Personal, nu cred ca rostul rezultatelor e sa ne panicheze, dar analiza lor trebuie sa se faca parasind stereotipiile si patriotismul local! Nici occidentalul nu-si petrece prea mult timp in salile de spectacole ori prin biblioteci! Sibianul, bucuresteanul, oradeanul, aradeanul etc., de asemenea! Insa niste ganduri politice si manageriale de strategie pentru viitorul mediu ar trebui sa declanseze barometrul de consum cultural iesean dat publicitatii zilele trecute. Conform lui, in ultimele 12 luni, putin peste jumatate dintre ieseni nu au fost niciodata la teatru. 23% au fost o data, 13%, de doua ori, iar 4%, de peste 5 ori. Sa vedem ce se afla in spatele acestor procente. Oferta teatrala a „dulcelui targ“, caci ea ne intereseaza in rubrica, inseamna Teatrul National „Vasile Alecsandri“, Teatrul „Luceafarul“ (care intra in statistica aceasta doar cu publicul sau peste 15 ani, adica tinerii), productiile sporadice de la Ateneu, Teatru Fix si spectacolele venite de la Bucuresti in regim de impresariat, jucate de regula la Casa Tineretului sau in Sala mare a TNI. Practic, orasul ofera iubitorilor de teatru in medie 2.000 de locuri pe seara si o medie de doua-trei reprezentatii saptamanale. Raportat la nivelul de trai, puterea de cumparare si numarul de locuitori, infrastuctura nu-i tocmai rea, deficitar fiind segmentul independent, sustinut practic de Teatru Fix, cu sala proprie, si trupa de improvizatie Idiot, care activeaza in baruri si cluburi. Cum e pe la altii? La Tg. Mures, exista sase trupe independente! La Sf. Gheorghe, un oras cu numai 60.000 de locuitori, patru trupe independente.
Ce oferta de artele spectacolului are Iasul, am vazut. Ce lipseste? La nivelul infrastructurii, o sala moderna, un multiplex multifunctional, cu sali de repetitii si concerte, unde sa cante si orchestra Filarmonicii „Moldova“, dar sa aiba loc si alte evenimente de tot felul. Teatrul de vara, despre care nu se mai vorbeste deloc si care e „inghetat“ intr-o forma intermediara, e un ambient cu potential cultural care, administrat inteligent, ar putea arata publicului reticent la incinte ca arta teatrala nu-i ceva „nasol“ ori chinuitor!
Forma de cultura elitista, teatrul nu figureaza printre preferintele de top ale romanilor! In tara, in anii crizei s-a inregistrat o scadere semnificativa a numarului de spectatori de teatru. Dupa o crestere constanta pana in 2007, spre salile de teatru nu s-a mai indreptat atata lume, cel mai jos nivel inregistrandu-se in 2009. Apoi a reinceput sa creasca. Timid, dar intr-un trend continuu ascendent. Pe categorii de varste, mai ales tinerii intra in salile de spectacole, realitate perfect explicabila prin preocuparile specifice varstei, interesele legate de studiu, timpul liber la dispozitie. La nivel national, in ultimii ani caracteristica a fost „pastrarea aceleiasi rate de participare la spectacolele de teatru, prezenta supradimensionata a ponderii tinerilor in randul celor care merg la teatru fata de restul populatiei“, conform Institutului Cultural pentru Cercetare si Formare Culturala Bucuresti, autorul unui barometru de consum cultural la nivel national. Studiul lor reflecta fenomenul si pe zone geografice, din indicatori rezultand o diferenta dezavantajanta in privinta regiunii nord-est! Din cauza gradului de saracie si retelei de institutii mai redusa numeric. In Ardeal exista teatre de stat la Cluj-Napoca (roman, maghiar), Turda, Oradea (roman, maghiar), Timisoara (roman, maghiar, german), Arad, Alba Iulia, Brasov, Tg. Mures (roman, maghiar), Sibiu (roman, german), Sf. Gheorghe (roman, maghiar), Gheorghieni (maghiar), Miercurea Ciuc (maghiar), in timp ce in Moldova functioneaza doar la Iasi, Botosani, Piatra Neamt, Bacau, Barlad!
Conform tendintei nationale, si la Iasi consumul public, tip din care face parte si mersul la spectacole, scade, oamenii preferand consumul privat (domestic), de regula filmul, cel mai acerb concurent al tuturor formelor si genurilor culturale ale prezentului. Informatiile livrate de Institutul National de Statistica sustin ca, in 2014, din totalul cheltuielilor unei familii care castiga cca. 2.500 de lei, in jur de 100 de lei sunt alocati consumului cultural! Adica destul de putin.
Dincolo insa de cifre si de interpretarea lor, cu adevarat esential in concluzii e faptul ca publicul trebuie construit. Iar constructia publicului, crearea obisnuintei de a merge la teatru reprezinta un demers de lunga durata, care necesita preconizare si urmarire prin politici si strategii culturale ferme, coerente, stipendiate. Publicul captiv, cel care oricum merge la spectacole, trebuie completat cu noi categorii. Demersurile institutiilor de sporire a numarului de spectatori ar trebui sa fie mai dinamice. Printr-o politica repertoriala diversificata pe categorii de asteptari, prin strategii de pret care sa-i atraga pe cei posibil interesati, dar lipsiti de mijloace financiare suficiente.
Ca sa inchei intr-o nota tonica, va spun un banc: conform regulilor statistice, daca eu am mancat doi pui, iar tu, cititorule, n-ai mancat niciunul, atunci ambii suntem ghiftuiti, caci am mancat fiecare cate unul! Cam asta-i cu statisticile!