Profit de doua ocazii pentru a schita, in sfarsit, cateva coordonate cu privire la acest roman: in primul rand, faptul ca autoarea a fost recompensata recent cu Premiul pentru Debut la Gala Premiilor „Observator cultural“ (care a avut loc luni, 30 martie); apoi pentru ca sarbatorile pascale sunt aproape, iar cadrul temporal al cartii este chiar acesta – totul se petrece in numai doua zile, din Vinerea Mare si pana in noaptea de Inviere. Pretexte numai bune pentru a va suscita, sper eu, interesul pentru un volum extraordinar.
Abonatul nu poate fi contactat are o structura complexa, este un roman fatetat care reuneste, sub un singur „acoperis“ (copertele cartii), perspectivele subiective a zeci de personaje bucurestene, din diferite medii sociale, si reda, la scara larga, societatea contemporana, cu toate angoasele, problemele, nefericirile, luptele, deziluziile ei. Intelectuali, comercianti, casnice, elevi, afaceristi, corporatisti, actrite, scriitori, politicieni, muncitori, invatatoare si multi altii isi fac loc, incet, incet, in paginile romanului Cristinei Andrei. Acestia intra, pret de cateva minute, in lumina reflectoarelor, surprinsi in momente-cheie din vietile lor – chiar daca par banale, secventele in care privirea naratorului se suprapune cu a lor (un narator obiectiv, distant, neimplicat, povestire la persoana a III-a, care-i cunoaste pe toti, pana in cele mai mici ganduri) dezvaluie traume, suferinte, neimpliniri.
Cred ca nu as gresi daca as compara scrierea Cristinei Andrei cu un puzzle, caci fiecare personaj, tratat in diverse puncte din roman, este o piesa vitala din ansamblu, iar spre sfarsitul cartii, dupa ce fiecare piesa a fost pusa la locul ei, nu-ti ramane decat sa recunosti chipul lumii de astazi, intr-o capitala a unei tari macinate de timp si incercari.
La inceput, poate fi o misiune dificila sa incerci sa unesti firele invizibile pe care autoarea le tese in subtext, sa scoti la suprafata legaturile dintre personaje, sa intelegi ca nimic nu este intamplator, sa decojesti, cu grija, romanul acesta rotund, inchegat, si sa-i descoperi esenta (esentele). Insa, cu putina rabdare de cititor curios, dupa primele douazeci de pagini nu o mai poti lasa din mana. Mie mi s-a intamplat, m-am trezit ca a rasarit soarele, ca urgentele unei zile de lucru s-au pus in functiune pe nesimtite, iar eu sunt spre sfarsitul cartii, in punctul unde satisfactia unei lecturi bune invinge orice oboseala.
Ceea ce face din Abonatul nu poate fi contactat o carte foarte buna este, din punctul meu de vedere, stilul autoarei, aplecarea acesteia spre fiecare om in parte, atentia nemarginita la detalii, observatia rafinata, subtilitatea scriiturii, tenacitatea acesteia, absenta ochiului moralizator – naratorul nu-si judeca nici o clipa personajele, nici macar in cele mai sumbre situatii, nu le ridiculizeaza, nu le caricaturizeaza, le respecta si patrunde in intimitatea lor cu grija sa nu le tulbure sau falsifice –, ritmul alert al intrigii, chiar daca este aceasta fragmentata, construita, descriptiva pe alocuri.
Limbajul este calitatea cea mai pretioasa a prozei Cristinei Andrei. Scriitoarea il stapaneste intr-un mod desavarsit, reusind ca, prin intermediul acestuia, sa individualizeze fiecare personaj. Dialogurile si monologurile, felul in care se exprima oamenii din Abonatul…, dinamizeaza naratiunea si ii dau viata. E fascinant sa remarci cat de bine se scalda autoarea in diferite registre, cat de sigur controleaza cuvintele fiecarui personaj, cat de autentic suna fiecare fraza. Fara indoiala, si experienta jurnalistica a acesteia cantareste mult, dar, fara capacitatea de a domina limbajul, cunostintele acumulate pe teren ar fi fost, probabil, inutile.
Un alt atuu este rabdarea – Cristina Andrei are rabdare si oase tari de prozator, asteapta ca personajele ei sa prinda contur, le faureste destinele, povestile atat de dense si atat de particulare, fara graba de a spune tot dintr-o suflare, cantarind si jucandu-si bine cartile cu impact asupra cititorului. Senzationalul este mascat sub cotidian. Iar acestea nu pot fi decat dovezi clare ale maturitatii scriiturii, in pofida faptului ca vorbim despre un debut. Apropo de asta, m-am tot intrebat saptamani intregi dupa incheierea lecturii cum va arata oare cel de-al doilea roman semnat de aceasta scriitoare. Daca primul e atat de bun…
Spuneam pe la inceput ca apropierea Pastelui este unul dintre motivele pentru care scriu acum despre Abonatul nu poate fi contactat (chiar asa, sunt, de fapt, mai multi „abonati“ care nu pot fi contactati in volum, iar unul singur, doar unul, conteaza cu adevarat cel mai mult), tocmai pentru ca actiunea romanului se petrece intre Vinerea Mare si Inviere. Sa nu credeti cumva ca perioada aleasa pentru desfasurarea fortelor despre care va vorbeam mai devreme este intamplatoare. Dimpotriva, aceasta ofera profunzime, adancime cartii, o umple cu semnificatii existentiale, religioase, filozofice. Cu siguranta nu e o lectura facila, nici una de relaxare dinainte de sau in timpul sarbatorilor pascale. Din contra, e o carte care te „munceste“, te invita la introspectie, la reflectie, la analiza – din cel putin doua puncte de vedere: tematic si stilistic.
Galeria de personaje, Bucurestiul familiar, in multiplele sale straturi, paleta de intamplari si de subiecte urmarite sunt greu de cuprins in cateva randuri. Si, oricum, ar fi o incercare inutila, savoarea sta in lectura. Asa ca ma opresc aici, cu speranta ca va veti petrece cateva ore pline si intense in compania cartii Cristinei Andrei, pe care eu, una, abia astept s-o citesc in cea de-a doua carte – cea care ar trebui sa-i confirme statutul de voce puternica in literatura romana contemporana.
Cristina Andrei, Abonatul nu poate fi contactat, Editura Nemira, 2014