1.
La ceas de seara, in carciuma „La Mama“ din centrul capitalei tarii noastre, in salonul de fumatori, intra un cetatean baut, ponosit, mai degraba negru. Se asaza la o masa si incepe sa ceara bani la oameni: „Vreau sa beau bere“, zice el, „am venit de la puscarie! Azi am iesit – dupa opt ani!“. Cetatenii fac cheta si ii iau un Tuborg mare. Ma uit la el si ma gandesc, nu stiu de ce, la Dan Voiculescu.
Fostul puscarias o bea, apoi incepe sa ceara tigari. Primeste si tigari. Acum fumeaza si cam tipa. Un alt cetatean – sef de sala sau ceva – il ameninta ca-l da afara, ca-l trimite-n boscheti. Argumenteaza: „Aici nu suntem la puscarie, aici suntem intr-un restaurant!“. Fostul puscarias il combate: „Pai, la restaurant inseamna ca suntem in libertate! De ce sa n-ai voie sa vorbesti in libertate?“.
Seful de sala sau ceva il pondereaza doar din privire. E versat, stie mersul. Fostul puscarias cade cu capul pe masa si acum il trage la somn. Seful de sala sau ceva se uita la el aproape matern, aproape multumit.
Trece timp, nu mult. Fostul puscarias s-a trezit brusc si a scos din nou tigari, ale lui de data asta, chistoace, si fumeaza din ele. Seful de sala sau ceva zice: „Bre, aici nu se fumeaza!“. Betivul, fost puscarias: „Cum nu se fumeaza?“. Seful de sala sau ceva: „Se fumeaza, bre, dar nu chistoace!“. Incep sa se injure.
Seful de sala sau ceva e luat la rost de betivul fost puscarias: „Cati ani ai dumneata?“. Seful de sala sau ceva: „Nu e, ba, treaba ta!“. Betivul, fostul puscarias: „Ba da, e, ca eu am batranete, am facultate, tu ce ai?“. Aproape se iau de guler.
„Nu vrei sa ma si bati?“, mai zice betivul, fostul puscarias. Apoi spiritele se mai calmeaza si obiditul conchide, ca pentru sine: „Era mai bine la puscarie!“.
Cocosat, baut, cu hainele rupte pe el, fostul puscarias a plecat fara sa ii spuna nimeni nici un cuvant. Dar nici el n-a mai zis nimanui nimic.
2.
Scriu un text. Urmeaza sa primesc pentru el cincizeci de lei, impozabili. Incerc sa nu uit ce-am invatat de la un lautar batran: nu conteaza, tati, cu cat esti platit la o nunta, conteaza sa fii mereu corect cu muzica, ca pentru tine o canti, nu? Ii dau dreptate lautarului, asta am ajuns si eu: un lautar al cuvintelor din presa scrisa. Incerc sa ignor orizontul celor cincizeci de lei, impozabili. O sa scriu un text bun, o sa scriu un text bun si daca mi-ar da pe el cinci lei, neimpozabili, dracu’ sa-i ia!
Sunt intr-o carciuma care poate sa fie usor confundata cu o bodega de duzina. Imi las computerul o vreme, ca sa mananc aici o ciorba. Platesc deja douazeci la suta din remuneratia din viitor pentru ciorba aceasta, care nici macar ciorba nu e, ci un fel de crema de legume, asta daca esti indulgent cu cremele de legume.
In dreapta se asaza o pereche: parte barbateasca, parte femeiasca. Si femeia, relativ tanara, dar destul de consumata, il imbarliga pe cetatean, om batran. Discuta despre viitorul salariu al cuconitei. Sa imi stea aparenta crema de legume in gat! Doua mii de euro, plus bonusuri, desigur. In industria turismului. Ea il stoarce de avantaje, el renunta lesne. Ma uit spre degetul sau: da, are verigheta. Ea n-are. Sunt sau vor fi, deci, si amanti.
Imi termin ciorba, imi reiau textul, le mai arunc o privire, mai dau o ureche, nu in scopuri securistice, ci scriitoricesti, sa vad unde duc negocierile, sa invat cate ceva despre specia noastra – omul.
La sfarsit, cei doi cad la pace: l-a dus pe pacalici la doua mii patru sute de euro in mana! Pentru ca au fost de acord cu leafa, cand se ridica, se saruta feroce, adolescentin, scarbos. Ma cuprinde brusc o stare de voma. Mi-o reprim.
Scriu mai departe.