50 de muzee si galerii, 20 de state, o pacaleala colosala – cam asta-i Mark Landis, cel mai prolific falsificator din istoria artei. Din 1985 incoace, Landis a falsificat opere de arta pe care le-a donat apoi unor institutii mai mult decat fericite sa le primeasca fara sa faca cine stie ce verificari. „La finalul lui mai 2008, o schita in acuarela reprezentand o femeie intr-o rochie galbena, cu o curea rosie si pantofi albastri, a sosit la Okhlahoma City Museum of Art. Initialele L.V., in coltul din dreapta jos, veneau de la numele lui Louis Valtat, o cunostinta a lui Henri Matisse. Schita era insotita de copia unei pagini dintr-un catalog de licitatie, ca dovada a provenientei lucrarii, si de o scrisoare de la cineva din Mississippi pe nume Mark Landis. Landis a cerut ca lucrarea sa fie acceptata in memoria tatalui sau, Locotenentul Arthur Landis Jr. din Marina Statelor Unite. Muzeul avea deja o pictura de Valtat. Ca sa-i faca loc alaturi celei noi, curatorii au dat jos un Renoir.“ (Alex Wilkinson, „The Giveaway“, „New Yorker“, 26 august 2013). Inselatoria lui Landis a fost descoperita prin 2008, cand un curator a aflat ca generosul colectionar donase acelasi tablou catre cinci-sase institutii diferite, printre care si Art Institute of Chicago. Mecanismul era simplu: Landis oferea muzeelor sau galeriilor exact artistii care-i interesau pe curatorii lor, pozand intr-un colectionar excentric. Curatorii il tratau regeste, ii plateau hotelul, il lasau sa-si ia tot ce voia din gift shop si, in majoritatea cazurilor, nu cereau nici o expertiza a lucrarilor primite. Iar Landis n-a putut fi acuzat niciodata de nimic, pentru ca nu si-a vandut copiile, ci le-a oferit. „Am crescut in Europa, si pe-atunci nu erau televizoare, iar mama si tata obisnuiau sa iasa serile, asa ca eu ma distram singur copiind in creion picturi din cataloage.“ De fapt, n-a fost un plan a la Bonnie&Clyde, ci incercarea unui om de-a acoperi cu pasteluri o singuratate prea zgomotoasa.
