Elvetia (sau cel putin o parte din ea) e insa altfel. Europa e tot mai mult altfel. E un fel de Babel modern, in care s-au strans, cum se zice, „lumea si tara“ si in care granitele traditionale nu-si mai au locul. Inca mi se pare interesant. E tot un reflex mental: in Statele Unite, tara emigrantilor, amestecul de oameni din toate rasele si din toate colturile lumii era firesc, pentru ca acela e locul unde se pleaca de acasa, oricare ar fi acel „acasa“, pe cand Europa a ramas in mintea mea locul unde se sta acasa, iar emigratia e exceptia, nu regula.
Insa lucrurile s-au schimbat mult in ultimii douazeci de ani. Europa a devenit un fel de America. Emigratia accelerata, combinata cu libera circulatie, au transformat o lume relativ stabila si bine structurata lingvistic intr-un nou melting pot, ceva mai efervescent si mai reactiv – dovada si multele partide nationaliste din Vestul asa-numit civilizat –, dar altfel foarte similar cu cel american. Doar ca aici mai sunt si limbile, multele limbi nationale. Engleza nu a ajuns inca sa cucereasca tot continentul, desi e limba de comunicare la care apeleaza toti cei care nu au un idiom comun. Deocamdata insa bilingvismul si trilingvismul sunt mult mai des intalnite, iar intr-o tara ca Elvetia, cu patru limbi oficiale, constituie chiar normalitatea.
Si totusi in Zug, un orasel de 30.000 de oameni, nu auzi prea des alta limba elvetiana (nu stiu cum sa zic altfel) in afara de germana. Am ciulit mereu urechea pe strada, dar rar, foarte rar, am auzit franceza sau italiana, desi Zug are o comunitate italiana maricica. Retoromana nici atat. In schimb, am auzit foarte des sarbo-croata. Daca las la o parte engleza vorbita mai mult sau mai putin stalcit, din nevoia de comunicare, sarbo-croata mi s-a parut a doua limba din oras, dupa germana. O auzi peste tot: in magazine, pe strada sau pe malul lacului Zug, unde se plimba localnicii ori de cate ori au ocazia.
La un moment dat am vazut intr-un supermarket de aici unul din acele anunturi nascocite, de nevoie, odata cu deschiderea granitelor Vestului spre Estul european sarac, in care erai informat ca daca iei marfuri si omiti sa platesti ce-ai luat (elegant spus), primesti o amenda de 200 de franci si ti se interzice accesul in lantul respectiv de magazine. Anuntul era scris in trei limbi: in germana, intr-o limba pe care n-am reperat-o (albaneza? ma intreb acum, ca sa-mi dezvalui preconceptiile) si in sarbo-croata. Marturisesc ca am simtit o mica usurare vazand ca romana lipseste de pe anunt: de data asta o incasa capra vecinului balcanic. Pe de alta parte, un pic mai incolo, in acelasi magazin, am dat peste un raft intreg cu produse exclusiv ex-iugoslave: bere croata si sarbeasca, faimoasa Vegeta, ciocolate, biscuiti, conserve, pateuri, borcane cu zacusca importate de acolo si multe altele. Ceea ce, tradus intr-un limbaj mai direct, ar suna cam asa: „Oameni buni, ne-am dat seama ca la voi obiceiul asta de a fura de unde se poate e mai raspandit decat ar fi normal. Ar fi bine sa aveti grija, ca aici avem alte obiceiuri. Uite, ca sa vedeti cum se fac afacerile, v-am adus si produse de la voi, sa va simtiti cat mai acasa. Adaptati-va, fiindca noua cu voi ne e mai greu. Copiii vostri or sa fie oricum elvetieni. Chiar daca or sa emigreze si ei in Olanda, Germania, America…“