pacientul zero“, prima victima a hartuirii digitale la scara internationala, a adaugat Lewinsky.
Ascultandu-i povestea, devine izbitor cate comportamente au devenit acceptabile intr-o lume digitala in care efectul este instant: conversatii private sunt facute publice fara nici o dilema etica, fotografii nude, furate din conturile personale ale vedetelor apar in toate publicatiile, pana si filmari ascunse cu necunoscuti pot ajunge sa faca inconjurul internetului. In 1998, toate acestea erau neobisnuite. Acum, la modul cel mai firesc, umilirea a devenit un sport practicat de toata lumea.
De la scandalul Clinton-Lewinsky, exista totusi o categorie aparte de persoane fata de care acest comportament este considerat legitim: politicienii. A afla toate detaliile din scandalurile sexuale politice a devenit aproape echivalentul „transparentei administrative“. Daca ne reprezinta, atunci ne intereseaza cand imaginea lor publica este una ipocrita – acesta este cel mai folosit argument de catre media atunci cand decid sa scoata la lumina cele mai neinsemnate detalii despre aventurile alesilor nostri.
Adulterul in politica a devenit un subiect atat de curent al societatii noastre, incat s-a transformat in tema aproape cliseu de seriale sau filme. Sotia perfecta, Scandal, Culisele puterii (House of cards) – acestea sunt doar cateva exemple de preluare in popcultura a situatiei. Critica de specialitate a identificat deja doua tipologii de naratiune: fie femeia inselata devine deodata puternica in fata cruzimii si insensibilitatii sotului, transformandu-se intr-un model de curaj si independenta (Sotia perfecta); fie politicianul este prezentat drept barbatul demn de dispret, lipsit de suflet, corupt in toate domeniile vietii sale, inclusiv in iubire. Tot de la scandalul Lewinsky, in filme si seriale apar in special legaturile politicienilor cu femei mai tinere. In The Ides of March, personajul principal, un consilier politic jucat de Ryan Gosling, adresandu-se candidatului la presedintie declara ca: „Poti sa minti, poti sa trisezi, poti sa declansezi un razboi, poti sa duci o tara in faliment, dar nu poti sa te culci cu stagiara ta. Pentru asta nu esti iertat“.
Este discutabil daca acest mod atat de nenuantat de a privi scandalurile din viata politica este sau nu benefic unei societati. In cazul Monica Lewinsky, de exemplu, cei prezenti la conferinta sa TED au regretat cu siguranta aviditatea cu care au urmarit stirile vremii. La sfarsitul interventiei sale de 20 de minute, sala a aplaudat-o in picioare, iar asistentul tehnic a imbratisat-o la coborarea de pe scena.
Noi, cu un ochi spre Lewinsky si celalalt pe mir si catuse, privim lucrurile cu un pic de invidie: daca ar fi si la noi scandalurile atat de simple!