Un regizor si un director de opera au fost denuntati la Procuratura si in fata Parlamentului Districtului Federal al Siberiei, de un Mitropolit, Tihon de Novosibirsk si Berdsk, care le-a intentat si un proces sub capatul de lege „Profanare publica deliberata a literaturii religioase sau teologice si a obiectelor de cult, a simbolurilor, emblemelor si atributelor ideologice sau de prejudiciere sau distrugere a lor“.
In ciuda procesului pierdut de Mitropolit in prima sa infatisare, la 10 martie, ministrul federal al Culturii l-a demis la inceputul acestei saptamani pe Boris Mezdric, directorul celei de-a treia Opere ca dimensiuni a Rusiei, inlocuindu-l cu un oligarh petersburghez din cercul puterii, al carui prim gest a fost de a scoate Tannhäuser-ul, dupa numai patru spectacole, din repertoriul teatrului siberian, mergand pana la a sterge de pe site-ul Operei pana si amintirea montarii. Ministrul rus al Culturii isi explica gestul spunand ca actiunile establishment-ului cultural nu trebuie sa cauzeze conflicte in societate sau sa devina motiv pentru demonstratii de strada si procese, mai ales atunci cand este vorba de institutii finantate de stat.
Seful administratiei prezidentiale de la Moscova s-a grabit sa traga concluziile si sa dea indicatii pretioase de genul: „In viitor va trebui sa ne ocupam ca toate teatrele importante sa puna in scena lucrari menite sa uneasca poporul si nu sa divizeze societatea. (subl.mea)“. Moralizator – si semnificativ pentru felul in care se gandeste in cercurile puterii de la Kremlin – i s-a alaturat si purtatorul de cuvant al presedintelui Putin, potrivit caruia „Statul este indreptatit sa astepte de la colectivele teatrale sa puna in scena versiuni ale pieselor ce nu cauzeaza asemenea reactii acute din partea opiniei publice“.
Ceea ce a starnit aceasta intreaga ofensiva pe planul culturii a inaltului cler bisericesc mana in mana cu cel al Kremlinului este o punere in scena ce poate fi controversata si discutabila, dar reprezinta in ultima instanta doar una din zecile de montari neortodoxe ale operei wagneriene din istoria recenta. Regizorul Timofei Kuliabin si echipa sa au infatisat un Venusberg cu personaje nu neaparat mai dezbracate decat in alte montari, dar a introdus in scena imaginea lui Iisus Christos. Tannhäuser a fost intruchipat ca un regizor de film, care ar realiza o pelicula despre viata lui Iisus, cu un episod erotic ce trece prin… Venusberg.
Scandalul care dureaza de mai bine de doua luni – ajuns foarte tarziu la urechile presei culturale si ale criticilor occidentali – a determinat reactii prompte in lumea teatrului muzical rus. Dirijorul Vladimir Jurowski a luat pozitie vorbind de incalcarea unui principiu fundamental, intr-o declaratie, datata 7 martie si preluata la 1 aprilie de criticul britanic Norman Lebrecht pe blogul sau: „Principiul este ca teatrul nu reprezinta un templu, iar legile aplicabile serviciului religios nu i se aplica“. Dirijorul mai amintea ca, potrivit Constitutiei, Federatia Rusa este un stat secular si ca nici o religie nu poate fi decretata drept „cea mai importanta si obligatorie“. Stabilit in Marea Britanie, concluzia lui Jurowski era clara: „Din nefericire, in ultimii ani atmosfera din tara devine din ce in ce mai agresiva si intoleranta fata de orice infatisare a «celuilalt» si «manifestare de dizidenta», iar suferintele productiei lui Tannhäuser si ale creatorilor ei constituie unul din aspectele cele mai neplacute ale acestui curent“.
Ar mai fi de observat in aceasta istorie predilectia autoritatilor ruse pentru oligarhii clientelari. Ca si Valeri Gergiev, nou numitul director al Operei din Novosibirk, Vladimir Kehman, care se lauda a fi un elev al marii artiste Elena Obraztova din faza ei „mistica“, vine tot de la St. Petersburg, unde conduce Teatrul Mihailovsky. Spre deosebire de Gergiev, afacerile lui de milionar nu sunt cu carne de curcan, ci cu fructe exotice si banane, in calitate de proprietar al unor „mici“ plantatii in Venezuela si alte tari din America de Sud. De notat ar fi si ca dezgustul agresiv al nomenclaturii ruse si al clientilor ei fata de modernism nu este nou, cum o exemplifica in ianuarie trecut atacul unui tanar si oportunist director de opera, de la Vladivostok, impotriva punerii in scena a operei sale Dr. Jivago de catre Silviu Purcarete, pe care il acuza, in Germania [vezi „Suplimentul de cultura“ nr.469/2.02.2015], ca ar fi dat „o imagine distorsionata a Rusiei“ printr-o „inscenare anti-ruseasca“.