— Ba zambeste, dar e un zambet enigmatic, tocmai in asta consta si farmecul lui.
— Farmec, pe naiba. Intotdeauna ti-a placut sa-i iei apararea. Tu traiesti cu ea sau cu mine?
— Cu tine, iubire. Si nu-i iau apararea, asta este parerea unanima a criticilor.
— Criticii astia nu sunt obligati sa o suporte de cinspe ani incoace. Nu cred ca intra peste ei vreodata sa le spuna ca nu au frecat bine maioneza. Ce, ti-a stat in gat?
— Ce sa-mi stea in gat?
— Maioneza. Ti-am facut piftele cu maioneza, sambata.
— Sincer, da, ca m-ai bodoganit tot timpul.
— Pai ce, vroiai sa tac si sa ma las calcata in picioare? Oare era mai bine daca te trimiteam la ma-ta sa mananci?
— Poate ca da, mancam mai relaxat.
— Nici nu se pune problema, Darius! Jura-mi ca nu ai mancat la ea niciodata!
— Cum sa jur? Dar cine m-a hranit in copilarie?
— Darius, tu vrei sa dormim
separati? Vrei sa nu mai vezi prajiturica niciodata?
— Iubire, dar de ce ma santajezi asa?
— Nu te santajez, fac ceea ce trebuie ca sa tin familia noastra unita. Ce-i asa de greu sa-mi spui niste lucruri pe care stii foarte bine ca imi place sa le aud?
— Bine, draga mea, ai dreptate. Iti jur ca nu am mancat niciodata la mama.
— Asa, foarte bine. Si pentru ca ai fost cuminte, ia uite ce-ti arat. Tadaaa!
— Gata?
— Gata, ca pe urma te inveti. Mai rarut, ca-i mai dragut. Ia sa vedem noi…
— Iubita, nu!!
— Ce nu? Ce nu? Vrei sa stam cu acritura asta in sufragerie? La-
sa-ma, stiu ce fac… asaaa. Na, nu e mai bine?
— Pfff, markerul asta pateaza. Ai stricat tabloul.
— Nu l-am stricat, l-am imbunatatit. Ia uite ce frumos zambeste acum, zici ca a castigat la loto.
— Tu nu intelegi arta!
— Tu nu intelegi femeia! Si de asta o sa dormim separat!
— Te rog, nu mai spune asta, stii ca…
— Ca ce? Ca te temi sa dormi singur? Da, stiu. Si ce vrei sa-ti fac, daca nu inteleg arta?
— Bine, o intelegi.
— Inteleg perfect. Inteleg ca proasta asta stia ca vine sa fie pictata. Si ce a facut? Nimic. Ia uite ce par fara noima. Zici ca e femeie de serviciu. Nu tu un tratament, nu tu fixativ, nimic. Si culoarea e absolut banala.
— Ce faci? Nu!
— Lasa, ca stiu eu ce fac. Na, acum nu tre sa-i mai fie rusine. Cred ca de asta nici nu zambea, stia ce par nasparliu are.
— Si i-ai facut o barca pe cap…
— Nu e barca, prostutule, e palarie.
— Aaaa!
— Aaaa, vezi ca am dreptate? Ia uite ce-ti araaaat!
— Ia sa vad! Gata?
— Gata, ca te inveti. Adu-mi, te rog, trusa de machiaj.